Slănic-Moldova (în trecut - Băile Slănic și Slănic, în limba maghiară –Szlanikfürdő), este un oraș - stațiune balneo climaterică, din județul Bacău, care include și localitățile: Cerdac și Cireșoaia. La recensământul din anul 2011 orașul număra 4198 locuitori, în scădere față de cel din anul 2002 (4996 locuitori) dintre care: români – 96,02% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului băcăuan Slănic-Moldova astăzi s eprezintă aproximativ astfel: ortodocși – 36,32%, romano catolici – 59,55% și restul – nedeclarată sau altă religie.
Orașul face parte din generația localităților moderne ce își are originea în prima jumătate a secolului al XIX-lea. Începutul organizării nucleului actualului oraș este datorită descoperirii, în anul 1800 de către serdarul Mihăilucă a două izvoare minerale (nr. 1 și nr. 2). Organizarea unei stațiuni balneare a durat mai multe decenii, datorită condițiilor social-economice.
Teritoriul ocupat de izvoarele minerale, împreună cu fondul forestier învecinat, a fost luat în posesie de mai mulți proprietari, care n-au manifestat interes pentru punerea în valoare a apelor minerale.
Cea mai veche menționare documentară a localității provine din anul 1757 când acest teritoriu aparținuse domnitorului Constantin Cehan Racoviță, fiul domnitorului Mihai Racoviță. Mai târziu, Serdarul Mihalache Spiridon, numit și Serdarul Mihăilucă, slujitor al domnitorului, a luat în arendă moșia domnească. La începutul arendei nu se cunoștea valea decât de vânători. În anul 1800 serdarul a descoperit primul izvor a cărui apă i s-a părut mai deosebită, remarcând gustul sărat.
Cu o altă ocazie, a mai găsit alte două izvoare în aproprierea primului. Primul izvor l-a denumit „Izvorul No. 1” iar pe celelalte două „No. 2” și „No. 3” iar în anul 1807 s-au mai găsit și altele. În anul 1816 mitropolitul Veniamin Costache și alți boieri au vizitat locul. În următoarea perioadă Mihalache Spiridon a obținut voia de de la Scarlat Callimachi de a strămuta 12 țărani pe valea Slănicului, scutindu-i de bir. Peste zece ani numărul coloniștilor a ajuns la 27 sub domnia lui Mihail Sturza, iar în anul 1836 la 50.
În același timp antreprenorul băilor a fost obligat a construi 6 camere pentru pacienți iar locuitorii din Slănic, valea Oituzului și împrejurimi întemeiază cătunele Satu Nou și Cerdac. În anul 1840 autoritățile au confiscat domeniul serdarului iar construcțiile realizate până atunci au început să se deterioreze.
Grigore Alexandru Ghica a hotărât să doneze în anul 1851 proprietatea, unde se mai descoperiseră izvoarele No. 6 și 7, către Episcopia Sfântul Spiridon din Iași, cu o avere însemnată, pentru a îngriji și dezvolta stațiunea.
Izvorul No. 1 a fost numit de către serdarul Mihăilucă „Sf. Mihai”, iar în anii următori, fiul acestuia, Mihail Nastasache a descoperit alte 7 izvoare minerale la poalele dealului Măgura, întemeindu-se a doua stațiune de pe valea Slănicului „Băile Nastasachi” din Târgu Ocna.
În vara anului 1839 izvorul No. 4 de la Slănic a fost numit „Sf. Ana” iar izvorul No. 5 „Sf. Pantelimon” iar peste 5 ani un nou izvor descoperit (No. 6) a fost denumit „Alecu Ghica”, după numele domnitorului Moldovei de la acel moment.
După trecerea în posesia epitropiei, izvorul No. 7 descoperit în anul 1852 a fost denumit „Sf-ta Aglaia” iar izvorul No. 1 bis „Alexandru”. Cea mai veche populație a acestor locuri o reprezintă ceangăii în majoritate, veniți cel mai probabil la jumătatea secolului XVIII-la în Gura Slănicului (cea mai veche așezare).
Odată donată stațiunea către eforia casei Sfântul Spiridon, s-a început un proces de dezvoltare. În această perioadă s-au construit hotelurile „Racoviță” (între 1887-1912 în amintirea donatorului de pământ), „Puf”, „Cerbu”, „Zimbru”, „Nemira”, „Florilor”, „Oituz”, „Camelia” și numeroase vile.
S-a început regularizarea cursului apei Slănicului prin îndiguiri și construcția de poduri și podețe. S-au captat apele izvoarelor, s-a inaugurat izvorul „Sfântul Spiridon” în anul 1895, s-au construit instalații moderne de de băi, inhalații, pulverizații, etc., s-a ridicat Cazinoul dotat cu săli de teatru și concert, saloane de bal și jocuri.
Arhitectura veche a hotelurilor și vilelor se compune din balcoane, cerdacuri și dantelării din lemn. În anul 1891 stațiunea a fost vizitată de Carol I, rămânând impresionat de cele văzute. În perioada 1890-1916 a devenit cea mai de renume stațiune balneoclimaterică din țară.
Alte mari personalități care au vizitat stașiunea au fost: Wilhel de Kotzebue - consulul Rusiei în Moldova, Nicolae Gane, Ion Creangă, Alexandru Vlahuță și George Enescu (ce a susținut un concert de vioară la vârsta de numai 8 ani). În timpul primului război mondial stațiunea a fost distrusă, izvoarele, hotelul „Racoviță”, uzina electrică și diferite vile fiind ruinate.
Refacerea construcțiilor a durat destul de mult timp. După naționalizarea din anul 1948 stațiunea intră într-o nouă etapă de dezvoltare, construindu-se clădiri noi și extinzându-se rețelele de apă și încălzire. În anul 1964 s-a introdus televiziunea prin intermediul unui releu montat în apropiere. S-a mai construit un complex alimentar, unul meșteșugăresc și magazine.
S-a dezvoltat sanatoriul balnear și s-a deschis o policlinică balneară. Stațiunea este renumită pentru izvoarele sale de ape carbonate, bicarbonatate, ușor sulfuroase, clorate, sodice, hipertonice, hipotonice și oligominerale.
Cura externă cu apele minerale de la Slănic Moldova ajută la tratamentul bolilor reumatismale degenerative și diartritice, al celor cardiovasculare și respiratorii, tratamentul bolilor endocrine (stări prepubertale la copii hiperreactivi), al bolilor ginecologice (sindrom ovarian menopauzal) și al altor boli.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2013/02/saint-john.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri