12161359673?profile=RESIZE_400x

Templul Mare din municipiul Rădăuți, județul Suceava, este un lăcaș de cult evreiesc, cu statut de monument istoric, localizat pe strada 1 Mai nr. 2, în centrul orașului. El a fost construit în anul 1883, unele surse indicând eronat anul 1879 ca an al construcției. Primii evrei au sosit în târgul Rădăuți la sfârșitul secolului al XVIII-lea venind din Galiția, dar și din localitățile: Siret, Storojineț, Cernăuți, Suceava, Mihăileni sau Gura Humorului. Negustorul Iossel Reichnenberg, sosit în 1796, este primul evreu cunoscut aici. Registrul de taxe din 1807 consemnează existența a trei familii evreiești la Rădăuți. Autoritățile austriece nu au încurajat instalarea familiilor evreiești la Rădăuți. În anul 1816, contele Hardegg, trimisul Curții Imperiale, a sosit la Herghelia din Rădăuți și a dat ordin ca evreii să fie alungați din localitate. Ordinul nu a fost pus însă în aplicare, iar numărul evreilor de aici a continuat să crească. În anul 1821, s-a deschis în localitate o cârciumă pentru evrei. În 1830 s-a deschis prima sinagogă, ulterior achiziționându-se și spațiu pentru un cimitir. Rădăuțiul a fost ridicat la rang de oraș în anul 1852, iar prin Constituția Imperiului Austro-Ungar din 1867 li s-a acordat evreilor cetățenia statului dualist austro-ungar.

12161360266?profile=RESIZE_400x

Pentru a se înțelege importanța comunității evreiești din Rădăuți, trebuie spus că din cei 11.162 locuitori ai orașului în 1880, evreii reprezentau 30.9% din populație (3.452 locuitori). În anul 1888 comunitatea evreiască număra 523 de familii, care dispuneau de un templu, opt case de rugăciune (sinagogi) și șase școli oficiale. În anul 1910 locuiau în oraș 5.940 de evrei, 5.256 de germani și 4.456 de români. După primul război mondial, germanii au emigrat în Germania și Austria, același destin urmându-l și o parte dintre evrei. Evreii rămași au contribuit la dezvoltarea orașului, unii dintre ei fiind membri în Consiliul orășenesc. Comunitatea s-a dezvoltat. În perioada interbelică funcționau aici un liceu particular evreiesc (în perioada 1919-1926) și o școală evreiască, susținută de Comunitatea Evreiască, ce cuprindea o grădiniță și cursuri pentru adulți. Pentru evreii nevoiași au fost înființate în 1925 un azil de bătrâni (pentru 40 de persoane) și o cantină (ce oferea mese gratuite la 100 persoane). Venirea la putere în anul 1937 a Guvernului Goga-Cuza a dus la elaborarea de legi cu caracter antisemit care au determinat o serie de persecuții la adresa evreilor: ei erau bătuți pe stradă, siliți să țină prăvăliile deschise de Șabat, etc. În iunie 1940, noile legi adoptate de guvernul Gigurtu au prevăzut confiscarea proprietăților, expulzarea din școli și din funcțiile publice a persoanelor de etnie evreiască și interzicerea medicilor evrei să trateze pacienți de alte etnii. În oraș a avut loc la 24 ianuarie 1941 un progrom în care au fost omorâți 12 evrei. La sfârșitul anului 1940, Rădăuțiul număra 9.330 de români, 2.989 de evrei și 148 de germani. În data de 11 octombrie 1941, cei 4.763 evrei rădăuțeni (35.2% din populația orașului), plus cei refugiați din teritoriile cedate URSS-ului, au fost deportați în lagărele și ghetourile din Transnistria. În oraș au rămas numai 62 evrei (după evidențele din 1942). În zilele următoare, circa 10000 evrei au fost urcați în trenurile de vite și transportați în lagărele din Berșad, Obodovca, Tibulovca și Balta.

12161360463?profile=RESIZE_400x

Mulți dintre ei au murit pe drum, alții decedând în lagăre. Începând din 1945, supraviețuitorii Holocaustului au început să se întoarcă în oraș, doar 1.500 de evrei rădăuțeni revenind. Evreii au găsit sinagogile transformate în depozite și grajduri, iar sulurile de Tora au fost reciclate, pentru a face diverse lucruri, cum ar fi tobe și sandale. Numărul evreilor din Rădăuți a crescut din nou după război, ajungând la circa 6.000 în anul 1947. În perioada toamna anului 1950 - aprilie 1951 circa 2.000 evrei din Rădăuți au emigrat legal în noul stat Israel, în oraș rămânând circa 3.000 evrei. Abia în octombrie 1958 guvernul României a permis din nou evreilor să emigreze. Astfel, în anul 1962, rămăseseră în Rădăuți doar aproximativ 800 de evrei. Activitatea religioasă a continuat să se desfășoare în Rădăuți. În 1962, funcționau în localitate trei sinagogi. Prima sinagogă din Rădăuți a fost construită în anul 1830 de către Eliahu Gewölb, în centrul orașului.  Ca urmare a creșterii numărului de evrei din oraș, sinagogile au devenit neîncăpătoare, iar în anul 1880, în timpul vizitei împăratului Franz Joseph I la Rădăuți, o delegație de evrei i-a solicitat sprijinul. Aveau nevoie de un teren pentru a construi o mare sinagogă. Împăratul și-a dat acordul punând la dispoziția comunității evreiești o parcelă de teren în centrul orașului, lângă parc. Construcția templului a trenat mai mulți ani ca urmare a neînțelegerilor dintre evreii ortodocși și cei moderniști cu privire la proiectul acestuia. Dacă ortodocșii doreau ca templul să fie construit în stilul tradițional al sinagogilor, moderniștii voiau un templu asemănător cu cel din Cernăuți, cu o cupolă rotundă deasupra. În final s-a ajuns la un compromis, iar templul a fost construit în stilul Templului din Cernăuți dar cu două turnuri gemene în loc de cupolă. Femeilor le-a fost rezervată aripa de vest. Inaugurarea templului a avut loc la 18 august 1883, de ziua de naștere a împăratului Franz  Joseph I. Templul Mare din Rădăuți a fost construit în stil neo-maur, fiind o clădire masivă cu două turnuri înalte acoperite cu cupole care conferă clădirii aspectul unei catedrale ortodoxe. Intrarea principală se face pe sub una dintre cele trei arcade care se sprijină pe patru coloane masive. Ferestrele templului sunt circulare, terminate în arcade. Interiorul templului prezintă decorațiuni realizate într-un amestec de stiluri: renaștere, baroc, maur.

12161360668?profile=RESIZE_400x

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2014/10/aviz-portugalia.html

ÎȚI MULȚUMESC!

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->