Comarnic este un oraș din județul Prahova, care include și localitățile: Ghioșești, Podu Lung, Poiana și Posada, fiind situat în zona de contact a Subcarpaților Prahovei cu prelungirile sudice ale Munților Baiu, extins în lunca și pe traseele de pe stânga râului Prahova, la 500–580 metri altitudine, la 52 de kilometri nord-vest de orașul Ploiești.
Este străbătut de șoseaua națională DN1 (Ploiești – Brașov). La Comarnic, din acest drum se ramifică DJ101S, care duce spre Valea Doftanei precum și DJ101R, care duce spre Breaza, pentru a reveni apoi în același DN1.
Prin oraș trece calea ferată Ploiești-Brașov pe care este deservit de gara Comarnic și de haltele Posada și Valea Largă.
La recensământul din anul 2021 orașul număra 11106 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2011 – 11970 locuitori) dintre care: români – 92,7% și restul – necunoscută sau alte etnii.
Componența confesională a orașului prahovean Comarnic astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 91,97% și restul – nedeclartaă sau altă religie.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, Comarnicul era o comună rurală, totalizând 4365 de locuitori, și aflată în plaiul Peleșul din județul Prahova.
În 1938 comuna era inclusă în plasa Sinaia din județul Prahova și în 1950, a fost inclusă în raionul Câmpina din regiunea Prahova, iar apoi regiunea Ploiești., În 1968 a fost declarat oraș și inclus în județul Prahova.
Numele localităţii şi a toponimiei din jur sunt legate de terminologia oierilor. Ca și Breaza, se pare ca acest sat a fost înfiinţat de mocanii transilvăneni care, in drumul lor către bălţile Dunării poposeau aici.
Atestat documentar ca sat, începând cu secolul al XV-lea, Comarnicul se afla in stăpânirea boierilor Mărgineni. În secolul al XVII-lea, aşezarea a trecut în stăpânirea familiilor Cantacuzino şi Filipescu, iar două secole mai târziu în proprietatea domnitorului Gheorghe Bibescu. Cărăuşia a constituit principala ocupaţie a locuitorilor Comarnicului, aşezarea fiind la 1694, printre cele 12 sate trecute în raza schelei Câmpina.
Numele satului, ne spun filologii, vine de la „comarnic”, cuvânt cu care ciobanii din Tara Barsei numeau încăperea de la stână în care ei păstrau caşul. Hidronimele Valea Lânii, Valea Căşăriei, Valea Beliei şi toponimele Dealul Lânii şi Plaiul Căşăriei întregesc afirmaţia specialiștilor, amintind de îndeletnicirea ciobanilor veniţi cu turmele de peste munţi.
Din foarte vechi timpuri, îndeletnicirea principală a locuitorilor a fost creșterea animalelor și prelucrarea lânii, de asemeni, comărnicenii se ocupau și cu șindrilăria, dogăria, cioplitul lemnului și al pietrei, meserii încă actuale.
Drumul Prahovei, care lega târgurile de la Gherghița, Târgșor, Ploiești de Țara Bârsei deschide noi perspective pentru dezvoltarea localității. Cărăușia și creșterea animalelor devin activități economice importante în perioada evului mediu. Comărnicenii confecționau căruțe și transportau mărfurile prin zona impracticabilă a Posadei către Transilvania. Documentele menționează o poștă de cai și numeroase hanuri.
Perioada epocii moderne aduce shimbări economice importante ca urmare a pătrunderii capitalului strain și a dezvoltării micilor fabrici. În 1884, Ulrich Weittman, investește capital, înființând aici fabrica “Vulturul”, care producea ceramică termică. Orașul și-a dezvoltat ulterior activitatea industrială și alături de întreprinderea “Vulturul”, specializată în produse refractare, existau și fabrica de ciment, fabrica din produse din lemn “Posada” și cooperativa “CovArt” cu secții specializate în țesături și cusături tradiționale. La acestea se adaugă și construcția căii ferate care lega Ploiești de Predeal.
Sub aspect administrativ, la sfârșitul secolului al XIX-lea Comarnicul era comună rurală cuprinsă în Plaiul Peleș, compunându-se din nouă cătune: Poiana, Ghioșești, Podu Vârtos, Podu Neagului, Posada, Podu Lung, Podu Cerbului, Podu Cernichi și Secăria.
În acea perioadă era o populație de 4365 de locuitori (între care se numărau și famillii de țigani, elvețieni, francezi, italieni, germani, cu precădere cei care au construit aici fabricile de cărămidă, var, pietrari sau fabricanți de cherestea). În 1908, comuna Comarnic a fost declarată stațiune climaterică de interes general, iar la 1919 se expropria o parte din moșia Bibescu de la Comarnic, fiind vorba despre Belia, Boncu și Fața Bradului, Gâlmeia, Furcituri, Florei și Stubeul Rece.
În 1968, Comarnicul obține statutul de oraș, având în componență cartierele Poiana, Podul Lung, Ghioșești, Posada cu Podul lui Neag și Podul Vârtos. Arhitectura din Comarnic este una valoroasă, deoarece combină particularități ale locuinţelor săteşti cu elemente adaptate la necesităţi comerciale. Imobilele situate pe drumul principal (DN 1) au prispe, foişoare şi balcoane şi sunt decorate abundent cu motive decorative realizate în lemn, cu modele artizanale specifice zonei. Clădirile au la parter magazine, iar la etaj locuinţe.
Principale atracții turistice ale orașului sunt:
- biserica Sfânta Treime a fostului schit Lespezi – Posada (monument istoric)
- crucea de pomenire din piatră, datând din 1741, aflată la marginea șoselei spre Sinaia, în localitatea Posada.
- ansamblul urban (mijlocul secolului al XIX-lea–începutul secolului al XX-lea);
- casele cu parter comercial Al. Negulescu (1879), Ticu, Iancu Comșescu (1890), Anica Bunghez, Marian Năsulea (1900), Bădiceanu, Ion Voiculescu (sfârșitul secolului al XIX-lea), Marin Voiculescu (1920), conacul George Valentin Bibescu (1878); casele George Valentin Bibescu (1890), Elena Dumitrescu (1895), Ion Arbore (1899), Emilian Piciorea, Ion Drăgănescu (1900) Al. Machedon, Aurel Năstase, Elena Nicolae (sfârșitul secolului al XIX-lea), Elena Buliga, Mihai Dumitrescu (1910), Paraschiva Crețu (1924) și dr. Constantin Crăsan (1930).
De-a lungul timpului au trecut și au locuit în acest oraș:
- pictorul Nicolae Grigorescu,
- scriitorul Ion Luca Caragiale,
- poetul Simion Stolnicu (liceul din oraș purtându-i numele).
- Martha Bibescu
Atracțiile turistice ale orașului sunt:
- Muzeul cinegetic care păstrează trofee superbe
- Castelul Posada,
- Resedința Familiei Bibescu
- Conacul de factură romantică (1878)
- Biserica Sf. Nicolae (construită la 1901)
- Schitul Lespezi (1601) din localitatea Posada, cu Biserica „Sfânta Treime” (1661-1675), pictată de Pârvu Mutu în anul 1694.
- Cheile Doftanei - (sit de importanță comunitară inclus în rețeaua ecologică europeană Natura 2000 în România.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2015/01/maldive.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri