12438444085?profile=RESIZE_400x

Piața Bibescu Vodă, denumiri vechi – Halele Unirii sau Piața Ghica, denumire actuală – Piața Unirii, este situată în sectorul 4 din București, la intersecția dintre Bd. I. C. Brătianu, Bd. Unirii, Bd. D. Catemir, Bd. Regina Maria, Bd. C. Coposu și Splaiul Unirii. Să încercăm o rememorare peste timp a acestor locuri. Înainte zona se numea Halele Unirii, numită apoi Piața Ghica, formată în anii 1831-1832, în vremea Regulamentului Organic. Sub conducerea lui Cuza aici s-a construit construit Hala Mare unde se comercializa de toate, inclusiv carne, după modelul Halelor din Paris, nu degeaba orașul se numea Micul Paris. În următorii ani aici se vor fi construi tot mai multe hale specializate, de pește, de păsări, de fructe, de brânzeturi și zarzavaturi, toate unite sub numele de Halele Centrale.  Tot pe aici a existat Palatul Brancoveanu-Bibescu care adăpostea în grădina sa Piața de legume numită apoi Piața Bibescu.

12438444269?profile=RESIZE_400x

Toate acestea, mai putin Piata Mare, au fost demolate în vremea lui Carol al II-lea întrucât zona devenise murdară și insalubră. În același timp a fost acoperită și Dâmbovița cu beton de la Piata Senatului , astăzi Națiunilor Unite până la Piața Unirii. Tot în Piata Unirii se afla și Spitalul Brâncovenesc, fondat de Safta Brâncoveanu în anul 1835, monument care nu mai poate fi văzut astăzi, întrucât nimeni nu s-a zbătut pentru a-l păstra. Piața nu semăna deloc cu ceea ce este astăzi, fiind mult mai deschisă, mai aerisită, din ea putându-se vedea biserica Domnița Bălașa. Totuși, zona de astăzi Piața Națiunii, altădată Piața Bibescu-Vodă era unul dintre cele mai importante noduri comerciale din Bucuresti. De-a lungul istoriei Piața Națiunii a suferit mai multe schimbări, nu doar de conținut, ci și de nume.

12438444667?profile=RESIZE_400x

Odată cu venirea lui Carol al II-lea, piata a primit numele de Piața 8 Iunie (data Restauratiei), fiind aranjată și curățată. Cum stăpânul statului s-a schimbat, așa s-a modificat și numele pieței, care din 8 iunie s-a transformat în 6 Septembrie  la cererea Generalului Antonescu, avand loc aici manifestațiile cămășilor verzi. Până la sfârșitul celui de-al doilea razboi mondial, piata a revenit la numele de Piața Națiunii. De-a lungul anilor, piața a fost lăsată în paragină, casele din cartierul evreiesc, precum și Spitalul Brâncovenesc s-au pierdut în timp. Spitalul și Hala au fost demolate, iar în timpul lui Ceaușescu a fost construit Bulevardul Victoria Socialismului, actualul Bvd. Unirii. Astăzi, în locul caselor evreiești tronează Magazinul Unirea, cel care pastrează latura comercială a vechii piețe. Deși multă lume crede că Piața Unirii are legatură cu vreo uniune care să se fi petrecut aici, istoria nu mentioneaza nimic de acest gen, denumirea de Piata Unirii fiind pur întâmplătoare. 

12438444689?profile=RESIZE_400x

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/01/noyales-franta.html

ÎȚI MULȚUMESC!

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->