11037079864?profile=RESIZE_584x

Sanatoriul Regina Maria din orașul Solca, județul Suceava, denumire inițială Institutul de hidroterapie “Dr.Poras”, a fost construit din inițiativa doctorului Hermann Poras, politician evreu (1835 - 1899) devenind rapid unul foarte apreciat în cadrul Imperiului Austro-Ungar, aici venind pentru tratament oameni din tot imperiul și chiar autori celebri din România precum Ioan Slavici. În cadrul institutului Hermann Poras a înființat și celebrul parc din Solca, cu puieți de arbori aduși tocmai din Austria. La maturitate în parc era al doilea cel mai ozonat aer din Europa. Ozonul, potenţialul terapeutic şi existenţa izvoarelor cloruro-sodice, l-au determinat pe acesta, ca în anul 1876 să înfiinţeze la Solca ”Sanatoriul şi Institutul de Hidroterapie Dr. Poras”. Medicul de excepție Poras, este cel care a transformat Solca într-o staţiune balneoclimaterică, supranumită în perioada 1892-1899,  Perla Bucovinei. Doctorul Poras,  de fel din Cernauți, cu studii la Viena, a locuit în Rădăuți, iar vara, în perioada de vârf a sezonului de tratament, familia locuia în Solca. La sanatoriu veneau foarte mulți pacienți din imperiul austro-ungar, inclusiv din Elveția și Germania, aici efectuându-se tratamente bolnavilor pentru reumatism, boli respiratorii, digestive, afecțiuni ale sistemului locomotor. După moartea fondatorului, sanatoriul a fost preluat de fiul său, Joseph Poras.

11037080298?profile=RESIZE_400x

În anul 1904, fiul Josef Poras şi-a adus familia de la Viena la Cernăuţi şi a condus sanatoriul până în perioada Primului Război Mondial, când a plecat definitiv la Viena. Josef Poras a scris și o carte, în care detaliază tratamentele efectuate în sanatoriu de tatăl său. Sunt descrise diferitele tipuri de apă şi terapii de inhalare utilizate şi o analiză statistică a frecvenţei şi eficacității tratamentelor. La Solca erau “o climă subalpină cu schimbări minimale de temperatură; aer curat, balsamic și bogat de ozon; saloane de inhalare cu aburi de molizi și de slatină din Solca; tot felul de ape minerale; massagiu, electricitate, zăr de oi, băi medicinale; scalde de slatină din isvoarele naturale, băi de extract de molizi, malț, tărâțe, pucioasă și nămol”. De atunci, niciodată această zonă nu a mai avut faima de altădată. După naționalizarea din anul 1948 sanatoriul a purta numele Regina Maria. În anul 2011, sanatoriul a rămas fără finanțare centralizată, iar clădirea părăsită a fost distrusă de hoți, ocupată de persoane fără adăpost, ca în final la 27 aprilie 2014, să dispară definitiv în urma unui incendiu devastator, având în vedere materialele din care erau alcătuite elementele de construcții. Lumea vorbește că o mână criminală din zonă ar fi dat intenționat foc edificiului.

11037080869?profile=RESIZE_400x

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2014/10/aviz-portugalia.html

ÎȚI MULȚUMESC!    

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Răspunsuri

  • Acest răspuns a fost șters.
Acest răspuns a fost șters.

Topics by Tags

Monthly Archives

-->