12287195671?profile=RESIZE_400xCimitirul eroilor din municipiul Botoșani, cunoscut și sub numele Cimitirul “Pacea”, este locul în care își fac somnul de veci peste 15000 de eroi din primul război mondial cazuți pentru patrie pe aceste meleaguri. Aici au fost înhumați eroi căzuți și mai devreme, chiar din anul 1906.  Aici se află un complex comemorativ-memorial construit de către Societatea “Cultul Eroilor” din București, cu concursul Prefecturii, al Primăriei și al Garnizoanei Botoșani în anul 1934. Nr. 240 al ziarului „Ştirea”, din Botoşani a consemnat un eveniment important care a avut loc in ziua de 21 noiembrie 1934: “inaugurarea Cimitirului Eroilor, din Botoşani, realizat de un comitet de acţiune condus de generalul Constantin Atanasescu Mavrocordat, prefectul judeţului şi I. Romanescu, primarul oraşului.” Monumentul, plasat în zona centrală a Cimitirului este străjuit de două grupuri a câte 63 de morminte, la stânga și la dreapta. Majoritatea crucilor ce desemnează mormintele eroilor și poartă numele acestora. În zona centrală a monumentului sunt evidențiate trei cruci. Pe cea principală există inscripția IS HS NI KA („Isus Hristos Învingătorul”), „Cinstire și veșnică pomenire eroilor”, iar la bază o inscripție care amintește de faptul că în acel loc odihnesc ostașii necunoscuți căzuți în războiul dintre anii 1916 - 1919. Întregul grup monumentar este plasat în spatele a doi stâlpi pe care sunt plasate plăci.

12287195863?profile=RESIZE_400x

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/02/ardagger-austria.html

ÎȚI MULȚUMESC!

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->