În data de 30 octombrie 1981, cu ocazia trecerii a 100 de ani de la inaugurarea tronsonului de cale ferată Buzău - Râmnicu Sărat – Focșani – Mărășești, Asociația filateliștilor din județele Buzău și Vrancea au emis un set de 4 produse filatelice (colițe) reprezentând principalele gări de pe acest traseu la data inaugurării tronsonului.
Calea ferată Buzău–Mărășești este o cale ferată principală ce traversează marginea de est a Carpaților Orientali, mergând spre nord.Între anii 1868-1872 s-a construită calea ferată București-Galați-Roman, prima cale ferată ce lega câteva orașe mari din estul țării. Această rută feroviară era destul de greoaie din cauza drumului lung prin porturile dunărene Brăila și Galați. Această problemă evidentă pentru toată lumea a avut un nou aspect în războiul ruso-turc din anii 1877 - 1878, căci transportul feroviar al trupelor rusești aliate cu România risca să fie atacat de trupele turcești din Dobrogea. Sesizând aceste aspecte, imediat după război, prim-ministrul Ion C.Brătianu a dispus construirea căii ferate de la Buzău la Mărășești, care urma să scurteze distanța dintre cele două orașe de la 207 la 90 km. În martie 1879 regele Carol I al României a promulgat o lege în acest sens. Până atunci, construirea căilor ferate din România fusese concesionată către consorții internaționale, care foloseau ingineri străini și pe anumite tronsoane chiar și muncitori calificați străini. Construirea liniei descrise aici a fost prima din România, care s-a realizat cu ingineri români. Calea ferată traversa terenuri plate; cu toate acestea, se intersecta cu opt râuri mari. Primele măsurători topografice au fost începute la 13 mai 1879, iar munca efectivă în noiembrie 1879. La 13 iunie 1881 au circulat primele trenuri de călători și la 1 septembrie 1881 primele trenuri de marfă. Costurile au fost mult mai mici decât cele ale căilor ferate construite de companiile străine. Cu toate acestea, au fost făcute reduceri de calitate în lucrările de construcție; cele 77 poduri au fost executate din lemn. Calea ferată a fost inaugurată oficial la 18 octombrie 1881, la Focșani, în prezența Regelui Carol I, a Reginei Elisabeta și a lui Ion C. Brătianu și a fost exploatată de compania feroviară română de stat Căile Ferate Române. La început, era permisă circulația pe această linie numai a trenurile cu o viteză maximă de 65 km/h și o sarcină maximă pe osie de 8 tone. După numai trei ani, circulația trenurilor pe această cale ferată a fost întreruptă din motive de siguranță; opt poduri mari de lemn fiind înlocuite cu poduri metalice de oțel. Între anii 1940-1942 a avut loc dublarea liniei de pe această cale ferată, iar pe data de 28 mai 1978 întreaga magistrală feroviară Ploiești – Suceava era electrificată. Calea ferata Buzau - Marasesti este o parte a importantei magistrale feroviare Nord-Sud de la Suceava la București și este intens frecventată atât de trenuri de călători, cât și de trenuri de marfă. Pe acest tronson de cale feartă patru sunt cele mai importante gări: Buzău, Râmnicu Sărat, Focșani și Mărășești.
Gara Râmnicu Sărat, județul Buzău, este un monument arhitectonic și istoric impresionant ce a fost construit între anii 1897 – 1898, fiind opera arhitectului Nicolae Mihăiescu, și nu Saligny, cum greșit este știut de unii. E drept orașul a avut și altă gară (aceia fiind proiectată de Saligny), dar fiindcă era prea departe de oraș a fost demolată, construindu-se gara actuală. Actuala gară este construită în stil italian, fiind o bijuterie arhitectonică, ce se constituie ca și carte de vizită a orașului. Gara din Râmnicu Sărat este locul unde Regele Carol I a luat contact cu oraşul aflat la hotarul dintre Muntenia şi Moldova. Monitorul Oficial, din 3 octombrie 1901, relatează că Regele Carol I participă la manevrele militare şi locuieşte la Râmnicu Sărat, în casele primarului Gheorghiţă Lupescu. Gara din Râmnicu Sărat este prezentă şi în mărturiile unora dintre personalităţile politice care au fost întemniţate în temuta închisoare de la Râmnicu Sărat. În memoriile sale, publicate în cartea “Prin ungherele iadului comunist: Râmnicu Sărat”, ţărănistul Ion Diaconescu vorbeşte despre gara Râmnicu Sărat ca despre un punct de tranzit al deţinuţilor către penitenciar. ”Târziu în noapte am simţit că vagonul dubă în care călătorisem a fost decuplat şi, prin crăpăturile obloanelor din geamuri, am descifrat că ne găseam la Râmnicu Sărat. Toată noaptea aceea, cu măsuri extraordinare de izolare şi siguranţă, s-a făcut transferul nostru, unul câte unul, din dubă în penitenciar, trecând şi printr-o celulă specială, unde am fost echipaţi cu hainele de puşcăriaşi.”O vreme, gara a adus, cu siguranţă, profit. Din cauza traficului mare din această perioadă, numeroase firme se înghesuiau să ocupe un spaţiu comercial în această zonă. Astăzi, însă, totul nu este decât o ruină şi un focar de infecţie. Redau mai jos impresiile unor doamne care au venit de departe special pentru a vedea frumoasa gară de altădată: “Am fost printre puținii călători ce au coborât, după care am rămas singure, ceilalți plecând care încotro, la gospodăriile lor. Întâi am studiat peronul. Vechi, cu dalele depreciate, bănci nu prea întregi, un spectacol dezolant. Dar acoperișul și stâlpii de susținere, eleganți, subțiri, ”de epocă”! O placă amintește de faptul că în anul 2001 s-au împlinit 120 ani de la inaugurarea primei căi ferate studiată, proiectată și realizată de ingineri români: BUZĂU-MĂRĂȘEȘTI 1881. Intrăm în holul gării. Destul de mic, cu casele de bilete stânga/dreapta, panou de circulație a trenurilor, nimeni, liniște. Ce atrage atenția însă, este frumosul luminator din sticlă, stil Art Nouveau care, din interior este colorat de lumina naturală, ceea ce nu este la fel și din afară. Același ornament este și pe latura spre oraș a gării. La fel de mare și la fel de colorat. Ușile ce dau afară sunt vechi, cu niște mânere metalice speciale în formă de semicerc. Mi-au plăcut! Ar fi păcat să fie înlocuite cu altceva. Ieșim din holul gării, spre oraș. Aceeași fațadă ca aceea de la peron, dar cu un ceas mare, frumos ornat, nefuncțional, ceas ce se vedea de departe, din capătul lungului bulevard ce leagă orașul de gară. Corect și bine gândit, să vadă tot omul cât mai are până la tren. Probabil că birjarii dădeau bice serioase cailor dacă ceasul mai arăta puțin până la venirea trenului. Loc de parcare pentru birje, ohooo... cât vrei!”
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2021/06/filatelie-100-de-ani-de-la-inaugurarea.html
-->
Răspunsuri