11148229467?profile=RESIZE_400x

Podul Minciunilor din Sibiu, un adevărat simbol al orașului, a fost construit în anul 1859, fiind cel de-al doilea pod din Europa realizat din fontă turnată și primul din spațiul românesc. Aflat încă în serviciu, acesta leagă cele două sectoare ale Pieței Mici sibiene, permițând legătura dintre Orașul de Jos și Orașul de Sus. Deoarece podul nu a fost construit pe piloni de sprijin, el a fost denumit în germană Liegenbrücke, în traducere, podul culcat. Localnicii au început să-l numească podul minciunilor deoarece în dialectul săsesc cuvântul culcat (lugenmarchen) este omonimul cuvântului minciună.

11148229675?profile=RESIZE_400x

Podul are două balustrade metalice formate din 8 panouri cu cercuri cu decor radial, goticizant. Podul prezintă o singură deschidere de 10,40 m, formată din patru traverse metalice arcuite, asamblate la cheie prin bulonare și decorate cu rozete și cu câte un brâu de elemente înscrise în cercuri.Arcele au secțiune constantă (circa 50 x 10 cm) cu ornamente vegetale sau geometrice de factură neogotică. Traversele metalice arcuite din partea de sud au cercurile cu diametru maxim decorate cu stema orașului iar cele din partea de nord poartă inscripțiile “1859”, respectiv “FRIEDRICHS HÜTTE”.

11148232497?profile=RESIZE_400x

De o parte și de alta a podului, înspre sud și nord, pe marginile de piatră ale pasajului pietonal de sub pasarelă se află patru corpuri de iluminat din fontă turnată.Podul din fontă este turnat in anul 1859, la turnătoria din Filia, Covasna. Acesta a fost montat la Sibiu în anul următor, fiind deschis în mod oficial la 17 decembrie 1860.

11148235288?profile=RESIZE_400x

Din punct de vedere cronologic, acest pod (de fapt o pasarelă pietonală) este al treilea pod din fontă construit pe teritoriul de azi al României, primul fiind construit în 1833 peste râul Timiș, la intrarea în Caransebeș, în timp ce al doilea pod a fost construit în 1841 la Lugoj și s-a prăbușit doi ani mai târziu sub greutatea unei cirezi de bivoli. Acest pod a servit inițial, după spusele localnicilor, pentru circulația căruțelor.

11148234870?profile=RESIZE_400x

Autoritățile orașului au amenajat o promenadă superioară pe pod și una pe sub pod, ambele fiind luminate de felinare. Felinarele de pe promenada superioară și-au schimbat forma în decursul timpului. La început, pe suporții de la marginile balustradelor era câte un singur felinar, pe care autoritățile maghiare le-au schimbat cu felinare fără pereți de sticlă și cu însemnul regalității (o coroană aflată deasupra acoperișului). După Marea Unire s-au menținut felinarele existente anterior, tăindu-se doar coroana de deasupra. Ulterior, s-a modificat suporții de fontă pe care s-au amplasat câte două felinare.

11148234492?profile=RESIZE_400x

În octombrie 2006, firma germană Alfred Kärcher Gmbh & co. KG, specialistă în proiectele de restaurare, a curățat și restaurat Podul Minciunilor. Specialiștii restauratori au acordat o atenție deosebită păstrării patinei fontei, aceasta fiind curățată cu gheață uscată și protejată cu un strat de zăpadă carbonică întărită. Lucrarea a fost executată gratuit, fiind considerată o "sponsorizare culturală" pentru Sibiu, oraș declarat Capitală Culturală Europeană a anului 2007.

11148235082?profile=RESIZE_400x

Podul Minciunilor din Sibiu ascunde patru dintre cele mai frumoase legende care circulă de peste 140 de ani pe aceste meleaguri. Se spune de exemplu că acest pod era traversat în special de tinerii îndrăgostiți care își jurau iubire pe veci. Fetele jurau de asemenea că sunt fecioare, dar după noaptea nunții bărbații aveau să constate că acestea de fapt au mințit. Drept pedeapsă, fetele erau aruncate de pe pod. O altă legendă spune că dacă cineva spune o minciună în timp ce traversează, podul se cutremură până când îl aduce pe mincinos cu picioarele pe pământ.

11148235457?profile=RESIZE_400x

Tot despre Podul Minciunilor din Sibiu se spune că era un loc obișnuit de întâlnire pentru tinerii care studiau la Academia Militară. Aceștia își dădeau întâlnire cu fetele aici, dar apoi nu mai apăreau, lăsându-le pe tinere să aștepte degeaba. O altă legendă spune că podul era străbătut adesea de negustori care obișnuiau să îi mai înșele pe localnici. Atunci când un astfel de negustor era prins, localnicii îl aruncau pe comerciantul mincinos de pe pod.

11148235659?profile=RESIZE_400x

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/.../roma-italia...

ÎȚI MULȚUMESC!

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->