Internatul diecezan, alte denumiri Școala civilă de fete, Internatul gimnaziului de fete și Spitalul TBC este o veche clădire arădeană și totodată un somptuos monument istoric și de arhitectură, construit în anii 1912 – 1913 și situat pe Strada Mihai Eminescu, la nr.44-46. La sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul celui următor, sub influenţa iluminismului european, se pune şi problema ridicării nivelului de cultură al populaţiei române din Transilvania şi Banat, provincii cu populaţie majoritar românească încorporate în Imperiul Austro-Ungar. Acest deziderat a fost realizat în parte de către Şcoala Ardeleană, dar populaţia ortodoxă, lipsită de instituţii şcolare de nivel mediu sau superior a beneficiat doar de sprijinul şcolilor ,,poporale" care funcţionau pe lângă biserici. Înfiinţarea Preparandiei din Arad (1812 - institutul de învăţători şi 1822 - cel teologic) a început să asigure prin învăţătorii şi preoţii absolvenţi primii luminatori calificaţi ai comunităţilor locuite de români ortodocși din Transilvania şi Banat. Dar având în vedere rolul femeilor în viata de familie şi în societate, s-a pus şi problema înfinţării unor şcoli de nivel secundar, pentru fete. Acest deziderat s-a realizat după ce în anul 1863 a luat fiinţă ,,Astra Aradana" - Asociaţiunea Naţională Aradana pentru cultura poporului român, după înființarea în anul 1878 a Tipografiei şi a casei editoriale ,,Diecezana" şi după apariţia publicaţiei ,,Biserica şi Şcoala".
În anul 1884 a luat fiinţă ,,Reuniunea femeilor române din Arad" care înca de la începutul activităţii sale, a promovat cu căldură şi stăruinţă ideea organizării unei şcoli secundare pentru fete. Această iniţiativă a fost agreată şi susţinută de episcopul Ioan Moetianu şi de Adunarea Eparhială. În aceste condiţii, reuniunea a reuşit să deschidă în toamna anului 1890 ,,Şcoala superioară de fete", care a avut un caracter confesional şi a funcţionat împreună cu internatul său în două case de pe strada Eminescu. Pe lângă cunoştinţele de cultură generală s-a pus accent pe instruirea muzicală şi pe însusirea limbilor străine (franceza şi germana). Numărul insuficient de cadre didactice a fost completat de prima directoare Maria Popovici prin apel la profesorii de la Preparandie. Cum autorităţiile de resort ale Imperiului Austro-Ungar nu au recunoscut Reuniunii femeilor române dreptul de a patrona o şcoală confesională, această a fost predată Consistoriului eparhial, sub numele ,,Şcoala civilă de fete din Arad". S-a admis că Reuniunea să se preocupe de educaţia elevelor şi de gospodărirea din internatul şcolii.
Sub conducerea unor personalităţi de prestigiu ca: Vasile Goldiş, Dr. Petru Pipoş, Dr. Ioan Petraş, Dr. Victor Stanciu, Octavian Deseanu si Hermina Ciorogaru, şcoala a progresat, numarul elevelor şi pregatirea acestora a crescut, iar clădirile în care funcţiona nu mai corespundea noilor cerinţe şi astfel s-a pus problema ridicării unui nou edificiu şcolar. Începand cu anul 1909 s-a pornit o intensă acţiune de strângere de fonduri, astfel că în scurt timp s-au strâns sumele de 60000 de coroane de aur din partea eparhiei şi 32000 coroane din partea bancii „Victoria” din Arad, sume insuficiente scopului propus. Prin intermediul mitropolitului Ioan Moetianu - fost episcop al Aradului - s-a apelat la recunoscutul filantrop basarabean Vasile Stroescu (1845 – 1926), care dintr-o moştenire însemnată, a sprijinit tineri români studioşi şi acţiuni culturale româneşti, cu deosebire pe cele organizate de asociaţiunea ,,Astra" de la Sibiu. Cu dragoste de neam şi de biserica strămoşească, generosul filantrop a sprijinit și iniţiativa arădenilor cu suma de 100000 coroane. Piatra de temelie a noului edificiu şcolar, situat lângă reşedinta episcopală, s-a pus la data de 1 iulie 1912 iar sfinţirea a avut loc la 25 august 1913.
