Oraşul Tulcea este menţionat pentru prima data în documente de Diodor din Sicilia, în secolul 3 î.Hr., sub numele de Aegyssus. Acest nume vine de la întemeietorul său, getul Carpyus Aegyssus, pe care poetul Ovidiu îl aminteşte în cele două epistole din „Ex Ponto“. Cetatea Aegyssus mai este amintită şi alte documente ale acelor timpuri - Notiţia Episcopatum, în geografia politică „Thematibus“.
La Muzeul Tulcean de Istorie, este expusă o inscripţie funerară pe care este însemnat numele Aegyssus. După unele ipoteze, cuvântul Tulcea ar proveni din două cuvinte: „tul“, care înseamnă cărămidă, şi „cea“, care înseamnă pământ. Nicolae Iorga afirma că „tul“ ar fi de fapt numele unui guvernator (Tula-bey), căruia i s-a adăugat terminaţia „cea“, prezentă şi în alte denumiri: Casimcea, Isaccea, Azamcea.
Teritoriul oraşului Tulcea a fost habitatul unor comunităţi stabile care au evoluat şi s-au dezvoltat constant. Această aşezare umană a jucat un rol important şi înaintea venirii romanilor, reprezentând o citadelă a lumii geto-dace. După luptele din anii 12-13 d.Hr., cetatea Aegyssus a fost cucerită de romani.
Aceştia au reconstruit-o după tehnica şi arhitectura lor, au reorganizat-o din punct de vedere urban, păstrând statutul de fortăreaţă militară, ca dovadă stând zidurile de incintă şi turnurile de apărare ale acropolei oraşului. Din anul 1416, otomanii controlează Dobrogea, localitatea devenind Hora-Tepe (Hora colinelor).
Marele cărturar turc Evliya Çelebi (secolul al XVII-lea) vorbeşte despre Tulcea ca fiind un oraş cu 600 de case locuite de valahi. Începând cu secolul al XVIII-lea, Tulcea este tot mai des menţionată în documentele şi în planurile cartografice. În timpul războaielor ruso-turce din secolul al XVIII-lea şi începutul secolului al XIX-lea, Dobrogea devine principalul teatru de război.
Otomanii au acceptat aşezarea lipovenilor, ucrainenilor şi bulgarilor veniţi din nordul Crimeii, pe germanii din sudul Rusiei, dar şi pe greci, evrei şi armeni aduşi aici de comerţul înfloritor. Cu Războiul de Independenţă (1877-1878) au luat sfârşit cele cinci secole de dominaţie otomană ce a influenţat viaţa etnografică şi cultura locală. Din 14 noiembrie 1878, Dobrogea intră sub guvernarea statului român, oraşul Tulcea devenind reşedinţă administrativă a judeţului Tulcea.
Cea mai veche atestare documentara in care apare pentru prima data numele de Tulcea (Tulca) apare intr-un registru vamal otoman din anul 1506 in care este orasul este mentionat ca ,,fiind un important centru in comertul de tranzit". Au circulat mai multe variante privind toponimia orasului Tulcea. Elementul comun al tuturor variantelor este finalul cuvantului, ,,CEA", terminatie specific turceasca (ca in cazul Isaccea). Dr. Aurel Stanica, specialist al Institutului de Cercetari Eco-Muzeale Tulcea, spune ca, in final, cea mai cunoscuta varianta ramane cea a lui Nicolae Iorga, conform careia Tulcea ar insemna ,,dealul de caramida". ,,Nu se poate spune, istoric vorbind, ca aceasta varianta poate ramane in picioare. Noi am reusit deja sa coboram data la care a existat prima atestare documentara, la 1506. Anul trecut, in septembrie, a mai fost descoperit un document care ar face referiore la Tulca (citit Tulcea) in 1502. In urma discutiilor pe care le-am avut cu specialisti in studiul limbii turce, aceste explicatii, referitoare la caramida, nu au o sustinere reala. Mai este foarte mult de lucru la studiul istoriei din aceasta perioada", spune Aurel Stanica. Variante vehiculate
Cea mai cunoscuta explicatie ar avea ca sursa a denumirii ,,TUL" (caramida) si care s-ar referi, dupa unii, la indeletnicirile locuitorilor (caramidari). Profesorul Nicolae Ariton spune ca cea mai intalnita explicatie a denumirii ar fi aceea ca ,,TUL" ar fi olanele folosite in acea perioada pentru acoperisurile caselor. Mai exista si varianta ca la baza numelui ar sta cuvantul tukla (tigla, caramida) si traduc denumriea orasului ca fiind localitatea cu case din caramida. Conform unui articol aparut in ,,Steaua Dobrogei", sub semnatura lui Gheorghe Baisan, Omer Memnune, profesoara din Isaccea, spune ca la baza numelui ar sta ,,tuglagi" (se citeste tulagi), loc unde se face caramizi. D. Vultureanu credea ca denumirea vine de la de la ,,doulgi", care inseamna adunatura (de neamuri, etnii), se arata in aceeasi publicatie. Unii cred ca denumirea vine de la ,,dun" (colina), justificat de realitatea geografica, iar altii ca ,,TUL", termen de origine indoeuropeana sau celtica, inseamna ,,deal". Orașul Tulcea se află la 30 de metri altitudine și la o depărtare de 292 kilometri față de București.
Este situat pe 7 coline din Dealurile Tulcei, pe o vatră populată continuu începând din perioada culturii Gumelnița (2900 - 2200 î.C.), continuând cu așezarea greacă Aegyssus (secolul VIII î.C.), cu portul și orașul roman din secolele I - II d.C., cu orașul numit Tulcea din vremea lui Mircea cel Bătrân. Sub stăpânirea otomană orașul decade, un reviriment înregistrându-se odată cu deschiderea canalului Sulina. Orașul s-a aflat sub stăpânire otomană între anii 1420 și 1877. În perioada 1840-1859 localitatea a fost populată cu coloniști de origine germană, cunoscuți ca germani dobrogeni. Majoritatea au părăsit localitatea în 1940, fiind strămutați cu forța în Germania nazistă, sub lozinca Heim ins Reich (Acasă în Reich). Până la reforma admnistrativă din anul 1950 a fost reședința județului Tulcea (interbelic). După instaurarea regimului comunist în România a devenit reședința unui raion din Regiunea Dobrogea. După cel de-al doilea război mondial, orașul se extinde și se modernizează. În prezent vatra orașului atinge o suprafață de 115 kilometri pătrați și o populație de 93051 locuitori (în anul 2002).
Tulcea este un oraș modern, port pentru navele de pasageri, precum și pentru cele care transportă produse industriale, mai ales materii prime și pentru navele de pescuit oceanic. Județul Tulcea este situat în așa natură, incât este accesibil de pe mare cât și pe Dunăre de către navele maritime, având un mare avantaj comercial. Tulcea este un important centru industrial - aici se realizeazandu-se construcții și reparații de nave. Tot aici se află și unicul producător de alumină calcinată din țară si un centru de exploatare a stufului. Fiind supranumit și Orașul de la Porțile Deltei Dunării, o parte din economie s-a dezvoltat in jurul turismului, fapt atestat prin construcțiile si investițiile ce s-au făcut pentru construirea de noi hoteluri si a centrelor comerciale.
-->
Răspunsuri