Lacu Sărat este un sat din comuna Ciscani, județul Brăila. Între anii 1417 - 1829 a făcut parte din Raiaua Brăila (Kaza Ibrail) a Imperiului Otoman. În cadrul comunei se află un lac sărat, pe malurile căruia s-a ridicat stațiunea cu același nume. Începuturile stațiunii datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, primele stabilimente fiind descrise de scriitorul Alexandru Vlahuță în lucrarea România pitorească. În primii ani ai secolului al XX-lea, stațiunea a fost legată de orașul Brăila printr-o linie de tramvai care funcționează și astăzi. Acest loc este apreciat din punct de vedere turistic pentru buna sa poziționare în natură și pentru proprietățile curative de care dispune nămolul sapropelic și apa minerală hipertonică, sursa fiind chiar Lacul Sărat. Există și un complex balnear ce functionează tot timpul anului și oferă cazare, mese servite în restaurantul propriu, teren de fotbal, tenis. Statistica din 1903 publicată de dr. Naumescu prezenta 31 de vile şi hoteluri (11 de lux) cu 600 de camere, 4 restaurante principale şi 3 bodegi, 2 cofetării, o berărie, brutărie, 3 magazine.
Tramvaiul circula din gara Brăila între orele 07.00 - 24.00. În partea nordică funcţiona Chioşcul de apă minerală de băut (puţ săpat). Deja în 1906 stabilimentele erau în degradare. Iluminatul cu cele 150 de lămpi (37 cu gazolină) cu petrol funcţionau până la ora 23.00. Sanatoriul a fost inaugurat în anul 1904, primind numele „Pricipele Nicolae”, și având 24 de paturi. Clădirea poate fi văzută și azi ca fiind parte componentă a Taberei de copii. Lacul Sărat este o staţiune de oraş, cunoscând în zilele de sărbătoare mii de vizitatori, în anul 1922 avansându-se un număr de 12000. Există şi o ramură a climatoterapiei, numită meteoroterapie, care studiază tratamentul cu factori naturali în condiţii locale, brăilenii, ca şi gălăţenii, nefiind nevoiţi să suporte stresul schimbării condiţiilor obişnuite. Fericit situată la porţile oraşului, a fost înzestrată de edili cu o pădure care oferă linişte celor dornici de odihnă şi viaţă retrasă. Complementul oricărui tratament este repaosul şi distracţia, redusă astăzi doar la jocurile în aer liber, scena din rondoul staţiunii evocând vremurile, când aici evoluau diverse formaţii artistice folclorice.
Clima este mediul extern activ în care se desfăşoară viaţa. Ea este o rezultantă a unor factori grupaţi în trei categorii:
- a) meteorologici sau atmosferici – cei mai mobili, obligând oamenii, pentru a supravieţui, să se adapteze la variaţiile lor, viaţa nefiind posibilă atunci când aceştia sunt excesivi (compoziţia şi structura atmosferei, presiunea, temperatura şi umiditatea atmosferică, curenţii de aer-vânturile);
- b) cosmici (radiaţia solară, prin elementele ei radiante: lumina, radiaţiile ultraviolete şi căldura, adică radiaţiile infraroşii);
- c) telurici sau geologici şi geografici (vegetaţia, relieful, altitudinea, natura rocilor).
- a) Climă de câmpie, în contact cu cea de luncă. Munţii Măcinului reprezintă un baraj natural în calea vânturilor din est.
Temperatura medie anuală e de 11,1°C, media din timpul verii fiind de 22,2° C. În timpul verii, valorile termice variază între 22-35°C, 112 zile pe an având o medie de peste 25°C, ceea ce reprezintă maxima pentru ţara noastră, pe litoral fiind doar în jur de 80 de zile. Vara, timp de 50 de zile se ating valori tropicale (peste 30°C). Temperatura apei lacurilor depăşeşte 30-31°C în timpul verii. Ca urmare a adâncimii mici şi a suprafeţei mari a lacurilor, în comparaţie cu adâncimea, încălzirea de vară se face repede. Umezeala relativă anuală - 70% (iarna - peste 80% şi vara sub 60%). Media precipitaţiilor, redusă, nu depăşeşte anual 450-500 ml, în timpul verii fiind aproximativ 20 de zile ploioase. Cele mai reduse - toamna şi iarna iar cele mai ridicate - primăvara. Lunile mai, iunie şi iulie sunt cele mai bogate în precipitaţii iar septembrie şi februarie - cele mai reduse. Nivelul minim datează din anul 1926, când a fost doar de 110,7 ml/m². Umezeala are valori cuprinse între 33-60%, fiind mai redusă vara, când, datorită căldurii, se ajunge la o mai mare intensitate a radiaţiilor. Zona cunoaşte intervale lungi de secetă.
Presiunea medie atmosferică anuală – 757,2 mm (vara – 754,9 mm). Maximul este atins în sezonul rece, datorită unor câmpuri anticiclonice iar minimul, în sezonul cald (745 mm). Variaţia medie se caracterizează printr-un maxim dimineaţa şi un minim seara, fără probleme de aclimatizare.Cerul se menţine mai tot timpul senin (în medie 60 zile senine, vara şi numai 12 acoperite de nori). Anual, se întâlneşte o medie de 75 de zile cu nebulozitate crescută. Ceaţa lipseşte în totalitate primăvara, dar apare în lunile de toamnă şi până spre iarnă. b) Radiaţia solară are nivel ridicat şi însumează 123 000 cal/cm², o parte producându-se la sol, alta consumându-se prin evaporarea apei iar restul pierzându-se în atmosferă. Strălucirea soarelui este de 2200 ore anual, vara fiind între 90-100 de zile strălucitoare, ceea ce face ca zona să rivalizeze cu litoralul Mării Negre, unde numărul total de ore este de 2400. Acest fapt se datorează maselor de aer continental care survolează zona şi care ridică la 290 numărul zilelor însorite anual.Situată pe o terasă cu o altitudine de 25 m, formată de fluviul Dunărea pe partea stângă la 6 km de Brăila - Sud. Diferenţa de altitudine faţă de Balta Brăilei este de 4 m şi faţă de munţii Dobrogei de 467 m.
Deşi aflată în câmpie, staţiunea este înconjurată de pădure, în care s-a amenajat un parc de mare întindere, care oferă condiţii de confort sporite în perioada de vară. Pădurea are rol de barieră în calea vânturilor, de filtru în calea noxelor care erau produse de combinatul chimic de la Chiscani, dar şi de recreere. Are un climat continental de câmpie, cu nuanţe excesive şi cu amplitudini termice mari. Climatul de stepă al staţiunii – excitant, solicitant pentru organism (deşi are şi caracter de cruţare, nepunând probleme dificile de adaptare) - provoacă transpiraţii abundente care stimulează funcţiunile excretoare ale pielii, manifestând o capacitate de curăţare asupra aparatului renal. Se caracterizează printr-o solicitare marcantă a sistemului nervos central şi periferic, precum şi a glandelor de secreţie internă. Este indicat în reumatismul cronic, afecţiuni ale aparatului locomotor şi ale nervilor periferici, în inflamaţiile cronice ale aparatului genital feminin, obezitate, tuberculoză osoasă şi ganglionară. Suprafaţa totală a lacului este de 1,72 km² sau 172 ha.
Suprafaţa oglinzii de apă de nivel mediu a celor două lacuri este de 71 ha (lacul I) şi 101 ha (lacul II), cu adâncimi maxime ce nu depăşesc 1,10 m şi, respectiv, 1,30 m, suferind însă importante variaţii în funcţie de caracterul ploios sau secetos al perioadei în care se execută măsurătorile. Lacul are forma unui corn lung de cca. 2 km şi lat de 200-300 m. Cele două bazine, orientate pe direcţia nord-est, sud-vest, comunicau între ele. În anii 1957-1958, legătura a fost suprimată prin construirea căii ferate industriale gara Lacul Sărat - platforma chimică Chiscani şi a şoselei dintre DN2B (Buzău – Brăila) şi DN21 (Slobozia – Brăila). Astăzi, legătura s-a restabilit printr-un canal subteran, obturat de un stăvilar. Lacul este hipersalin, are o salinizare predominant sulfato-sodică spre cloro-sodică şi sulfato-magneziană. Din analizele chimice (1985 - I.S.P.I.F. Bucureşti) a rezultat că predomină sulfaţii, clorurile, bicarbonaţii, sodiul, calciul şi magneziul, ultimele două elemente dând duritate mare apei. După răspândirea zvonului despre efectele surprinzătoare ale băilor sărate cu nămol şi după ce statul a primit rapoartele comisiilor însărcinate în 1879 şi 1883 cu studierea apei şi a nămolului, Ministerul Domeniilor a însărcinat în 1884 pe geologul Gr. Ştefănescu, profesor la Universitatea din Bucureşti, să studieze originea lacului. Raportul publicat de acesta în Anuarul Biuroului Geologic, 1888, în urma observaţiilor făcute în anii 1886-1888, se încheie cu recomandarea: Guvernul poate să ia toate măsurile trebuincioase pentru îmbunătăţirea lacului şi bunul trai al vizitatorilor acestei staţiuni balneare, fără să se teamă că cheltuielile sale vor fi zadarnice.
Apa vine sigur în fiecare an, în mare parte, din apele pluviale, deoarece, în urma topirii zăpezilor şi a ploilor de primăvară, nivelul lacului, care coborâse în timpul verii prin evaporare, lăsând uscată o mare parte a suprafeţei sale şi, câteodată, chiar totalitatea sa, urcă pentru a acoperi mai mult sau mai puţin întreaga sa arie. Apa este de culoare închisă, neagră-albăstrie. Când este foarte concentrată , capătă o culoare cărămizie. Gustul mai mult amar, este şi sărat şi sălciu. Sărurile cuprinse sunt foarte complexe: cloruri, ioduri, sulfaţi, fosfaţi. Temperatura apei creşte foarte mult vara, spre miezul zilei, până la 29°. Fundul Lacului este căptuşit cu un strat de nămol negru, gros până la 40 cm, care conţine 41% principii minerale şi 39 % materii organice. Este format din praf argilos amestecat cu nisip fin, adus de vânt, precum şi din plante şi animale microscopice sau mai mari, care trăiesc în număr considerabil în apă şi pe maluri. Folosirea sistematică şi organizată a factorilor naturali ai mediului extern în scopul prevenirii şi tratării stărilor de boală ale omului a luat numele de cură balneoclimaterică. Factorii naturali - aerul, apa, soarele, mişcarea fizică sau alimentaţia – transmit organismului anumite forme de energie care acţionează asupra acestuia ca excitanţi.
Apa constituie, ca şi aerul, un mediu natural al existenţei omului, fiind utilizată în scopuri alimentare şi de igienă. Devenită un element de bază al vieţii cotidiene, îmbăierii i s-au întrevăzut virtuţile terapeutice încă din antichitate, aşa încât însuşi Herodot (485-425 a. Chr.), părintele istoriei, fixase şi timpul cât trebuie să dureze o cură balneară - 21 de zile. Mai târziu, Pliniu cel Bătrân a precizat: Timp de 600 de ani romanii n-au cunoscut alt tratament decât băile lor, ale căror urme pot fi văzute şi în România la Herculane sau la Geoagiu. După cum ne arată chiar numele lacului şi după cercetările balneologice, apele sărate ale acestuia sunt clorurat-sodice hipertone, conţinând peste 14 g NaCl/l şi fiind folosite în cură externă. Ca urmare a gradului de salinizare al apei, peştii nu pot trăi. Apa are o concentraţie de 28% cloruri şi sulfaţi de natriu şi magneziu iar nămolul cuprinde 41% substanţe minerale, 39% substanţe organice şi 20% apă. Apele minerale, în cură externă (dar şi internă), precum şi nămolurile fac obiectul de studiu al balneoterapiei.Apa lacului nu este pură, ci mixtă. Astfel, Dr. Alfred N. Bernad-Lendway, director al Institutului chimic universitar, realizator al primei analize calitativ-chimice a apei, stabilea prezenţa următoarelor substanţe: cloruri, ioduri, sulfaţi, hiposulfiţi şi carbonaţi de sodiu; ioduri şi cloruri de magneziu; cloruri şi sulfaţi de calciu; fosfaţi de aluminiu, calciu şi sodiu; azotaţi alcalini; crenat de fier; apo-crenate; formiate; acetone; azotat de sodiu (apud I.C. Apostoleanu, 1884).
Când lacul nu e agitat de vânt, apa e limpede. La gust e sărată şi amară. Are un miros neplăcut de ou clocit numai când apele sunt agitate, apa tulbure fiind mai sărată şi mai amară ca de obicei. Oricât de diluată, aplicată pe piele, dă senzaţia unei ape unsuroase, datorită uleiurilor formice care intră în compoziţia nămolului. În stare de concentraţie mai mare provoacă usturime, iritaţii şi dermatite. Apa din fântâna care nu mai există astăzi a fost folosită ca orice apă minerală în funcţie de recomandarea medicului. De-a lungul timpului, după cum se va vedea, lacul a secat, ultima dată în 2008, când presa a tras un fals semnal de alarmă. Fenomenul e vechi, fiind semnalat încă de la începutul folosirii primitive a lacului în 1872 şi în anii foarte secetoşi. În timpul evaporărilor intense, pe cuveta emersă a lacului se depune o crustă apreciabilă de săruri de culoare albă care de departe dă impresia unui sol acoperit cu brumă groasă, aşa cum se observă în jurul lacului, unde sărurile rămân la suprafaţă şi contribuie la sărăturarea solurilor. S-a afirmat, fără dovezi, că Statul aducea apă din Dunăre şi că turna anual zeci de vagoane de sare adusă din saline, astfel scăzând eficacitatea lacului. Numai că sarea din lac nu se potriveşte cu sarea de la ocnă (NaCl = clorură de sodiu), nefiind comestibilă.
Lacul are destulă sare minerală, compusă din elemente salifere eterogene, prin secare nepierzându-se niciuna din proprietăţile nămolului sau ale sării care rămâne dedesubtul sau dasupra nămolului. Şi chiar dacă s-ar fi realizat alimentarea cu apă filtrată, eficienţa n-ar fi scăzut, deoarece lacul nu se alimentează atât din apele sărate datorate izvoarelor mineralizate, cât mai ales din ploi şi zăpadă, lichide eminamente filtrate pe cale naturală. Acest lucru îl determină pe dr. Bastachi / Bastaky, încă în 1906, să concluzioneze: lacul poate fi alimentat cu apă filtrată atunci când se simte nevoia, dacă vrem să avem recolte regulate de nămol.Apa şi nămolul lacului sunt insecticide, insectele parazitare - purici, păduchi, acarieni (purtătorii scabiei) etc. - , după ce sunt puse în apa băii, murind fără întârziere.. Nămolurile sau peloidele (de la grecescul pelos „mâl”) sunt substanţe formate în condiţii naturale sub influenţa proceselor geologice şi biologice şi care se folosesc în scopuri terapeutice ca atare sau după o prealabilă pregătire prin amestec cu ape minerale sau încălzire. În ceea ce priveşte compoziţia fizico-chimică, ele sunt substanţe complexe alcătuite dintr-un amestec în proporţii variate de apă cu particule mai mult sau mai puţin divizate de substanţe organice şi anorganice insolubile în aceasta şi care în ansamblul lor influenţează reactivitatea organismului prin diverse mecanisme de acţiune.
Proprietăţile fizice ale nămolurilor, plasticitatea (calitatea de a se întinde şi mula pe suprafaţa corpului), capacitatea hidrică/hidropexia (capacitatea de absorbţie şi de reţinere a apei), greutatea specifică, respectiv densitatea (cu cât este mai mică - proprietate a lacului brăilean -, cu atât calitatea terapeutică este mai mare), termopexia (capacitatea de a reţine căldura şi de a o ceda treptat), termoconductibilitatea mică (păstrează mai mult timp căldura decât apa minerală, având acţiune termoterapeutică) şi granulaţia, au o deosebită importanţă în stabilirea indicaţiilor terapeutice şi în utilizarea lor în diferite forme. În condiţii severe de viaţă - hipersalinitate, au fost identificate un număr de 59 de specii de plante şi animale, din care 31 specii de rotifere, 5 specii de crustacei, 10 specii de insecte, între care o specie de chiromonide a constituit subiectul tezei de doctorat a lui F. Cărăuşu (1975). Deoarece apa lacului are o concentraţie salină mare, plantele superioare lipsesc, flora fiind reprezentată prin plante cu o organizare simplă, ca: bacterii, Cyanophycee, Diatomee, Volvacee şi Ulotrichales, ce pot suporta condiţii vitrege de viaţă. Acţiunile chimice ale peloizilor sunt în mare măsură asemănătoare cu cele ale apelor minerale.
Ca şi în cazul tratamentului balnear cu ape minerale, la contactul tegumentului cu nămolul, care constituie un alt mediu decât cel obişnuit, condiţiile atmosferice, prin elementele sale termice, mecanice şi chimice, produc o stimulare a neuro - receptorilor periferici ce determină o serie de reflexe locale şi la distanţă, având ca urmare efecte favorabile asupra numeroaselor funcţii ale organismului uman. După această fază de acţiune, denumită şi reflexă, urmează o fază neuro - umorală cu eliberarea de mediatori chimici - acetilcolina şi substanţe din grupul histaminei. Se produce o vasodilataţie activă la care contribuie şi factorul termic al nămolului, vasodilataţie cu mărire a patului vascular ce avantajează resorbţia unor elemente chimice, organice şi anorganice, conţinute în faza lichidă a nămolului, capabile să stimuleze mecanismele de reacţie ale organismului.
Acest nămol terapeutic utilizat printr-un tratament prompt, prin aplicaţiuni calde sau fierbinţi de nămol, completate cu băi sărate cu nămol, se considera în 1906, ar reduce cu mult numărul copiilor cu deformări ale sistemului locomotor. Din păcate, în acel moment, doar doi medici, profesorii universitari Sergiu şi Râmniceanu, foloseau acest nămol în practica spitalicească, impunându-se, în lipsa studiilor de specialitate, propaganda Ministerului în rândurile medicilor specialişti şi ale clinicienilor. În anii 1990, lacul a fost afectat de seceta prelungită, similară cu aceea din vara anului 1956, secând în compartimentul curativ dincolo de limita lui de suportabilitate. De fapt, nu scăderea nivelului apei în lac era problema cea mai acută, ci intervenţia degradantă a omului, care strica echilibrul naturii. Desele semnale de alarmă privind salvarea Lacului Sărat a determinat în 1990 declanşarea unei adevărate ofensive pentru oprirea agenţilor poluanţi care conduceau la degradarea lacului, la care au participat geologi, hidrologi, biologi, factori decizionali locali.
Primele măsuri vizau îndepărtarea cauzelor care-i produc degradarea: desfundarea canalului care-l alimenta permanent chiar şi pe vreme de secetă; desfundarea vechilor izvoare astupate prin căderea malurilor şi desfiinţarea stânelor din zona de protecţie a lacului. S-a instituit o zonă de protecţie a lacului de 300 m şi s-a elaborat un studiu în vederea împăduririi cu specii adaptabile la sărătură în zona Lacului 2 de către Inspectoratul Silvic Brăila, care s-a aplicat în toamna anului 1991 pe un traseu de 1 km (trei rânduri salcie, pentru că are creştere rapidă, formând prima perdea protectoare, pe o distanţă de 10 m din terenul agricol; sălcioară, pentru că rezistă la sărătură; arbuşti la limita lacului: păducei şi cătină roşie, cea mai apropiată de lac). În vara anului 1991, nivelul apei din cele două lacuri a crescut datorită precipitaţiilor abundente, dar şi prin intervenţia la canalul ce alimenta Lacul Sărat 1. Băile sărate reci în lac sunt indicate în afecţiuni ale aparatului locomotor pentru practicarea kinetoterapiei şi a înotului terapeutic, ca şi în afecţiuni circulatorii veno-limfatice, pentru efectele presiunii hidrostatice şi ale mişcării în apă.
Nămolul de lac continental de la Lacul Sărat se aplică sub formă de:
- băi, dozate în raport cu concentraţia (cantitatea de nămol folosită), temperatura (36°-40°), întinderea corpului asupra căruia se aplică (locale sau generale), durata (15´-30´), ritmul de aplicare, zilnic sau la două zile, şi numărul de aplicaţii (o cură cuprinzând 12-15 băi);
- împachetări, efectuate la o temperatură de 38-40°, într-un strat de 1-2 cm, pe regiuni mai mult sau mai puţin întinse;
- cataplasme, aplicaţii de nămol la temperaturi variate pe regiuni limitate ale corpului;
- oncţiuni, metodă de aplicare a nămolului rece.
Se face iniţial o expunere la soare timp de 10-15´, după care se aplică nămol pe piele într-un strat subţire pe zone limitate sau pe toată suprafaţa corpului, menţinându-se acesta până la uscare prin expunere pe mai departe la soare. Pacientul fiind în poziţie verticală, coloraţia cenuşie faţă de cea neagră iniţială a nămolului şi picăturile de transpiraţie indică sfârşitul acestei perioade, care variază între 30-60´ în funcţie de intensitatea radiaţiei solare şi a orei când se face tratamentul. Urmează o baie de 10-15 minute în lac pentru înlăturarea nămolului, însoţită de înot şi mişcare, după care un duş scurt de apă dulce şi odihnă la pat cel puţin o oră. Oncţiunea cu nămol reprezintă o aplicaţie contrastantă - cald şi rece - ce solicită mecanismele de termoreglare, stimulează sistemul neuroendocrin şi procesele de apărare. Procedura are un rol important în profilaxia primară, călind organismul şi prevenind îmbolnăviri, ca şi în profilaxia secundară a unor afecţiuni în stadii incipiente. Principalele indicaţii ale nămoloterapiei le constituie afecţiunile aparatului locomotor a) de natură reumatismală, degenerative, ca spondiloza, artrozele mâinilor şi ale picioarelor, sau inflamatorii, ca spondilartrita anchilozantă; lumbago cronic prin discopatie lombară, sechelele după hernie de disc operată ca şi diverse forme de reumatism abarticular, tendinite, fibronite; b) de cauză traumatică, diverse sechele posttraumatice şi c) de cauză neurologică, mai ales afecţiunile neurologice ale nervilor periferici. Un loc important îl ocupă şi afecţiunile ginecologice utero-anexiale şi sterilitatea, ca şi o serie de boli endocrine ca hipotiroidia ori nanismul hipofizar şi dermatologic cum este psoriazisul, eczeme şi urticarii cronice etc.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2013/07/adlwang-austria.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri