Personalitatea Regelui Ferdinand „cel Loial” sau „Întregitorul” (1865-1927), prin contribuțiile avute în Primul Război Mondial, ratificarea Marii Uniri de la 1918 și modernizarea României Întregite, și-a pus amprenta asupra tuturor palierelor culturii române, în special, asupra artei monumentale din deceniile interbelice. În această perioadă, de profunde mutații ce au marcat Statul român unitar, autoritățile centrale și locale, dar mai cu seamă societatea civilă, au inițiat și susținut material imortalizarea efigiei Suveranului unificator, atât pe piesele numismatice, de medalistică, filatelice, etc., cât și prin intermediul artelor plastice – pictura și sculptura. Astfel, o serie dintre monumentele de for public din România l-au avut ca protagonist pe Regele Ferdinand I, reprezentat fie în postura ecvestră (București, Oradea), fie în ipostaza pedestră (Orăștie, Chișinău, Tulcea, Silistra – în Cadrilater).
Din nefericire, atât monumentele-simbol ale Regalității românești, cât și reprezentările elitei politice și militare, ridicate între cele două războaie mondiale, au avut o soartă nefastă după instaurarea regimului comunist în țara noastră, marea majoritate a acestora fiind demontate, martelate, ascunse, distruse sau topite. Însă, nu numai comuniștii s-au dedat la darea statuilor jos de pe soclu!…Un „caz” aparte de monument dispărut este cel al Statuii Regelui Ferdinand I din Orăștie. Despre soarta acestui ansamblu monumental, care a înobilat cu prezența sa centrul istoric al Orăștiei, între anii 1929-1936, mai depun mărturie doar cărțile poștale, fotografiile de epocă, ziarele vremii și amintirile unor localnici. Izvoarele jurnalistice, precum ziarul bucureștean „Universul”, arată că, prin anul 1926, la Orăștie, mulțumită inițiativei colonelului Ariton Aritonovici – comandant al Centrului de Recrutare din localitate, se constituise deja un „Comitet local”, format din reprezentanții autorităților publice și intelectualității de aici, pentru strângerea de fonduri în vederea ridicării unui monument dedicat Regelui Ferdinand I.
Colecta a avut succes, la proiect contribuind Primăria orașului, Banca „Ardeleana” Orăștie, garnizoana militară, omul politic Aurel Vlad, diverșii intelectuali, comunitatea locală, precum și o seamă de locuitori ai județului Hunedoara. Potrivit inscripției de pe soclul statuii, gândul inițial al ridicării monumentului se conturase încă din anul 1925, dorindu-se ca, prin acest demers, să i se aducă un omagiu Regelui, la aniversarea a 60 de ani de viață! Numai că, datorită dificultăților financiare de la început, oportunitatea a fost ratată, reconfigurându-se o nouă motivație – celebrarea unui deceniu de la Marea Unire (1918-1928). „Sufletul” proiectului – colonelul Ariton Aritonovici – nu se găsea la prima inițiativă de acest fel. În anul 1921, pe când era comandant al Regimentului 18 Vânători, acesta mai „patronase” ridicarea unui bust al Regelui Ferdinand, în comuna Tinca (județul Bihor). Din câte suntem avizați de un corespondent al redacției clujene „Chemarea Tinerimei Române”, la realizarea prototipului-machetă al statuii, artistului îi servise drept model chiar Regele Ferdinand I: „Sculptorul Ionescu-Varo a izbutit să transpună perfect în bronz caracteristicile Suveranului, care în 1926, a pozat însuși, încât statuia îți dă impresia vie a regelui Ferdinand I”. Un cronicar de la revista „Luceafărul” precizează că Suveranul i-ar fi pozat sculptorului, „la Palatul Regal” din București. Informația ne este confirmată și de redacția ziarului „Libertatea” din Orăștie, care, „în preajma serbărilor de dezvelire”, relata: „Însuși Majestatea Sa Regele a pozat – a stat în fața măestrului cioplitor, ca să-i prindă cât mai bine, cât mai curat, fiecare trăsătură, întreaga Sa ținută”. De altfel, Ionescu-Varo era deja familiarizat cu chipul ilustrului personaj, deoarece acesta i-a mai realizat un basorelief în bronz, expus la Muzeul Național Militar „Ferdinand I” din București. Nu cunoaștem unde s-a turnat statuia, dar bănuim că la Uzinele Mecanice din Cugir ori poate la Uzinele de Fier din Hunedoara, care se găseau doar la „o aruncătură de băț” de Orăștie. Cheltuielile cu înălțarea monumentului au ajuns la „peste jumătate de milion lei”. Cert este că, spre sfârșitul verii anului 1927, statuia era deja finalizată, în contextul în care, Regele Ferdinand I trecuse la cele veșnice, în 20 iulie 1927. Dintr-o atare perspectivă cronologică, se pare că statuia lui Vasile Ionescu-Varo a fost cea de pe urmă operă sculpturală realizată de cineva, atât timp cât monarhul a mai fost în viață. Prin urmare, pe lângă un rol omagial, monumentul avea să aibă și o semnificație comemorativă. Pentru amplasarea statuii, s-a ales un loc de prestigiu al Orăștiei, respectiv mijlocul pieței centrale a burgului, care în epocă, purta numele de „Piața Regina Maria”.
Ansamblul monumental închinat Regalității române trona în centrul Pieței „Regina Maria” din Orăștie, acesta având o compoziție artistică distinctă. Statuia din bronz îl prezenta pe Regele Ferdinand I, în mărime naturală, îmbrăcat cu uniforma militară și decorațiile aplicate pe piept, cu mantaua descheiată, capul dezvelit, stând rezemat cu mâna stângă pe sabie; în mâna dreaptă, ținea un binoclu ofițeresc. Comitetul de inițiativă optase pentru dimensiunile naturale, nefiind „puteri materiale pentru un monument mai mare, mai scump”. Alura acestuia trimitea la imaginea regelui pe front. Piesa sculpturală era așezată pe un soclu placat cu andezit sur de Deva, pe care s-a aplicat stema națională a României, executată în bronz, precum și o placă de marmură albă cu următoarea inscripție: „M. S. Ferdinand I, primul Rege al tuturor Românilor, înfăptuitorul unității naționale de veacuri așteptată. Ridicatu-sa din prilejul aniversării de 60 ani, drept prinos de recunoștință și mărire în anul 1925, din inițiativa colonelului Aritonovici, cu ajutorul urbei și plășii Orăștie, și al cetățenilor cu credință nestrămutată în viitor, din județul Hunedoara”. Epigrafa, prin inexactitatea datei (statuia s-a dezvelit în 1929, și nu în 1925, cum se plănuise la început!), lasă a se întrevedea faptul că a fost inscripționată anterior punerii în operă a monumentului, dar și „ratarea” oportunității inițiale. Partea superioară a soclului era încinsă cu o bandă din frunze de stejar în basorelief, simbolul puterii și al trăiniciei. La picioarele soclului, un vultur din bronz, cu aripile desfăcute, ținând în gheare un drapel capturat de la inamic, simboliza „Victoria”. Sub vultur, pe soclu, din același material nobil, au fost aplicate „…basoreliefuri înfățișând episoade din viața glorioasă a lui Ferdinand cel Leal”. Întreaga compoziție statuară se găsea poziționată pe o mică esplanadă, în formă de potcoavă, placată cu andezit, înălțată la cca. 1,20 m deasupra caldarâmului pieței. La cele două extremități ale „potcoavei”, stăteau câte un krater din bronz, în cupa cărora, la ceremoniile oficiale, se aprindea „flacăra eternei memorii”. Accesul la statuie se făcea prin intermediul a 8 trepte, realizate din același material durabil. Monumentul a fost delimitat cu un careu dreptunghiular, tivit printr-o bordură de piatră, având încastrate mici borne de andezit, pentru susținerea balustradei din lanțuri. Interiorul acestei incinte fusese decorat cu gazon și tufe de trandafir. De-o parte și de alta, la stânga și la dreapta ansamblului, străjuiau „două tunuri puternice, smulse de la trufașii dușmani”, la Oituz, „dăruite de Corpul nr. 7 Armată din Sibiu”, ceea ce îi oferea explicite valențe militare, reiterând faptul că Regele este „capul Oștirii”, dar și vitejia ostașilor români. Potrivit criticilor de artă ai vremii, statuia de la Orăștie a constituit „opera de maturitate” a sculptorului Vasile Ionescu-Varo. Presa vremii întărea aceste aprecieri: „E unul din cele mai reușite sau poate singurul monument care înfățișează pe marele Rege, în chip desăvârșit…”. Deși, în 1929, primarul Orăștiei, Ioan Branga, făgăduia solemn „că va păstra statuia ca pe cea mai neprețuită podoabă a orașului și ținutului…”, Regele Ferdinand I turnat în bronz a vegheat fostul burg transilvan, doar 7 ani, până prin 1936. Nu comuniștii l-au dat jos de pe soclu, ci principalii ctitori ai Bisericii orotodoxe cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, nimeni alții decât legionarii. De fapt, arhitecții stabiliseră ca noul așezământ bisericesc să fie ridicat în același loc, pe care se găsea amplasată statuia. Proiectanții preconizau ca statuia să fie demontată din locul său, urmând ca, după construirea bisericii, să fie reamplasată vis-a-vis de aceasta. Astfel, în anul 1936, după dezasamblare, toate elementele monumentului, statuia și tunurile, au fost mutate în curtea cazărmii Regimetului 92 Infanterie „Decebal” din Orăștie. Dar, ca în atâtea rânduri, „socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”. La câțiva ani de la demararea lucrărilor la biserică, România intra în vâltoarea celui de-al Doilea Război Mondial. Fapt pentru care, impozanta basilică ortodoxă a fost sfințită, după încheierea războiului, la 2 septembrie 1945, în timpul guvernării procomuniste a lui Petru Groza. Pe fondul instaurării comunismului în România, destinul statuii Regelui Ferdinand I urma să fie pecetluit. Nu numai că autoritățile „au uitat” să o mai reamplaseze pe locul preconizat, dar a dispărut pur și simplu. În lumea Orăștiei, pe seama acesteia circulă diferite legende urbane: unii sunt de părere că a fost topită, alții povestesc că s-ar putea să fi fost ascunsă de ochii comuniștilor, undeva, în vreo hrubă din subsolul bisericii care i-a răpit locul.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comenetzi articolul de blog;
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2014/09/amersfoort-olanda.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri