Un act de cenzură brutală vizează memoria istorică a românilor: Romfilatelia a renunțat să pună în circulație emisiunea de timbre dedicată împlinirii a 100 de ani de la Tratatul de la Trianon. Cine sunt cei care se rușinează cu istoria românilor? Istoricul și jurnalistul George Damian avertizează, pe unul din blogurile sale ( https://historice.ro/sa-ne-fie-rusine-ca-suntem-romani-si-avem-o-tara/) că un decident politic a cărui identitate rămâne necunoscută a comis un act de cenzură brutală care vizează memoria istorică a românilor: nici mai mult, nici mai puțin, Romfilatelia a anunțat, succint și fără vreo motivație, că nu va mai pune în circulație emisiunea de timbre dedicată împlinirii a 100 de ani de la Tratatul de la Trianon, proiect care a dispărut subit din planul editorial de pe site.

”Timbrele sunt tipărite, dar rămân la secret. Cel mai probabil vor fi trimise la topit, cu cât mai repede, cu atât mai bine (…) Cineva a luat decizia că nu trebuie să existe în România o emisiune filatelică dedicată Tratatului de la Trianon. (…) Un act de cenzură care șterge memoria istorică a românilor nu deranjează pe nimeni. Cine a dat porunca să fie distrusă o emisiune filatelică? Ar fi interesant să îi știm cu nume și prenume pe cei care se rușinează cu istoria românilor”, scrie istoricul. (Sursa NET – Podul-ro) https://www.podul.ro/articol/timbre-periculoase-un-act-de-cenzura-brutala-vizeaza-memoria-istorica-a-romanilor-romfilatelia-renunta-sa-puna-in-circulatie-emisiunea-de-timbre - Pentru a aniversa 100 de ani de la recunoașterea internațională a Marii Uniri, Romfilatelia a intenționat ca joi, 4 iunie 2020, să lanseze în circuitul filatelic mondial emisiunea de mărci poștale Centenarul Tratatului de la Trianon, semnat la 4 iunie 1920, în Palatul Marele Trianon de la Versailles. Potrivit Romfilatelia, pe timbrul emisiunii, cu valoarea nominală de 8,50 lei, este ilustrat Nicolae Titulescu, strălucit om politic și diplomat, Prim Delegat al României la Conferința de Pace de la Paris, alături de Palatul Marele Trianon. Colița emisiunii descrie o compoziție dedicată Centenarului Tratatului de la Trianon.

Pe timbrul coliței dantelate, cu valoarea nominală de 29 lei, sunt ilustrați Regele Ferdinand I și Regina Maria, ambii privind spre stema de stat a României Mari.  Seria personalităților de pe coliță este continuată cu Ion I.C. Brătianu, șeful delegației României la Conferința de Pace de la Paris, alături de dr. Ion Cantacuzino și Nicolae Titulescu, ambii semnatari ai Tratatului din partea României. Colița mai conține reproducerea paginii întâi a publicației pariziene Le Petit Journal, suplimentul ilustrat, din data de 28 martie 1920, care a publicat harta României cu granițele stabilite de Conferința de Pace, alături de un desen de epocă al Palatului Marele Trianon.

*** 

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2020/06/filatelie-universitatea-politehnica.html

 

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->