Satu Mare (în limba maghiară - Szatmárnémeti, colocvial Szatmár; în limba germană - Sathmar; în limbile ebraică și idiș - סאטמאר, pronunțat Satmar, Satmer sau Sacmer; vechea denumire românească Sătmar sau Sătmar-Mintiu) este municipiul reședință al județului cu aceași nume, din nord-vestul țării, care includ și satul Sătmărel.
Descoperirile arheologice evidențiază o serie de dovezi privind așezările din epoca pietrei și a bronzului; există, de asemenea, dovezi privind continuitatea locuirii acestor ținuturi de către comunitățile geto-dacice și prezența unor comunități celtice după cucerirea romană.
Mai târziu, aceste teritorii constituiau o parte a formațiunii statale conduse de voievodul de Menumorut, una dintre cetățile de apărare din secolul al X-lea fiind la Satu Mare (Castrum Zotmar), Cucerit de Szabolcs și Tas, după cum menționează cronica lui Anonymus.
În evul mediu, pe teritoriul actualului oraș Satu Mare existau două așezări umane, Mintiu și Satu Mare, despărțite de cursul râului Someș. Primele informații scrise privind această regiune indică Satu Mare drept centrul comitatului regal cu același nume, funcționând în jurul unui castru fortificat: cetatea Satu Mare.
Mintiul apare în documente la începutul secolului al XIII-lea ca o așezare de coloniști germani. În lipsa unei fortificații proprii, Mintiul nu a avut niciodată importanța strategică și militară a Sătmarului. Primul privilegiu cunoscut este acordat orașului Mintiu de către regele maghiar Andrei al II-lea, în anul 1230.
Pentru Satu Mare s-a emis un privilegiu similar în anul 1264. În ceea ce privesc obligațiile, orașele erau datoare să trimită cinci oameni înarmați în oastea regelui, să plătească decima în valoare de 12 denari și să asigure două mese regelui și însoțitorilor săi, dacă aceștia ar poposi vreodată în Sătmar.
Drepturile acordate în schimb celor două orașe erau relativ extinse, acestea fiind extrase din punct de vedere administrativ și juridic de sub autoritatea comitelui de cetate și puse direct sub autoritatea regelui sau a vistierului regal. În același timp, locuitorii aveau posibilitatea să-și aleagă judele și preotul, beneficiind și de un vad scutit de vamă pe râul Someș.
Prima cetate medievală a orașului a fost construită în timpul domniei lui Ștefan I al Ungariei și a fost distrusă, împreună cu orașele Sătmar și Mintiu, în anul 1242 urmare a marii invazii mongole. După retragerea mongolilor, cetatea și cele două orașe învecinate, au fost reconstruite din ordinul regelui Bela al IV-lea. Tânărul rege Ștefan al V-lea al Ungariei a obținut dreptul de a domni ca rege vasal la est de Dunăre, având reședința la Sătmar. În anul 1411 Sigismund de Luxemburg îi acordă despotului sârb Gheorghe Brancovici orașele Sătmar și Mintiu ca feudă în schimbul orașului Belgrad. În 1460 orașul a devenit din nou proprietate regală. După moartea lui Matei Corvin intră în posesia fiului său, Ioan Corvin. În timpul ocupației otomane, orașul, precum și întregul teritoriu numit Partium ("părțile") erau conduse de Principatul Transilvaniei. După anul 1543, când cetatea intră în posesia familiei Bathory se fac modificări ale albiei râului Someș pentru a apăra cetatea în partea sa sudică, astfel încât fortificația rămâne așezată într-o insulă legată de principalele drumuri prin trei poduri peste Someș. În anul 1562 cetatea este asediată de armatele otomane apoi de trupele habsburgice, armata transilvăneană fiind nevoită să se retragă și să o incendieze.
Din însărcinarea generalului austriac Lazarus von Schwendi începe reconstruirea cetății, conform planurilor arhitectului italian Ottavio Baldigara, după sistemul fortificațiilor italiene în formă de pentagon cu cinci bastioane. În data de 29 decembrie 1712 Sătmarul (Szatmár) și Mintiul (Németi) au fost unite din punct de vedere administrativ sub denumirea Szatmár-Németi (Sătmar-Mintiu). Actul imperial care a consfințit unirea a fost diploma emisă de Carol al VI-lea la data de 2 ianuarie 1721, orașului Sătmar-Mintiu conferindu-i-se, totodată, și statutul de oraș liber regal.
În ceea ce privește viața culturală, județul Satu Mare are o tradiție bogată și o rețea de instituții de cultură constând în teatre, o filarmonică, 60 de biblioteci publice (la nivel de județ) cu un fond de carte de peste 1.000.000 exemplare, 2 cinematografe, patru case de cultură multi-funcționale, 17 muzee (inclusiv unul dedicat păstrării tradițiilor populației de origine germană), două galerii de artă și un centru de promovare a creației.
Sistemul educațional al orașului este bine dezvoltat în județ, existând 274 de școli și licee. Mass media sunt, de asemenea, bine reprezentate de trei cotidiene, două reviste de literatură, trei posturi de radio și două de televiziune.
Câteva dintre cele mai cunoscute instituții culturale ale orașului sunt: Teatrul de nord – cu secții în limbile română și maghiară, Filarmonica Dinu Lipatti, Casa de cultură a sindicatelor, Casa de cultură G.M.Zamfirescu, Muzeul Județean, Muzeul de artă, Trupa de Teatru pentru Tineret "Arttis", etc
Dintre cele mai importante evenimente culturale organizate anula în ora enumăr: Festivalul multicultural internațional Fără Bariere, Festivalul internațional al romilor, Festivalul de bere al șvabilor sătmăreni – Oktoberfest, Festivalul internațional de Jazz – SamFest Jazz and Wine, Festivalul de muzică rock, metal și punk – SamROCK, Evenimentul cultural de muzică pop și jazz – Zilele culturii sătmărene, Feastivalul cultural de gastronomie al maghiarilor din Partium – Zilele maghiare Partium, Festivalul internațional de muzică simfonică – Zilele muzicale sătmărene, Festivalul internațional de muzică de stradă – Street Music Festival, etc
Redau mai jos doar câteva repere calendaristice din istoria orașului Satu Mare:
- În jurul anului 1000, regina Ghizela de Bavaria, soția regelui Ștefan al Ungariei, aduce coloniști teutoni la Sătmar și întemeiază orașul Mintiu. Tot în acești ani se construiește și cetatea Sătmar, acesta devenind centrul comitatului Sătmar până în 1800.
- 1150 - Apare pentru prima dată denumirea orașului Sătmar, sub forma de Zothmar.
- 1241 - Cetatea Sătmarului, precum și orașele Sătmar și Mintiu sunt distruse de tătari. Reconstruirea lor are loc în a doua jumătate a secolului XIII.
- 1247 - Ștefan al V-lea al Ungariei își stabilește reședința sa regală la Sătmar (până în 1270).
- 1411 – Sigismund de Luxemburg îi acordă despotului sârb Gheorghe Brancovici orașele Sătmar și Mintiu ca feudă în schimbul orașului Belgrad pentru ca în 1460 să redevină proprietate regală.
- 1490 - După moartea regelui Matei Corvin, Sătmarul intră în posesia fiului său nelegitim, Ion corvin, ban al Slavoniei și rege al Bosniei
- 1543 - Cetatea intră în posesia familie Bathory (Cristofor și Ștefan), care reconstruiesc cetatea pe o insulă a Someșului.
- În 1545 are lor trecerea maghiarilor sătmăreni de la catolicism la protestantism
- 1532 – 1568 - Cetatea este asediată, distrusă și arsă de mai multe ori
- 1569-1573 – Cetatea este reconstituitădupă planurile arhitectului italian, Giulio Cesare Baldigara, sub forma de pentagon.
- 1576 – Maghiarii sătmăreni trec de la lutheranism la calvinism
- 1622 – Cetatea ajunge în proprietatea principelui Gabriel Bethlen
- 1682 - Cetatea ajunge în proprietatea lui Imre Thokoly
- 1711 - Cetatea este dărâmată la îndemnul baronului Sandor Karoly
- 30 aprilie 1711 – Orașele Sătmar (Szatmár) și Mintiu (Németi) au fost unite din punct de vedere administrativ sub denumirea Sătmar-Mintiu (Szatmár-Németi).
- 1800 - Sătmarul pierde statutul de reședință de comitat. La inițiativa grofilor Karoly, reședința Comitatului Sătmar se mută la Careii Mari
- 1920 - Sătmarul este rebotezat (primind numele de azi) și devine reședința județului interbekic Satu Mare.
- 1940 - În urma Dictatului de la Viena, Satu Mare devine oraș al Regatului Ungariei și reședința Comitatului Sătmar
- 19 mai – 1 iunie 1944 - Are loc deportarea a 18863 evrei din Satu Mare și predarea lor autorităților naziste germane.
- 1945 - În urma celui de-al doilea război mondial, Satu Mare devine din nou oraș al României, de astă dată comuniste
- 1945 – 1949 - Are loc deportarea șvabilor sătmăreni și predarea lor autorităților sovietice, care iau deportat în Siberia.
- 1948 - Sunt desființate toate instituțiile reformate și catolice. În urma legii despre naționalizarea școlilor și liceelor (3 august 1948) sunt închise la Satu Mare patru școli romano-catolice și patru școli reformate, iar clădirile acestora sunt confiscate.
- 1950 - Satu Mare pierde statutul de reședință de județ, fiind integrat în Regiunea Baia Mare.
- 1960 - Satu Mare devine parte a Regiunii Maramureș
- 1968 - Satu Mare devine reședința Județului Satu Mare în urma reorganizării administrativ-teritoriale a României, regiunile fiind transformate în județe.
- mai 1970 - Au loc inundații grave care distrug o mare parte din oraș. În timpul inundațiilor (începute la 14 mai) au pierit 56 de sătmăreni.
- decembrie 1989 – căderea regimului comunist
Dintre personalitățile mai cunoscute care s-au născut sau au trăit vremelnic în acest oraș amintesc pe:
- Janos Ham (5 ianuarie 1781 – 30 decembrie 1857) - cel mai mare episcop romano-catolic al Sătmarului (între 1827 și 1848, respectiv între 1849 și 1857)
- Ștefan al V-lea al Ungariei, a avut aici reședința (1247 - 1270)
- Ferenc Kolcsey (1790 - 1838) poet, critic literar și politician maghiar
- Vasile Lucaciu (1852 - 1922) – membru al Consiliului Dirigent
- Aurel Pop (n. 22 noiembrie 1949), poet, editor, critic și istoric literar
- Mircea Florian (n. 5 decembrie 1949) – muzician, solist vocal, instrumentist, compozitor și artist multimedia
- Daniel Prodan (n. 23 martie 1972) - fotbalist, membru al echipei care a participat la Cupa Mondială din 1994
- Corina Bud (n. 26 ianuarie 1980) – cântăreață pop/dance/R&B
- Simona Popo (n. 1988), scrimeră, campioană olimpică pe echipe la Rio de Janeiori – 2016
- Ecaterina Stahl-Iencic (1946 - 2009), scrimeră medaliată la Olimpiadele din 1968 și 1972
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2015/04/monede-euro-de-colectie-belgia-13.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri