Pe internet am găsit în două locuri informații ușor contradicorii cu referire la acest eveniment. Pentru a păstra o echidistanță le prezint aproape integral pe ambele:
- Se scrie negru pe alb că monumentul a fost ridicat în memoria eroilor români căzuți în cele două războaie mondiale. Monumentul, cu o înălțime de 6 metri, este realizat din piatră și are forma unui portal terminat cu un arc gotic, iar în vârf are o cruce. Pe fața nordică, deasupra portalului, este sculptat un soldat cu suliță, scut și coif. În spatele monumentului se află un osuar împrejmuit cu stâlpi de piatră uniți cu lanțuri. Pe ambele laturi sunt înscrise numele a 122 de eroi români, căzuți în cele două războaie mondiale. Monumentul este amplasat în centrul orașului, în vecinătatea Bisericii Ortodoxe.
- Lumea care circulă pe şoseaua Alba Iulia – Zlatna trece şi prin localitatea Presaca Ampoiului, comuna Meteş (circa 9 kilometri de Zlatna). Aici, pe marginea şoselei, există un monument ridicat în memoria ungurilor căzuţi în luptele cu românii, în zilele de 23 - 24 octombrie 1848. Să amintim cititorilor noştri că după constituirea primelor prefecturi româneşti de către Avram Iancu şi tribunii săi şi atrocităţile deosebit de crude făptuite de nobilii şi revoluţionarii maghiari (la Mihalţ, Abrud, Sâncrai, Luna) în care au fost omorâţi şi schingiuiţi mii de români, generalul austriac Puchner, la înţelegere cu prefecturile româneşti, a dat ordin să fie dezarmate batalioanele şi escadroanele „morţii” ungureşti. Ca urmare, garda românească aflată sub conducerea prefectului Petru Dobra, în ziua de 23 octombrie 1848, a cerut maghiarilor din Zlatna să depună armele. După îndelungi discuţii, s-a căzut la învoială să se încheie un armistiţiu în după-amiaza aceleiaşi zile. Românii s-au încrezut în cuvântul ungurilor, astfel că, pe la orele amiezii, şi-au scos merindele din desagi şi s-au pus să mănânce. Ungurii între timp s-au adunat mai mulţi, şi-au încălcat cuvântul dat şi i-au atacat prin surprindere pe români, omorând mulţi dintre ei sau rănindu-i. Pe cei rămaşi vii i-au scos din oraş. Românii s-au regrupat în scurt timp împreună cu cei din satele învecinate şi s-au aruncat asupra acestora. Nemai putând să le ţină piept, ungurii au dat foc oraşului, îndeosebi la partea locuită de români, şi au luat-o la fugă. Au fost însă ajunşi de români în Presaca Ampoiului, unde câteva sute dintre ei şi-au găsit sfârşitul. De menţionat că alţi circa 500 de maghiari, îndeosebi femei şi copii, au fost luaţi ulterior de însuşi Avram Iancu sub oblăduirea sa şi duşi la Abrud, pentru a fi feriţi de răzbunarea românilor.În toată această filă de istorie sângeroasă din timpul revoluţiilor română şi maghiară din anii 1848-1849, există şi o mică poveste adevărată, frumoasă, umanitară. Astfel, potrivit unei relatări din cartea „Moţii – calvarul unui popor eroic dar nedreptăţit”, autor Ion Rusu Abrudeanu (apărută în anul 1928), în timpul aprigei bătălii dintre maghiari şi români ce a avut loc în strâmtoarea satului Presaca Ampoiului, unei ţărănci românce i-a fost milă de un copilaş maghiar în vârstă de vreo 3 anişori şi l-a ascuns sub fusta sa lungă, pentru ca nu cumva să fie omorât. Ei bine, acel copilaş, pe numele său Bela Lukacs, între timp a crescut, a studiat la Budapesta şi a ajuns chiar ministrul Comerţului al Ungariei. Potrivit relatărilor lui Ion Rusu Abrudeanu, politicianul ungur nu a uitat nobila faptă a acestei românce, pe care o vizita şi o ajuta de câte ori venea la Zlatna. Pe lângă faptul că a sprijinit ridicarea monumentului de la Presaca Ampoiului (în anul 1898), el a contribuit foarte mult la dezvoltarea ulterioară a zonei. Lui i se datorează linia ferată Alba Iulia – Zlatna, şoseaua peste muntele Breaza la Almaşu Mare – Geoagiu de Jos – Orăştie, Liceul industrial şi chiar fostul cazinou din oraşul Zlatna. Păcat că, aşa cum tot istoricul Abrudeanu (fost deputat de Alba) mai consemnează, Bela Lukacs a avut totuşi un sfârşit nefericit. Astfel, se spune că în anul 1900, după ce luase parte la o expoziţie a Ungariei la Paris, în funcţia de comisar al acesteia, imediat după ce s-a întors la Budapesta, din cauza unei presupuse fraude financiare la această expoziţie de care a fost acuzat, s-ar fi sinucis, aruncându-se în Dunăre. Oricum, el merită să fie comemorat deopotrivă de maghiari şi de români în veci de aici înainte pentru exemplul său de bună purtare şi de construire a unor punţi trainice între români şi maghiari. Lecţia sa este de învăţat de către ambele popoare, pentru a convieţui de aici înainte în bună pace în marea casă comună ce se numeşte Uniunea Europeană.
-->
Răspunsuri