10514558286?profile=RESIZE_400x

Valea Viilor denumirea veche Vorumloc sau Vorumbloc, în limba maghiară -  Nagybaromlak, colocvial - Baromlaka, în traducere  Târgul Vitelor, în dialectul săsesc – Wormloch sau Vurmliχ, în limba germană – Wurmloch, este o comună din județul Sibiu care include și satul Motiș, fiind situată în partea de nord a județului Sibiu, în Podișul Târnavelor pe cursul superior al pârâului Vorumloc, la 14 kilometri depărtare de municipiul Mediaș.Localitatea apare menționată pentru prima oară în istorie în anul anul 1263 ca posessio Barwmlak.10514558868?profile=RESIZE_400x

La recensământul populației din anul 2011 comuna număra 1873 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 2008 locuitori), dintre care: români – 84,3%, maghiari – 2,18%, romi – 9,28% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei sibiene Valea Viilor astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 88,46%, penticostali – 1,76%, creștini după  evanghelie – 2,34% și restul necunoscută sau altă religie. În această comună s-a născut renumitul compozitor român – Marțian Negrea.

10514559067?profile=RESIZE_400x

Economia acestei localități este bazată pe: activități în domeniul construcțiilor și a materialelor de construcții, industria de prelucrare primară a lemnului, producția de piese auto, morărit și panificație, comerț, servicii și turism. Activitatea principală este însă una predominant agricolă, bazată pe cultura plantelor și creșterea animalelor. Săpăturile arheologice făcute de-a lungul timpului pe teritoriul celor două sate aparținătoare actualei comune aduc dovezi materiale ale unor locuiri încă din cele mai vechi timpuri astfel, în satul Valea Viilor s-au descoperit o secure de piatră din neolitic și o brățară de bronz de la începutul epocii fierului.

10514559096?profile=RESIZE_400x

Tot în acest sat, în locul numit "Hall", în anul 1875, s-au găsit două vase din lut și un topor de piatră cu gaură în coadă, datate în epoca bronzului, iar cu prilejul cercetărilor arheologice din anul 1970 efectuate pe latura de nord a actualei biserici s-a descoperit fundația primei biserici ridicate în sat în secolul al XIV-lea.La intrarea în satul Valea Viilor dinspre Copșa Mică, în timpul unui sondaj efectuat în anul 1988, s-au descoperit o așezare romană cu un conținut bogat de ceramică cenușie(oale, castroane, vase de provizie și capace) și una dacică, cu material ceramic lucrat cu mâna sau la roată (oale cu brâu alveolar și butoni și cești dacice). Atracțiile turistice ale comunei sunt:

  • Biserica Evanghelicăde la Valea Viilor
  • Biserica Evanghelicăde la Motiș
  • Biserica Ortodoxăde la Valea Viilor
  • Casa Memorială"Marțian Negrea"
  • Lacul de la Patru-Hotare
  • Parcul Marțian Negreade la Valea Viilor

 10514559657?profile=RESIZE_400x

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2014/12/roma-italia.html

ÎȚI MULȚUMESC!    

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->