12758426471?profile=RESIZE_584x

Locuitorii orașului Roșiorii de Vede, județul Teleorman, au ridicat un frumos monument în amintirea eroilor locali căzuți pentru patrie în primul război mondial, acesta fiind opera sculptorului Dumitru Mățăoanu. Monumentul a fost construit prin subscripție publică, la inițiativa Comitetului local al societății ”Cultul Eroilor” și inițial a fost amplasat între Judecătoria orașului și Uzina electrică. Construcția s-a realizat între anii 1925-1927 și a fost inaugurată în data de 21 septembrie 1928,în prezența M.S Regina Maria și a A.S.R. Principesa Ileana, primar fiind patriotul Nae Popescu Vedea. Monumentul este format dintr-un piedestal de plan pătrat, înalt de peste 5 metri, realizat din calcar de Mușcel și placat pe trei dintre laturi cu marmură albă, așezat pe un postament cu baza în trei trepte, somptuos decorat, pe care se ridică statuia reprezentând un soldat care ține în brațe drapelul patriei cu faldurile strânse. Pe fața monumentului se află următoarea inscripție:”Ridicat de cetățenii roșioreni în amintirea și cinstirea eroilor morți în marele război pentru întregirea neamului 1916-1919”.

12758427059?profile=RESIZE_400x

Pe trei dintre laturile piedestalului sunt montate în rame de piatră, plăci de bronz care înfățișează scene de luptă. Pe fața monumentului se află o altă placă înfățișânnd pe Regele Ferdinand și pe Regina Maria pe front. Aceasta placă de bronz are o poveste zbuciumată: placa originală a fost înlăturată la 27 octombrie 1940 de conducătorul legionar Nicolae Marinescu și nu a mai fost recuperată. Golul rămas pe trupul monumentului a fost acoperit abia în septembrie 2012 cu o copie a cărei dezvelire a fost făcută în prezența reprezentanților Casei Regale. Pe mai multe plăci de marmură albă se află înscrise numele a 363 de militari din localitate,cazuți la datorie în campaniile din anii 1916 - 1917. Monumentul a stat nemișcat în locația inițială, martor la zeci de ceremonii și omagieri ale eroilor, până în anul 1996. În iulie 1996,în urma deciziilor luate de Consiliul Local, monumentul a fost mutat pe platoul din fața Primăriei, pe Strada Dunării, într-un cadru mai larg, unde este pus în valoare mult mai bine și unde este văzut de toți cei care trec prin oraș, amintidu-le de jertfa acelor eroi al căror nume este încrustat cu litere adânci în carnea imaculată a plăcilor de marmură.

12758427072?profile=RESIZE_400x

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2015/04/basecles-belgia.html

ÎȚI MULȚUMESC!

 

 

 


         

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->