Palatul Episcopiei Romano-Catolice din Oradea, cunoscut și ca Palatul Baroc din Oradea, este unul din cele mai valoroase edificii construite în stil baroc pe teritoriul României, ridicat din inițiativa episcopului Patachich Ádám. Împreună cu Bazilica Sfânta Maria și Șirul Canonicilor, palatul a fost ridicat în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, cele trei obiective formând împreună cel mai important complex baroc din România, precum și unul din cele mai reprezentative ale Europei.
Edificiul este situat aproape de gară, pe Strada Șirul Canonicilor, la nr. 13, are 100 de camere și 365 de ferestre. Printre oaspeții palatului s-au numărat și împărăteasa Maria Terezia și împăratul Josif II, ai Austriei.
La data de 23 mai 1762 s-a pus piatra de temelie a Palatului Baroc, destinat a fi sediul Episopiei romano-catolice Oradea. Arhitectul austriac Franz Anton Hillebrandt (1719 - 1797) a preluat conducerea șantierului deși, inițial, arhitectul italian Giovanni Battista Ricca a fost desemnat în acest rol.
Timp de 15 ani s-a ridicat la Oradea, un palat în forma literei U, dezvoltat pe trei nivele fiind încununat de un acoperiș frânt, specific barocului austriac.În anul 1944 a primit destinația de spitala militar și apoi clădirea a fost folosită mai întâi ca azil pentru revoluționarii comuniști greci refugiați în România, începând cu 1956.
În anul 1963 episcopul romano-catolic a fost constrâns sa semneze un act prin care Biserica a cedat edificiul spre folosință în favoarea municipiului Oradea.
La 17 ianuarie 1971 se deschide Muzeul Țării Crișurilor din Oradea. După un îndelungat proces de revendicare, câștigat în cele din urmă de Episcopia Romano-Catolică, dreptul de proprietate asupra palatului a fost recunoscut vechiului proprietar, iar restituirea folosinței clădirii a început în anul 2006.
Pe fațada principală se detașează rezalitul central, decorat simetric cu pilașri terminați în capiteluri ionice, ghirlande și falduri, toate acestea punând în valoare, cu o distincție unică, porțile de acces spre interior și ferestrele de la etajul I, rezalit terminat în partea superioară într-un fronton triunghiular.
Interioarele palatului impresionează prin rigoarea organizării spațiale și sobrietatea decorativă, caracteristici ce se regăsesc prezente în holul central și la nivelul etajului de referință din configurația clădirii, spre care se accede printr-o scară monumentala.
Aici se afla Sala festivă, impozantă prin volumetrie și prin decorurile pictate datorate lui Francisc Storno (1879), de inspirație renascentistp, și Capela Palatului, unde se păstrează picturi semnate de plasticianul de origine bavareză, Johann Nepomouk Schöph.
Acesta, pe tavanul capelei, reconstituie printr-un desen expresiv și un colorit bine temperat bolta cerească, iar în pânza de deasupra altarului reda tema sfântului Carol Boromaeus rugându-se în timpul epidemiei de ciuma, ambele picturi înnobilând încapărea respectivă.
În ceea ce privește restul camerelor de la etajul I, acestea se individualizează prin soluții decorative și de ambientare interioară în maniera barocului austriac: pilaștri terminați în capiteluri corintice, stucaturi de o diversitate a formelor ornamentale remarcabilă, sobe de faianță glazurată ce se disting prin proporții și rezolvari estetice aparte, șemineuri placate marmură colorată.
În spatele palatului se află o mare și frumoasă grădină realizată din inițiativa iniţiativa episcopului Pal Forgâch (1747-1757), cel care a demarat lucrările de construcţie a celei mai impozante catedrale baroce din Bazinul Carpatic. Sândor K. Nagy, celebrul autor al primului ghid monografic al Bihorului descrie grădina palatului episcopal ca fiind „întinsă şi frumoasă”.
Această apreciere se confirmă prin fotografiile şi reprezentările grafice ale epocii, care prezintă o vegetaţie bogată şi abundentă. In spaţiul din faţa palatului şi a catedralei a fost amenajată o grădină peisagistică în stil englezesc, iar în spatele reşedinţei o grădină în stil baroc.
În grădina engleză se regăsesc două opere de artă de mare valoare: statuia de bronz a episcopului Ferenc Szaniszlo (1850-1868) executată la comanda episcopului Lorinc Schlauch şi plasată la marginea nordică a parcelei, respectiv statuia monumentală a Sf. Ladislau aşezată iniţial, în anul 1892 în centrul oraşului şi ridicată ulterior, după primul război mondial în centrul spaţiului procesional, fiind până astăzi una dintre principalele atracţii turistice ale locului.
În spatele faţadei vestice a palatului se află o grădină în stil baroc, amenajată prin terasarea unei coaste de deal. Cele trei aripi ale palatului, dispuse în forma literei U delimitează o curte interioară cunoscută sub denumirea de cour d'honneur, legată de terasele inferioare printr-un şir de trepte. în fotografiile de epocă aici se distinge o piaţetă rotundă având la mijloc un soclu sculptat din piatră, flancat de copaci şi arbuşti ornamentali.
Caracterul acestui spaţiu şi-a căpătat o înfăţişare diferită în epoca dictaturii comuniste, inspirată după modele romane antice. Cu ocazia cartării dendrologice a grădinii efectuate în anul 2019, au fost catalogate 633 arbori, 237 arbuşti şi 92 conifere. în cursul lucrărilor de reabilitare, prin triere şi toaletare atent planificată a fost scoasă în evidenţă structura originală a grădinii, o atenţie specială acordându-se speciilor rare şi valoroase. în spaţiul cuprins între latura vestică a catedralei şi cea nordică a palatului s-a păstrat o parcelă de grădină peisagistică cu bănci şi alei arcuite, existentă aici de la începuturile complexului baroc.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2014/08/ardooie-belgia.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri