În contextul istorico-geografic al României, municipiul Bacău poate fi încadrat în categoria târgurilor din Moldova premodernă care s-au transformat în mici sau mijlocii orașe ale lumii românești din perioada modernă printr-o tranziție lungă de la organizarea rurală la cea urbană. Arhitectura urbană a fost permanent un criteriu de măsură a modernizării. Până la sfârșitul secolului al XIX-lea doar câteva biserici precum: „Buna Vestire”, „Sfântul Nicolae” - ortodoxă, „Sfântul Nicolae” - catolică, „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” - armenească, constituiau repere arhitectonice demne de remarcat și de reținut. Cele mai multe dintre locuințele urbei erau rudimentare. Nivelul modernității în arhitectura urbană a fost mărit atunci când au fost construite câteva clădiri publice, cu etaj și numeroase camere, numite imediat de cetățeni, „palate”.
Patrimoniul arhitectural al orașului s-a îmbogățit ca urmare a construcției „Palatului municipal” (1897), ulterior numit „Palatul Ateneului” și a „Palatului Administrativ” (1889). Istoria „Palatului Municipal”, cea care constituie subiectul acestui documentar, are rădăcinile în istoria luptei populației cu marele coșmar al băcăuanilor, focul. activitățile de stingere a incendiilor au făcut parte din viața oamenilor, probabil, încă de la începuturile organizării sociale a colectivităților. Dezvoltarea așezărilor omenești, crearea aglomerărilor urbane, au fost cauze favorizante ale producerii și extinderii incendiilor, dar și motive ale organizării unor grupuri specializate în acțiunile de stingere a focului. Documentar, activitatea organizată a stingătorilor de incendii este cunoscută ca urmare a aplicării în practică a prevederilor Regulamentului Organic pentru Moldova.
Regulamentul prevedea măsuri de organizare și dotare a „tulumbagiilor”, dar stipula în mod clar și faptul că asigurarea financiară și logistică a pompierilor era în sarcina Eforiei, denumirea din acea epocă a Primăriei. Așadar, autoritatea administrativă locală purta răspunderea organizării și întreținerii echipei de stingători ai incendiilor constituită din cetățeni civili ai localității. Domnitorul Mihail Sturza a emis o lege pentru organizarea Comandamentului de pompieri. Înițial, acest comandament a funcționat în Iași, capitala Moldovei, dar cu timpul s-au înființat astfel de comandamente în toate orașele mai răsărite, inclusiv în Bacău, probabil după anul 1835. În sarcina Eforiei era și asigurarea localurilor pentru găzduirea personalului, magaziilor pentru materiale și utilaje precum și grajdurilor pentru cai. Deoarece Eforia nu dispunea de local nici măcar pentru propria sa activitate, a fost nevoită închirieze localuri-case particulare atât pentru ea cât pentru Comanda pompierilor.
Consiliul Comunal a ajuns la concluzia că singura soluție viabilă pe termen lung era construirea unei clădiri noi, adecvată cerințelor. Comanda pentru realizarea proiectului a fost preluată de arhitectul băcăuan George Sterian. Tema de proiectare prevedea realizarea unei clădiri care să asigure spațiul necesar comandamentului și cazarmei de pompieri cu un foișor de observație precum și spațiul pentru comenduirea Poliției, rămasă și ea fără sediu după incendiu. Oportuni, consilierii au solicitat și amenajarea unui spațiu destinat activităților culturale. Susținerea financiară a investiției urma a fi realizată printr-un împrumut bancar substanțial. În proiect se profila execuția unui obiectiv impresionant, adevărat „palat” în dotarea municipiului.
Terenul disponibil fiind insuficient, s-au declanșat diligențele necesare cumpărării unor terenuri vecine. Negocierile s-au încheiat cu succes, primăria a contractat un împrumut a cărui ultimă rată a fost rambursată la 30 iunie 1904 și după numai doi ani, în anul 1897, constructorii au oferit Bacăului un impozant „Palat Municipal”. Preocupat de activitatea teatrală din oraș, primarul Leon Sakellary a propus membrilor Comisiei interimare să accepte oferta artistului–pictor Constantin Emil Ionescu din București care se angaja să execute, cu materiale proprii, decorurile necesare teatrului. Satisfacția finalizării a fost trăită abia la data de 13 octombrie 1924. Piața din fața palatului primise în anul 1921 numele de „Piața Vasile Alecsandri”, la fel ca și fosta stradă a Teatrului pe care se găsea casa în care se știa că s-a născut poetul. Pentru a consolida memoria locului, în anul 1926, administrația locală a aprobat mutarea statuii poetului din Grădina Publică în fața Ateneului cultural, fost Palat Municipal. În anii următori, clădirea a fost utilizată doar în scopul „dezvoltării culturale” și reparațiile se realizau doar accidental.
Rezitența construcției a fost verificată cu adevărat în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 1940 când un cutremur de pământ a creat panică și pagube în oraș. Zeci de clădiri au fost avariate, unele devenind inutilizabile. În raportul său asupra imobilelor, proprietate a Primăriei Bacău, care au suferit stricăciuni cauzate de cutremur, arhitectul-șef al orașului, George Sterian, a inclus în listă, la „capitolul II, imobile supuse reparării, dar care continuă a funcționa” și „Atheneul cu poliția, pompierii și atenanse”. Avariile au rămas stigmat al clădirii în toți anii care au urmat. În anul 1942, administrația locală a reluat discuția privind starea precară a Ateneului și a dispus serviciului Arhitectură să comande și să obțină un studiu privind remedierea avariilor și consolidarea clădirii. Memoriul pentru lucrările de reparație și transformare a Ateneului cultural comunal „V. Alecsandri” Bacău, lucrare realizată cu curaj de o echipă de arhitecți bucureșteni, prezenta soluții radicale, rezistente și adaptate normelor la zi. Alte bune intenții privind renovarea, consolidarea și extinderea edificiului au fost stopate de izbucnirea celui de-al doilea război mondial. În anul 1955 a început construirea primelor blocuri din fondurile statului. Planurile cincinale impuneau proiectanților întocmirea și reînoirea permanentă a schițelor de sistematizare urbană a Bacăului. Criteriile economice dominate dictatorial de principiul „eficienței” impuneau soluții arhitecturale simpliste iar dirijarea cu prioritate a fondurilor către noi investiții în folosul poporului a avut ca principală consecință neglijarea clădirilor istorice, favorizarea deteriorării lor inevitabile.
Piața „Vasile Alecsandri”, păstrătoare a urmelor miilor de pași care duceau băcăuanii la spectacolele de teatru, a primit în primii ani de sistematizare și „modernizare” a centrului urbei, noi urme, cele ale cizmelor muncitorilor care săpau fundațiile blocurilor care jalonau noua Cale Mărășești. Blocurile cu patru etaje au devenit vecine agresive ale bătrânei clădiri. Ferestrele Ateneului nu mai primeau lumina soarelui nici la răsărit, nici la apus. Rămasă la numai șase metri distanță față de zidurile de beton ale noilor blocuri, bătrâna construcție de cărămidă își plângea singurătatea și sfârșitul previzibil. Funcția de gazdă a evenimentelor culturale din oraș trebuia cedată în favoarea imensei „Case de Cultură a Sindicatelor” care se profila la numai câțiva pași distanță, pe locul casei în care se născuse cu mulți ani în urmă, bardul Vasile Alecsandri. Un bloc nou proiectat urma să fie amplasat exact pe locul clădirii Ateneului. Constructorii au adus ofrande zeului Vulcan, obișnuit cu vizitele la Bacău din vremuri străvechi. Un incendiu care a pornit din biroul gestionarului unor magazii care preluaseră spațiile birourilor de miliție a distrus clădirea. Evenimentul a fost consemnat în „Registrul istoric” al Unității Militare de Pompieri Bacău la data de 24 octombrie 1962. Printre băcăuani, și astăzi, există suspiciunea că incendiul a fost provocat pentru a determina demolarea vechii clădiri și a crea condițiile favorabile construcției unor noi blocuri cu destinație „specială”. Istoria acelor timpuri consemnează o schimbare de gardă la conducerea superioră de partid. Prioritățile economice s-au schimbat, proiectele de sistematizare au suferit noi adaptări la noile orientări socio-politice și terenul eliberat prin demolarea clădirii bătrânului Palat Municipal a avut șansa de a deveni o oază de verdeață în centrul sufocat, un parc în care citadinii să poată medita la cel al cărui nume dăinuie în inima oricărui băcăuan, poetul Vasile Alecsandri.
(SURDSA – Net = http://bacauepocavol13.blogspot.com/2018/08/palatul-municipal-bacau.html)
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/09/monede-euro-de-colectie-belgia-18.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri
Mai învățăm și noi câte ceva. Ca de obicei... o bine venită peregrinare. Aprecieri pentru frumoasa muncă!