12207700855?profile=RESIZE_400xUna dintre cele mai frumoase clădiri istorice ale municipiului Arad este situată pe strada Cloșca, numită până în anul 1920 „Szent László utca”. Vila baronului Urbán Iván a fost ridicată la începutul secolului al XX-lea după planurile arhitectului Steiner József, iar în prezent se află într-o stare avansată de degradare, în ciuda numeroaselor semnale de alarmă trase în privința situației. Urbán Iván s-a născut la 1846 în satul Mânerău (comitatul Arad), iar în anul 1900 a devenit prefect al Aradului, funcție pe care o va deține până la moartea sa în 1915.

12207700665?profile=RESIZE_400x

Într-un discurs susținut la instalarea sa ca prefect și publicat în ziarul Tribuna Poporului din anul 1900 se spune: „Una dintre străduințele mele de căpetenie va fi, să se respecte și să fac să fie respectate drepturile diferitelor confesiuni; să cultiv pacea și buna înțelegere între ele, iar între autoritățile civile și între cele bisericești să se mențină și dezvolte bune relații. Ca orice drept câștigat, așa și drepturile diferitelor naționalități le respect, dorințele echitabile și drepte ale acestora le voi asculta. Nu împotriva lor, ci cu ele împreună vreau să lucrez, plecând din presupunerea că interesele lor particulare numai în cadrul și organisarea statului maghiar național vor să le realizeze și reprezinte”. Sursa: Aradul de Altădată.

12207701059?profile=RESIZE_584x

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2013/02/montaigu-vendee-franta.html

ÎȚI MULȚUMESC!     

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->