Pe la 1825 Mizilul era unul dintre cele 18 târguri din Țara Românească, al doilea rang după cele 16 principale orașe pe care le menționează catagrafia acelui an. Dezvoltarea ulterioară a Mizilului a fost notabilă până în data de 13 septembrie 1866, când un incendiu a distrus jumătate din oraș. Revenirea a fost înceată urmare a proastei administrări, însă datorită lui Ioan C. Cantacuzino, care și-a cedat proprietatea sa, practic întreg orașul, negustorilor care erau hotărîți să plece în alte părți, Mizilul a rămas în continuare pe hartă. Apoi, din 1872, a avut gară, iar la 1895 avea un teatru cu 200 de locuri. Încă din perioada de început a secolului al XX-lea Mizilul avea un important comerț de grâu cu Brăila, ceea făcea ca această așezare , pe atunci în județul Buzău, să aibă preponderent construcții care reflectau oarecum o anume dezvoltare, un soi de prosperitate. Din imaginea de atunci a orașului a mai rămas foarte puțin.
Strada principală de atunci era Strada Carol, actualmente Strada Nicolae Bălcescu. Cărțile poștale sînt cam singurii martori ai urbanismului orașului Mizil de odinioară. Înainte de instaurarea comunismului, strada cea mai răsărită din Mizil era cea cu cele mai multe prăvălii. Am postat aici patru cărți poștale care prezintă segmente din strada Carol din perioada 1910-1920. Se poate deduce o activitate comercială intensă, principala formă de susţinere a acestei aşezări, la egală distanţă între Ploieşti şi Buzău, dar şi într-o zonă care favorizează schimbul comercial între cei de la deal (muntenii) şi cei din cîmp (cojanii).
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2015/01/maldive.html
ÎȚI MULȚUMESC!
Vizualizări: 7
-->
Răspunsuri