Slănic-Moldova (în trecut - Băile Slănic și Slănic, în limba maghiară –Szlanikfürdő), este un oraș - stațiune balneo climaterică, din județul Bacău, care include și localitățile: Cerdac și Cireșoaia. Orașul se află în partea de sud-vest a județului, la limita cu județul Covasna, în bazinul râului Slănic (un afluent al Trotușului), la poalele Munților Nemira din Carpații Orientali la o altitudine de circa 530 m, într-o vale înconjurată de păduri de fagi și brazi.
Orașul este deservit de șoseaua națională DN12B, care duce spre nord-est la Târgu Ocna, unde se termină în DN12A. La recensământul din anul 2011 stațiunea număra 4198 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 4996 locuitori), dintre care: români – 96,02% și restul – necunoscută sau altă etnie.
Componența confesională a orașului băcăuan Slănic-Moldova astăzi se prezintă aproximativ astfel: ortodocși – 36,32%, romano catolici – 59,55% și restul – nedeclarată sau altă religie. Orașul face parte din generația localităților moderne ce își are originea în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Începutul organizării nucleului actualului oraș este datorită descoperirii, în anul 1800 de către serdarul Mihăilucă a două izvoare minerale (nr. 1 și nr. 2). Organizarea unei stațiuni balneare a durat mai multe decenii, datorită condițiilor social-economice. Teritoriul ocupat de izvoarele minerale, împreună cu fondul forestier învecinat, a fost luat în posesie de mai mulți proprietari, care n-au manifestat interes pentru punerea în valoare a apelor minerale.
Așa se explică faptul că localitatea Slănic nu este înscrisă în vechi hărți ale Moldovei. Cea mai veche menționare provine din anul 1757 când acest teritoriu aparținuse domnitorului Constantin Cehan Racoviță, fiul domnitorului Mihai Racoviță. Mai târziu, serdarul Mihalache Spiridon, numit și serdarul Mihăilucă, slujitor al domnitorului, a luat în arendă moșia domnească. La începutul arendei nu se cunoștea valea decât de vânători. În anul 1800 serdarul a descoperit primul izvor a cărui apă i s-a părut mai deosebită, remarcând gustul sărat.
Cu o altă ocazie, a mai găsit alte două izvoare în aproprierea primului. Primul izvor l-a denumit „Izvorul No. 1” iar pe celelalte două „No. 2” și „No. 3” iar în anul 1807 s-au mai găsit și altele. În 1816 mitropolitul Veniamin Costachi și alți boieri au vizitat locul. În următoarea perioadă Mihalache Spiridon a obținut voia de de la Scarlat Calimachi de a strămuta 12 țărani pe valea Slănicului, scutindu-i de bir.
Peste zece ani numărul coloniștilor a ajuns la 27 sub domnia lui Mihail Sturza iar în anul 1836 la 50. În același timp antreprenorul băilor a fost obligat a construi 6 camere pentru pacienți iar locuitorii din Slănic, valea Oituzului și împrejurimi întemeiază Satu Nou și Cerdac. În anul 1840 autoritățile au confiscat domeniul serdarului iar construcțiile realizate până atunci au început să se deterioreze. Grigore Alexandru Ghica a hotărât să doneze în anul 1851 proprietatea, unde se mai descoperiseră izvoarele No. 6 și 7, către Epitropia Sfântul spiridon din Iași, cu o avere însemnată, pentru a îngriji și dezvolta stațiunea.
În trecut, proprietatea mai fusese încredințată epitropiei de către Cehan Racoviță, spre sfârșitul vieții sale. Izvorul No. 1 a fost numit de către serdarul Mihăilucă „Sf. Mihai”, iar în anii următori, fiul acestuia, Mihail Nastasache a descoperit alte 7 izvoare minerale la poalele dealului Măgura, întemeindu-se a doua stațiune de pe valea Slănicului „Băile Nastasachi” din Târgu Ocna. În vara anului 1839 izvorul No. 4 de la Slănic a fost numit „Sf. Ana” iar izvorul No. 5 „Sf. Pantelimon” iar peste 5 ani un nou izvor descoperit (No. 6) a fost denumit „Alecu Ghica”, după numele domnitorului Moldovei de la acel moment.
După trecerea în posesia epitropiei, izvorul No. 7 descoperit în anul 1852 a fost denumit „Sf. Aglaia” iar izvorul No. 1 bis „Alexandru”. Cea mai veche populație a acestor locuri o reprezintă ceangă în majoritate, veniți cel mai probabil la jumătatea secolului XVIII-la în Gura Slănicului (cea mai veche așezare), mai departe Slănicelu, Satu Nou și apoi Slănicul propriu-zis.
Odată donată stațiunea către eforia casei Sfântul Spiridon, s-a început un proces de dezvoltare. În această perioadă s-au construit hotelurile „Racoviță” (între 1887-1912 în amintirea donatorului de pământ), „Puf”, „Cerbu”, „Zimbru”, „Nemira”, „Florilor”, „Oituz”, „Camelia” și numeroase vile. S-a început regularizarea cursului apei Slănicului prin îndiguiri și construcția de poduri și podețe. S-au captat apele izvoarelor, s-a inaugurat izvorul „Sfântul Spiridon” în anul 1895, s-au construit instalații moderne de de băi, inhalații, pulverizații, etc., s-a ridicat cazinoul dotat cu săli de teatru și concert, saloane de bal și jocuri.
Arhitectura veche a hotelurilor și vilelor se compune din balcoane, cerdacuri și dantelării din lemn. În anul 1891 stațiunea a fost vizitată de Carol I, rămânând impresionat de cele văzute. În perioada 1890-1916 a devenit cea mai de renume stațiune balneoclimaterică din țară. Locul a fost vizitat de personalități ale vremii: Wilhelm de Kotzebue - consulul Rusiei în Moldova, Nicolae Gane, scriitori ca Ion Creangă, Alexandru Vlahuță și alții. La vârsta de 8 ani, George Enescu a susținut primul său concert la vioară în stațiune.
La construcția șoselei Târgu Ocna-Slănic în anul 1890 a contribuit major și inginerul Elie Radu, obiectivul necesitând numeroase poduri, viaducte, ziduri de sprijin, aparători contra apelor, parapeți pe marginile râpelor, etc. La sfârșitul secolului al XIX-lea, existau pe teritoriul actual al orașului satele Cerdac și Băile Slănic, în cadrul comunei Târgu Trotuș, din plasa Trotușul a județului Bacău. Anuarul Socec din anul 1925 consemnează înființarea în aceeași plasă a comunei Slănic, cu satele Băile Slănic, Biserica, Satu Nou și Cerdac, având în total 215 locuitori.
Relieful înconjurător şi clima, cât şi oferta de cazare si evenimentele desfasurate in zonă fac din Slanic Moldova o statiune accesibila si placuta in toate cele patru anotimpuri. Verile in zona nu sunt exagerat de calduroase, media fiind de 20 grade Celsius, iar iernile sunt blande, cu o medie de – 4,2 grade Celsius. Presiunea atmosferica este in general una redusa, avand o medie anuala de 720 mm. Zona este adapostita spre nord – est de culmile Suru si Secatura, fapt ce fereste statiunea de crivat, care nu si-a facut simtita niciodata apartia in acest loc.
Datorita acestei asezari, pe timpul veri ne putem bucura de plimbari lungi si racoroase la umbra padurilor, de-a lungul izvoarelor, prin Parcul statiunii, sau putem vizita alte puncte turistice precum: cascada, 300 de scari, poiana Pufu si platoul Dobru. Iarna putem admira frumusetea obiceiurilor stravechi, indemanarea mestesgarilor ce isi ofera produsele in targul organizat langa cazinou, sau ne putem bucura de mesele cu produse traditionale la unul din restaurantele din zona.
Alte activitati ce pot fi desfasurate in zona: vizitarea si tratamentul cu ajutorul mofetei si a microclimatului de grota, observarea pasarilor, sau a florei, vizitarea salinei de la Targu Ocna, vizitarea manastirilor si a monumentelor comemorative si de arta plastica, precum si participarea la diferitele evenimente culturale si spectacole organizate de primaria orasului.
Astăzi în zona Slanicului se afla 24 de izvoare, din care 20 sunt în exploatare, 3 în conservare si 1 în rezerva. Din cele 20 numai 13 surse sunt folosite in prezent atat pentru cure interne, cat si externe.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;
https://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2019/02/tableta-cu-stiri-neconventionale-105.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri
Din nou, o frumoasă retrospectivă. Atât prezentul cât și trecutul își au meritele lor!
Perla stațiunii - Cazinoul!