Ceremonia de sfinţire a fost pontificată de episcopul loan I. Papp, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Printre numeroşii invitaţi s-a aflat vicepreşedintele Camerei deputaţilor din România Mihai Săulescu cu soţia, vicepreşedintele Societaţii doamnelor ortodoxe din Bucureşti şi primarul Variassy al Aradului. Evenimentul a fost considerat ca find cea mai frumoasă şi aleasă sărbatoare culturală din viaţă şi activitatea diecezei, aşa cum s-a exprimat episcopul Ioan. Şcoala civilă de fete, se înalţa cu faţadele ei în stil romanesc, ca o podoabă a ,,instituţiilor" noastre culturale. Era cea mai frumoasă clădire şcolară in stil românesc din aceste ţinuturi. În curte era amenajată o capelă frumoasă şi o sală de gimnastică iar în spatele lor era o imensă gradină de legume. Amenajările interioare au fost executate de o firmă din Budapesta. Şcoală şi internatul au început să funcţioneze începând cu anul şcolar 1913-1914 cu frumoase perspective. Dar la sfârşitul primului an şcolar a izbucnit primul razboi mondial, edificiul şcolar a fost evacuat şi ocupat de armata germană. Dupa terminarea războiului şi unirea Transilvaniei cu România s-au creat noi condiţii de dezvoltare culturală care în vremea regimului de oprimare naţională au fost refuzate românilor. Una din primele probleme ale Resortului Cultelor şi Instrucţiunii Publice din cadrul Consiliului Dirigent Român de la Sibiu a fost infiinţarea de noi licee care să asigure învăţământul mediu românesc din Transilvania. În luna august 1919 se hotărăşte înfiinţarea Liceului de fete din Arad (viitorul liceu Elena Ghiba-Birta) în componenţa căruia a intrat şi şcoala civila de fete. Fuziunea a fost hotărâtă pe considerentul că educarea şi instruirea fetelor române din Arad şi imprejurimi poate fi mai bine asigurată dacă toate forţele didactice se vor concentra în jurul liceului de fete nou înfiinţat.
Liceul de fete din Arad şi-a deschis cursurile primului an de funcţionare la data de 5 octombrie 1919 având ca director pe prof. Dr. Lazar Nichi, în localul de pe strada Gh. Baritiu, nr. 16. În baza convenţiilor dintre Consiliul Dirigent Român şi Episcopia Ortodoxă a Aradului corpul didactic al Şcolii civile de fete a fost integrat, cu toate drepturile şi îndatoririle, în cel al liceului de stat nou înfiinţat. În ceea ce priveşte clădirea Şcolii civile de fete, aceasta se menţine în continuare ca instituţie auxiliară a învătământului liceal, sub denumirea de ,,Internat Diecezan", în care se asigură găzduire pentru elevele care urmează la liceu sau la alte şcoli de nivel mediu. Consistoriul eparhial va angaja personalul de conducere, va stabili condiţiile de primire în internat şi va organiza supravegherea vieţii interne. Resortul Cultelor şi Instrucţiunii Publice îşi rezervă dreptul de control în ce priveşte chestiunile de educaţie in raport cu cerinţele şcolii unde urmeaza fetele. Internatul asigură elevelor cazare şi masa, asistenţă medicală precum şi condiţii excelente de pregatire a lecţiilor şi de recreere. Toate acestea contra unor taxe modice în raport cu costisitoarele găzduiri la familii private. În aceste condiţii a sporit mereu numărul elevelor ocrotite de Internatul Diecezan precum şi calitatea pregătirii acestora. Era o mândrie să faci parte din rândurile celor găzduite aici. Instituţia a câştigat un binemeritat renume, care a depăşit Aradul şi împrejurimile acestuia. De aceea printre elevele găzduite s-au aflat şi tinere din alte părţi ale ţării. Dar din nenorocire, vremuri vitrege au curmat programul admirabilei instituţii. În perioada celui de al doilea razboi mondial, în partea finala a acestuia, unităţi ale armatei sovietice s-au instalat în cetatea Aradului unde funcţiona şi un spital militar românesc (Spitalul Regina Maria) care a fost nevoit să părăsească incinta cetăţii şi a fost instalat în clădirea Internatului Diecezan. După terminarea războiului spitalul a fost desfiinţat şi in clădirea internatului a fost găzduită o colonie de copii şcolari din Grecia, evacuaţi din calea evenimentelor revoluţionare care au avut loc în această ţară. După reorganizarea administrativă a ţării (desfiinţarea judeţelor şi înfiinţarea regiunilor) autorităţile noului regim au instalat în clădirea internatului o şcoală interegională pentru pregătirea secretarilor sfăturilor populare (noii notari). După închiderea acestei şcoli în edificiul Internatului Diecezan a fost instalat spitalul T.B.C. care a funcţionat aici până în zilele noastre. Retrocedată proprietarului, Episcopia Ortodoxa Română Arad, clădirea - monument istoric urmează să fie renovată şi amenajată pentru alte utilizări. Din punct de vedere arhitectural, se poate constata o împletire armonioasă a stilului tradiţional românesc cu stilul brâncovenesc.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2016/07/monede-dolari-canadieni-de-colectie-12.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri