Mănăstirea Govora este o mănăstire de maici cu hramul Adormirea Maicii Domnului, una dintre cele mai vechi mănăstiri din Țara Românească, precum și un monument istoric și arhitectonic medieval de o rară frumusețe. Mănăstirea Govora este un vechi așezământ monahal, amplasat la poalele dealului Cosul Mare, pe raza comunei Mihăești, la 6 kilometri distanța de Băile Govora și la 18 kilometri de municipiul Râmnicu Vâlcea.
Biserica mănăstirii, așa cum apare astăzi, este ridicată pe un plan treflat având o singură turlă așezată pe naos, care are o cornișă de cărămidă în formă de dinți de fierăstrău. Pereții exteriori sunt drepți, singura ornamentație arhitectonică fiind un brâu cu trei funii ce o desparte în două. În rest sunt netezi, zugrăviți în alb, având ferestruicile înguste cuprinse între încadramente simple, netede, acestea fiind dublate de un chenar cu motive geometrice și vegetale. Pridvorul se sprijină pe 8 coloane de piatră simple, puțin îngustate spre vârf, terminate cu capitele late fară ornamentație. Tâmplele coloanelor și bolta pridvorului sunt acoperite de picturi murale.
Decorațiunea murală interioară în schimb este deosebit de bogată lucrată în tehnica fresco, de zugravi cunoscuți ai epocii brâncovenești, semnăturile acestora fiind incă bine conservate. Incinta mănăstirii este de formă poligonală, aproape trapezoidală, având lungimea, pe axul E-V de 60 metri, cu latura vestică măsurând 67 metri și cea estică 30 metri. Ea este compusă din zidul exterior pe care sunt situate încăperile folosite drept chilii precum și beciurile de suprafață. Chiliile sunt dispuse pe două niveluri, un parter supraînălțat și un etaj, acesta din urmă fiind adăugat în secolul al XIX-lea. Săpăturile arheologice au arătat 6 faze de extindere a incintei, în cea de la mijlocul secolului al XVII-lea funcționând și tipografia lui Meletie Macedoneanul.Turnul-clopotniță de acces în incinta mănăstirii este etajat pe 4 nivele, având o înălțime de aproximativ 15 metri și o grosime a zidurilor de cca 2 metri.
Primul cat este inaccesibil, iar etajele 2 și 3 sunt prevăzute cu găuri pentru tragere, având rol în defensiva complexului mănăstiresc. Ultimul etaj, care adăpostește clopotnița, este adăugat probabil în epoca brâncovenească. Rolul defensiv al primelor faze ale incintei mănăstirii se pot vedea foarte bine pe zidul de lângă turn ce mai păstrează meterezele și drumul de strajă, astăzi părți a podului chiliilor. Începuturile mănăstirii sunt obscure, pierdute în pâcla deasă a timpului. S-a presupus că, inițial, mănăstirea de piatră ar fi fost clădită pe un locaș de cult catolic mai vechi din lemn. În sensul acesta arhitectul Ion Trajanescu, interesat de istoriul mănăstirii, culegea pe la 1910 o legendă locală conform căreia, la început ar fi fost o biserică, iar voievodul Radu cel Mare (posibil identificabil cu voievodul Radu I), ar fi ridicat actuala mănăstire pe fundația acesteia. Săpăturile arheologice din anii 1984 – 1985 nu au descoperit nici un fel de indidiciu în acest sens. Cu ocazia sondărilor făcute în acei ani au fost în schimb remarcate, la sud de actuala biserică, fundațiile unei clădiri vechi, probabil de secol al XIV-lea, cu dimensiunile de 19 metri lungime și cu grosimea zidurilor de 1,3 metri, încheiată cu un zid orientat nord-sud cu grosimea de 1,2 metri. Această clădire, neexcavată total datorită amplasării parțiale sub actuala biserică, este considerată a fi biserica originală a mănăstirii. În muzeul mănăstirii este păstrat un clopot spart în greutate de 250 kg cu inscripția S-a turnat acest clopot în numele lui Dumnezeu și al Sfântului Nicolae 6965 (1456-1457), adică în timpul domniei lui Vlad Țepeș, însă primul document care să ateste mănăstirea este un hrisov datat 27 septembrie 1485, în care egumenul de atunci, Iosif Govoreanul, cumpăra câteva loturi de teren în oraș. În lipsa altor dovezi sau izvoare scrise, presupunerile în ceea ce privește momentul întemeierii locașului de cult duc la concluzia că acesta s-ar fi întâmplat pe undeva spre mijlocul secolului al XV-lea, probabil chiar în timpul domniei lui Vlad Dracul, cum reiese dintr-un document al lui Radu cel Mare.Pisania cea mai veche păstrată afirmă că [...] această biserică cine a zidit-o nu se știe [...] iar Radu cel Mare [...] au dires-o și au înfrumusețat-o [...]. De altfel domnia acestui voievod a însemnat un moment important pentru acest locaș de cult. Voievodul reface aproape din temelii biserica [...] pe care am văzut-o părăsită de la sfânt răposații strămoșii noștri [...]
După daniile făcute de acest voievod, mănăstirea Govora, devine una dintre cele mai importante mănăstiri ale țării, ieromonachii continuând să păstreze și să sporească moșiile ce întrețineau viața monahală și spiritualitatea ortodoxă. În timpul domniei lui Matei Basarab, în urma unor ample lucrări de reconstrucție, reconsolidare și extindere, aici se instalează, în anul 1637, a doua tipografie cunoscută din Țara Românească. Încă din primii ani de funcționare, de sub teascurile acestei tipografii vor cunoaște lumina tiparului lucrări importante ale culturii medievale românești precum Psaltirea slavonească la 1637 – 1638 și mai ales la 1640 prima lucrare tipărită în limba română Pravila bisericească cunoscută sub denumirea de Pravila de la Govora, în traducerea călugărului Mihai Moxa.Biserica cunoaște maximă înflorire în timpul stareților Meletie Macedoneanu (1636-1640), Paisie (1683-1717), Ștefan Mănăstireanu (1762-1774 și 1778 - 1782), Mihail Tetoianu (1775 – 1778) și a ieromonahului Antolie (1782 - 1787). După acestă perioadă de înflorire urmează decăderea, culminând cu perioada de stăreție a arhimandritului Constandie care [...] lipsit de minți [...] a arendat păgubos parte din moșiile mănăstirii pe mai mulți ani, băgând mănăstirea la grele datorii. Pe 20 iulie 1959 regimul comunist, printr-un act arbitrar, modifică statutul mănăstirii, transformând-o în mănăstire de maici prin aducerea a 21 de călugărițe de la Mănăstirea Bistrița (Vâlcea), în frunte cu stareța acestora Evghenia Racoviță. Maicile care au urmat în stăreție, au contribuit la refacerea și modernizarea vieții monahale din acest lăcaș de închinăciune, astfel că, în ziua de azi, Mănăstirea Govora se prezintă ca un giuvaer al artei medievale românești bine conservat și apt de a duce mai departe spiritualitatea acestui neam.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2015/04/mauritania.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri