Cetatea medievală Turnu (Nicopolis minor, Kule, Holavnic) se află în partea de sud a municipiului Turnu Măgurele la o distanță de 3 km de oraș și la 1 km de confluența râului Sâi cu Dunărea. Cetatea este atestată documentar din timpul domniei lui Mircea cel Bătrân (1394) și a făcut parte din structura de cetăți ridicate de acesta pe linia Dunării pentru apărarea Țării Românești de amenițarea turcă. La sfârșitul domniei lui Mircea cel Bătrân, în împrejurări neclare, intră sub ocupație otomană pentru a reveni în posesia Țării Românești abia în anul 1829, când este arsă și dărâmată. Pentru scurte perioade de timp - în vremea domniilor lui Vlad Țepeș și Mihai Viteazu - cetatea este recucerită și alipită Valahiei. Cetatea este alcătuită dintr-un turn circular central (de la care cetatea își ia numele - Turris) cu un diametru de 17,4 m și care era acoperit cu șindrilă, iar mai apoi cu olane. Potrivit surselor istorice acesta adăpostea muniția și diverse produse agricole. În jurul turnului central a fost construit un zid împrejmuitor cu o circumferință de 156 m și grosimi de circa 1,5 m. În exteriorul acestuia a fost săpat un șant de apărare străjuit de o contraescarpă. Zidul și contraescarpa se unesc în partea de sud. Pe zidul de incintă au fost construite câteva bastioane ce ulterior au fost acoperite de reconstruirea zidului. Întregul ansamblu a fost clădit într-o zonă mlăștinoasă în care pânza freatică este foarte aproape de cota terenului - ceea ce a îngreunat lucrările de consolidare și întreținere, iar mai apoi, pe cele de cercetare arheologică desfășurate în secolul al XX-lea. Cetatea a fost un însemnat punct vamal pe unde erau comercializate diferite materii prime, produse agricole și meșteșugărești. În Evul Mediu, Turnu se afla pe traseul a două drumuri comerciale importante care veneau dinspre cetățile transilvane (Sibiu și Brașov)) treceau prin trecătorile Carpaților și urmau calea Dunării, spre Nicopole. Cetatea este inclusă pe lista monumenteleor istorice de interes județean și din anul 2008 este într-un continuu proces de restaurare. Face parte din lista monumentelor istorice din județul Teleorman. Începând cu octombrie 2018, este într-un proces de restaurare și consolidare. Cetatea Turnu a jucat un rol de seamă în sistemul defensiv al Țării Românești, mai ales în vremea domniei lui Mircea cel Bătrân, când domnitorul ridica pavăza în fața amenințării otomane din sudul Dunării. Această cetate făcea parte, alături de cele de la Giurgiu, Turtucaia și Brăila, dintr-un lanț de fortificații de-a lungul Dunării cu rolul de a opri o eventuală invazie otomană. În anul 1417, spre sfârșitul domniei lui Mircea cel Bătrân, și sub împrejurări încă neclare, cetatea Turnu intră sub stăpânire otomană, fiind transformată în raia turcească, împreună cu tot teritoriul aflat pe o rază de 15 km în jurul turnului. Raiaua a fost o unitate administrativă, teritoriu ocupat și condus de autoritățile militare turcești din cadrul principatelor medievale ale Țării Românești și Moldovei.
Raialele erau totalmente sub controlul otoman și, deși aveau o populație în principal creștină erau conduse după legea otomană. În interiorul raialelor, turcii aveau stabilite garnizoane prin intermediul cărora se puteau supraveghea în permanență cele două țări românești, se culegeau informații exacte despre starea lucrurilor și se putea acționa în caz de nevoie. Forțele armate cantonate aici erau special pregătite să intervină la cel mai mic semn de nesupunere. În plus aveau avantajul de a fi susținute direct de flota fluvială turcească. Fiecărei raiale i-au fost adăugate teritorii mai mult sau mai puțin întinse, cuprinzând mai multe sate, care aveau sarcina de a întreține garnizoanele.Deoarece erau amplasate în zone comerciale foarte bune, raialele intermediau comerțul (aproape monopolizat de otomani) dintre țările române și Imperiul Otoman. Aici erau colectate vămile sau se depozitau mărfuri. Domnii români țineau în fiecare raia de pe teritoriul țării un agent diplomatic numit capuchehaie. În timpul domniei lui Vlad Țepeș și în contextul conflictului acestuia cu Imperiul Otoman, cetatea Turnu revine doar pentru o scurtă vreme sub stăpânire românească. Creșterea puterii otomane face ca în 1591 să fie creată Liga Sfântă, o alianță între țările creștine care luptau pentru oprirea expansiunii Imperiului Otoman spre vestul Europei. Aderarea Țării Românești, al cărei domnitor era Mihai Viteazu la Liga Sfântă a condus la izbucnirea unei revolte antiotomane și ca rezultat final recâștigarea cetății Turnu. Turnu revine sub control turcesc după moartea lui Mihai Viteazul de la Câmpia turzii – 9 august 1601. În anul 1809, când țara era într-o criză politică ca urmare a conducerii provizorii rusești, haiducii lui Iancu Jianu întreprind raiduri asupra cetăților turcești de la sud de Dunăre, ocazie cu care distrug raiaua turcească de la Turnu, care devenise baza de incursiuni în Valahia a otomanilor. După acest episod cetatea nu a mai fost refăcută. Prin tratatul de pace de la Adrianopole – 1829 – s-a stabilit ca hotarul dintre Imperiul Otoman și Țara Românească să fie fixat pe Dunăre. După anul 1829, ruinele cetății au fost folosite ca material de construcție pentru localnici și autoritățile locale.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2015/09/asten-austria.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri