Mănăstirea Stânișoara este situată în Munții Cozia, la zece kilometri nord de gara Călimanești - Jiblea. Aici se poate ajunge atât dinspre Călimanești, cât și dinspre Mănăstirea Turnu, pe poteci ce șerpuiesc prin pădure. Dinspre Mănăstirea Turnu, distanța este de șase kilometri, mai scurtă decât din Călimanești, dar mai grea, cu drumul mai abrupt. Dinspre Turnu se fac aproximativ două ore. În jurul anului 1671 călugării sihaștri Meletie, Neofit, Isaia și alții, veniți aici de la Mănăstirea Cozia, au format un schit numit Nucet. În timpul domniei lui Mihail Racoviță, în anul 1747, pe când Mănăstirea Cozia era condusă de Arhimandritul Ghenadie, prin osârdia lui Gheorghe Cluceru și a altor boieri din Pitești s-a făcut Biserica cea veche cu hramul "Sfântul Gheorghe" și chiliile mănăstirești. În anul 1788 războiul austro-ruso-turc de pe Valea Oltului cu lupte lângă Mănăstirea Cozia, a atins prin armatele turcești și Schitul Nucet. Biserica distrusă și chiliile transformate în ruine au adăpostit timp de 20 de ani păstori munteni, după care a apărut sub denumirea de Stânișoara (stână mică de oi).
În anul 1807 doi călugări de la Sfântul Munte Athos, un sârb - Sava și celălalt român - Teodosie, au venit în Țara Românească, aducând cu ei și cărți de ritual ce se păstrează și astăzi în Mănăstire și au înființat din nou schitul, zidind o altă biserică în locul celei din 1747. Pana in anul 1864, noua Manastire Stanisoara a fost metoc al Manastirii Cozia, iar dupa aceasta data manastirea a devenit independenta. Actuala biserica din piatra a fost construita intre anii 1903-1908, sub ctitoria episcopului Gherasim Timus, staret fiind Nicodim Manu. Întreg complexul mănăstiresc a fost mistuit de flăcări în anul 1850. Din această perioadă se păstrează și câteva icoane care poartă semnătura pictorului Belzoire I. Pascu din Pitești. Înmulțindu-se numărul călugărilor, în anul 1903, în timpul Episcopului de Argeș Gheorghe Timiș, starețul Mănăstirii Stânișoara - Arhimandritul Micandru Manu, ajutat de soborul mănăstirii, pune bazele Bisericii pe care o vedem astăzi. Este, deci, a patra biserică argumentată istoric în Sfânta Mănăstire Stînișoara, care a fost terminată și sfințită în anul 1907.
Pisania bisericii marturiseste urmatoarele: "Intru slava Sfintei Treimi si a Sfantului Mucenic Gheorghe s-a ridicat din temelie aceasta sfanta biserica, punandu-se temelia la anul 1904 august 7 si s-a sfintit la anul 1909, aprilie 23 in zilele prea inaltatului nostru rege Carol I si cu binecuvantarea PS episcop de Arges, dr. Gherasim Timus, prin osteneala si staruinta staretului arhimandrit Nicandru Manu, impreuna cu tot soborul manastirii si cu alti ctitori." Biserica cea mare, inchinata Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, este o constructie masiva din piatra, avand o turla mare, pe naos; naosul si pronaosul formeaza un singur spatiu mare; pridvorul este deschis, fiind sustinut de patru coloane din piatra, sculptate in partea superioara; biserica este acoperita cu tabla.
Arhitectul bisericii de astăzi este italianul Debona Apolino. Tot el a creat, în jurul anului 1901, terasa dinspre miazănoapte pe care s-a clădit un frumos pavilion, în stil românesc, folosit drept chilii pentru călugări. În anul 1917, din cauza unui incendiu, s-au distrus toate chiliile. În locul lor, între anii 1936 - 1940, a fost ridicat frumosul paraclis în forma de navă, care stă la dispoziția monahilor din mănăstire pentru slujbele de iarnă. Cu râvna Prea Cuviosului Stareț Ilarion Dumitrache și binecuvântarea Episcopilor Emilian Grigore si Iosif Galaton, Biserica s-a pictat în anul 1948 de către maistrul pictor Dumitru Belizan și elevul său. Rânduiala slujbelor se oficiază de trei ori pe zi, după tipicul vechilor tradiții mănăstirești așezate de-a lungul veacurilor creștine de Sfinții Părinți, cu predilecție de Sfântul Sava cel Sfințit.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2015/04/mauritania.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri