Județul Ilfov (Sectorul agricol Ilfov între anii 1981 - 1997) este un județ, ce înconjoară municipiul București. Reședința oficială și majoritatea instituțiilor județene își au sediul în București. Județul Ilfov, cel mai mic județ al României ca suprafață, el întinzându-se pe 1583 km pătrați și numărând 486088 locuitori, în anul 2011. În județul Ilfov, la Otopeni, se află cel mai mare aeroport din România, aeroportul Henri Condă, care leagă România de restul lumii. Întrucât el înconjoară Bucureștiul, județul Ilfov este străbătut de toate cele 7 drumuri naționale principale care pornesc din București, precum și de autostrăzile A1 (la vest), A2 (la est) și A3 (la nord).
De asemenea, principalele magistrale de cale ferată care pornesc din București traversează și județul Ilfov: București – Ploiești, București-Urziceni, București – Constanța și București – Videle. Județul este format din 40 unități administrativ-teritoriale, dintre care 8 orașe (Bragadiru, Buftea, Chitila, Măgurele, Otopeni, Pantelimon, Popești-Leordeni, Voluntari) și 32 de comune.
Mănăstirea Snagov este un important monument istoric și de artă feudală din Țara Românească, care se găsește pe insula situată în partea de nord a lacului Snagov, din apropierea localității Snagov, județul Ilfov. Mănăstirea este probabil una dintre ctitioriile domniei târzii a lui Mircea cel Bătrân, fiind prima dată atestată documentar în anul 1408. A fost refăcută de mai multe ori de alți domnitori (Vlad Țepeș și Mircea Ciobanul). Biserica cea mare a mănăstirii are trei hramuri, după cum urmează: Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie), Sfântul voievod Neagoe Basarab – ctitorul actulaie biserici (26 septembrie) și Sfântul Antim Ivireanu - starețul mănăstirii (27 septembrie). Potrivit descoperiilor arheologice din anul 1933, care fac dovada unei locuiri vechi și neîntrerupte pe această insulă, Mănăstirea Snagov a fost ridicată pe locul unei străvechi așezări dacice. Cea mai veche atestare a mănăstirii apare în anul 1408, într-un hrisov al domnitorului Mircea cel Batran. În jurul așezământului monahal de pe insula Snagov, în jurul anului 1485, domnitorul Vlad Țepes dispune construirea unui zid de apărare, a unui pod, a unei închisori pentru trădători și tâlhari și a unui tunel pe sub apă. Inițial ansamblul monahal din insulă, ridicat din cărămidă, era înconjurat de ziduri puternice pentru apărare, străjuite de un turn înalt de observare și pază, care servea, în același timp, și pe post de clopotniță. Din vechile clădiri, astăzi se mai păstrează numai biserica cea mare, clopotnița, o fântână și o serie de ruine, ale chiliilor și ale închisorii. Mănăstirea Snagov a servit, pentru o perioadă, ca închisoare de stat pentru boieri. Fiind înconjurată de ape și păduri dese și întunecoase, insula făcea evadările dificile și foarte rare. De asemenea, mănăstirea era înconjurată cu ziduri puternice, vegheate de un turn care servea drept clopotniță. Biserica actuală a fost construita din caramidă, în stil bizantin, de către domnitorul Neagoe Basarab, între anii 1517-1521. Biserica este construită în stil bizantin având elemente decorative în stil românesc.
Exteriorul este păstrat în cărămidă aparentă se observă formele cărămizilor și măiestria artistică a acestui monument. Biserica are balcon, navă și altar. Balconul este susținut de 16 stâlpi de diverse forme geometrice, foarte frumos ornate cu cărămidă aparentă. Se pot vedea la exteriorul pronaosului. Biserica are patru turle poligonale, acoperite cu țiglă, ca și restul acoperișului bisericii. Interiorul bisericii a fost îmbrăcat în frescă, în anul 1563, de către zugravul Dobromir cel Tânăr, prin grija domnitorului Petru cel Tânăr, fiul lui Mircea Ciobanul și al doamnei Gheajna. În interiorul bisericii se pot distinge fresce din secolul al XV-lea, precum și portretele unor personalitati de seama ale vremii: Sfântul Neagoe Basarab cu fiul sau, Teodosie, si Mircea Ciobanul, cu familia. Deși, de-a lungul vremii, frescele din Mănăstirea Snagov au suferit numeroase transformări și restaurări, acestea reprezintă încă cel mai mare ansamblu mural care se păstrează într-o biserică din țara noastră. Mănăstirea Snagov a fost iubită de Sfântul Antim Ivireanu (1650-1716), devenit mai târziu mitropolit al Țării Românești. În tipografia de la Mănăstirea Snagov, înființată chiar de Sfântul Antim, s-au tipărit cărți bisericești în limbile greacă, slavonă și arabă, care au dus faima meșterilor de la Snagov până în Grecia, Asia Mică și Egipt. În această tipografie cărturarul Antim Ivireanul a tipărit, pentru prima dată cu litere mobile, primele cărți în limba română cu caractere latine. Astfel, întâia carte cu litere latine a epocii limbii române moderne a fost "Orânduiala slujbei lui Constantin și Elena". În anul 1835, în mănăstirea de pe insula Snagov s-a înființat o școală de reeducare pentru tineret, iar după revoluția din 1848, aici au fost închiși în jur de cincizeci de „pașoptiști”. După secularizarea averilor mănăstirești, în anul 1864, călugării de la Mănăstirea Snagov au părăsit insula, chiliile fiind dărâmate, iar biserica părăginita. Biserica cea mare și clopotnița au fost restaurate în anul 1904, iar mai apoi și în anul 1941, dupa cutremurul din 1940. O amplă serie de lucrări de reparație și restaurare a fost desfășurată între anii 1966 - 1967, în vremea patriarhului Justinian. Cutremurele din anii 1977 și 1986 au afectat mult biserica, astfel fiind nevoie de noi lucrări de restaurare, terminate abia in anul 1995. Istoricii nu s-au pus de acord încă, unii afirmând că aici este înmormântat domnitorul Vlad Țepeș, iar alții neconfirmând. Dintre numeroasele obiecte de cult și de artă feudală, păstrate aici menționăm: ușa paraclisului, care datează de pe la jumatatea secolului al XV-lea; un panaghiar de argint aurit, din același secol, o anaforniță dăruită de Radu cel Mare; un chivot dăruit de Sfântul Varlaam; o cățuie oferită de Sfântul Antim Ivireanu. În vechime insula era legată de malul lacului printr-un pod lucrat din bâne de stejar. În anul 1821 însa, în urma Revolutiei, podul a fost incendiat de turci. Astazi, la Mănăstirea Snagov se poate ajunge pe o pasarelă din fier, care face legătura între mal și insulă.
Mănăstirea Căldărușani este o mănăstire ortodoxă românească situată în comuna Gruiu, județul Ilfov, pe malul lacului Căldărușani. De fapt este un ansamblul de monumente istorice, format din: Biserica "Sf. Dimitrie", Biserica "Sf. Ioan Evanghelistul", în cimitir,Pinacoteca și Biserica "Sf. Varvara" și "Duminica Tuturor Sființilor". Mănăstirea Căldărușani este unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură bisericească din Țara Românească. Conform cu prima sa istoriografie (1870), scrisă de Casian Monahul, mănăstirea a fost ctitorită în anul 1638 de către domnitorul Matei Basarab. Domnitorul muntean, aflat în conflict cu Vasile Lupu al Moldovei, trecând prin aceste părți, hotărăște să zidească pe locul unui vechi schit de lemn o mănăstire din piatră. Despre existența unei sihăstrii la Căldărușani înainte de 1637 mărturisește și un hrisov din 1615, emis în cancelaria voievodului Radu Mihnea. Matei Basarab va ridica în mijlocul Codrilor Vlăsiei o adevărată cetate, înconjurată pe trei laturi de un lac. Biserica mare a mănăstirii, în plan treflat, cu trei turle, cu hramul Sf. Dimitrie Izvorâtorul de Mir, poartă aceeași amprentă arhitecturală ca și biserica Mănăstiruu Dealu și cea a Mănăstirii domnești de la Curtea de Argeș. Paul de Alep, însoțitorul Patriarhului Macarie al Antiohiei în Țările Române, face, în 1653, următoarea descriere a mănăstirii: „Este înconjurată de o apă fără sfârșit și fără fund, are hramul Sf. Dumitru și se numește Căldărușani...” Numele mănăstirii provine de la configurația locului, care are aspectul unei căldări.
Prin vestita sa școală de copiști, Căldărușaniul a contribuit din plin în veacurile trecute la crearea limbii române literare. Cea mai fecundă perioadă din istoria mănăstirii rămâne totuși sfârșitul secolului al XVIII-lea, când, sub păstorirea Sf. stareț Gheorghe de la Cernica (canonizat în anul 2005), aceasta devine unul din principalele focare de duhovnicie și cultură ale arealului românesc. În 1834, tipografia Ungrovlahiei de la București va fi mutată la metocul Cocioc al Mănăstirii Căldărușani, împlinindu-se astfel dorința Sf. Mitropolit Grigore Dascălul (canonizat în anul 2006), nevoitor un timp în această mănăstire. În 1778 a fost înființată o școală de pictură frecventată și de Nicolae Grigorescu în anii 1854-1855. Mănăstirea deține o bogată pinacotecă, care are la bază colecția de artă a Mitropolitului Ghenadie Petrescu. Vechea sală a tronului domnitorului Matei Basarab, din Mănăstirea Căldărușani, adăpostește acum Sala Tezaurului. Pictura bisericii mari este restaurată de Dimitrie Belizarie în anul 1911. Între anii 1950 și 1958 biserica mănăstirii a fost restaurată de Prea Fericitul Justinian Marina. Începând cu anul 1992, sub stăreția arhimandritului Lavrentie Gâță, se ridică o nouă stăreție. În prezent, au loc ample lucrări de restaurare la clădirile aflate în afara cetății. Biserica din cimitir, cu hramul Sf. Ioan Evanghelistul, datează din 1804, fiind ctitorită de frații Toma și Constantin Crețulescu.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2015/03/albocacer-spania.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri