Factorii geografici, istorici, economici și politici din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, erau deosebit de favorabili pentru începuturile industriale în această parte a țării. Așezată pe ambele țărmuri ale râului Cerna, pe artera principală de circulație Timișoara-București la numai 10 km de portul dunărean Orșova, străbătută și de pârâul Barza, cu un debit de 1000 litri/sec și o cădere naturală de 27 m, localitatea Topleț dispune de forță suficientă de muncă, oferită de zonele învecinate, preponderent dacă nu exclusiv agrare. Posesorii de capital au fost atrași de perspectiva unor investiții rentabile, și-au îndreptat atenția spre această așezare, comuna Topleț, excelent amplasată și din punct de vedere al accesului către piețele de desfacere a produselor în întreg bazinul dunărean.Așa cum atestă documentele de arhivă, în anul 1880 întreprinzătorii Ferdinand Schram și Hermann Schmidt, ambii din acest sat, se asociază în construirea unui atelier de ciocănărie. Construirea atelierului de ciocănărie, cu autorizație din partea autorităților, constituie actul de naștere al Întreprinderii Mecanice Topleț. În evoluție unității, pe parcursul a peste un secol de activitate (1880-1987), se disting cinci etape principale:
• Activitatea economico-industrială a Fabricii ”I.N.Schramm ” în perioada 1880-1918.
• Activitatea fabricii ”Schramm, Huttl și Șchmidt S.p.A”
• Activitatea fabricii în timpul celui de al doilea război mondial.
• Activitatea unității în perioada de după 23 August 1944 până la naționalizarea principalelor mijloace de producție la 11 iunie 1948.
• Activitatea Intreprinderii Mecanice Topleț în anii construcției socialiste.
Uneltele de bază erau ciocanele de fier cu cozi de lemn, atelierul producând diferite tipuri de unelte agricole: sape, casmale, lopeți, săpăligi și fiare de plug. Curând se înființeaza și o secție de șlefuiri a produselor atelierului de ciocănărie, cu ajutorul unor tocile de piatră de diverse dimensiuni. Sursa de forță motrice era apa pârâului Scârcița, care acționa o roată, în fapt o turbină rudimentară. Trei ani mai târziu, în 1883, fabrica s-a extins prin construirea unui atelier de turnatorie, unde se realizau toate piesele de tuci pentru pluguri și mașini agricole, respectiv a unui atelier mecanic. Încă la începutul anului 1890, a fost introdusă în fabricație întreaga gamă de tucerie comercială (ciaune, mașini de gătit, țesturi, tocătoare, grătare, cratițe, etc). Împreună cu uneltele agricole (pluguri, grape, tocătoare de nutreț, tocătoare de sfeclă, batoze de bătut porumb, etc), aceste produse, mare parte exportate în vechiul regat și în țările balcanice, asigură venituri apreciabile proprietarilor. Drept urmare fabrica își extinde activitatea și în același an 1890 numără deja 200 lucrători angajați, acest fapt situează unitatea industrială din Topleț printre cele mai importante din Banat. După anul 1903, an de schimbare al administrației fabricii turnătoria ajunge la o capacitate de producție anuală de 1000 tone tucerie comercială, ciocănăria este extinsă și modernizată executând diverse tipuri de lopeți și sape, în formate și dimensiuni specifice nu doar fiecărei țări importatoare ci chiar pentru unele regiuni din aceste țări. Condițiile naturale oferite de pârâul Barza au permis construirea în anul 1884 a unei microhidrocentrale cu turbină ”Girard” orizontală, sistem Syncher Wyss Co Lessadorf, de 150 Hp, cu un alternator trifazic de 370 KWA, tensiune 3000V. În anul 1900 s-a construit o forjă manuală, iar în intervalul 1906-1910 s-au înființat o secție de mecanică și o secție de montaj, pentru care a fost construită o clădire durabilă, din piatră și cărămidă. S-au ridicat magazii pentru materiale și produse finite și un atelier de vopsitorie pentru mașinile agricole. În scopul reducerii traseelor și al raționalizării operațiunilor de transport al produselor, materiilor prime și materialelor între gară și fabrică, în anul 1915 a fost montată o linie de garaj peste podul Cerna, în lungime de 100 m, ceea ce permitea deplasarea și staționarea vagoanelor în incinta fabricii pentru efectuarea lucrărilor de încărcat și descărcat. Cererea crescândă de produse turnate din fontă a determinat înființarea, în anul 1912, a unui atelier de turnătorie, înzestrat cu trei cubilouri și având o capacitate de trei până la cinci tone pe zi. În preajma izbucnirii primului război mondial, fabrica se găsea, așadar, într-un proces de intensă dezvoltare, ajungând la cel mai ridicat nivel de evoluție în prima etapă a existenței sale. Comenzile pentru înzestrarea armatei austro-ungare (grenade, șrapnele, reparații de vehicule rutiere, chesoane, bucătării de campanie, etc) au contribuit la extinderea încă mai accentuată a producției, în momentul izbucnirii conflagrației mondiale.În timpul războiului din cauza poziției sale la limita dintre taberele beligerante, între două fronturi, fabrica nu a putut beneficia de furnituri militare, care să-i asigure pe mai departe dezvoltarea. Intrând în zona teatrului de operațiuni, intreprinderea a fost în mare parte distrusă, astfel încât timp de aproape un an, își încetează activitatea. După încetarea războiului, fabrica și-a reluat activitatea, s-a refăcut rapid și a întrecut curând, sub administrația românească instalată în urma săvârșirii actului de justiție istorică de la 1 Decembrie 1918, nivelul dezvoltării antebelice. După adunarea generală din 28 Martie 1920, societatea ia denumirea de ”Schramm Huttl și Schmidt S.p.A” și rămâne neschimbată până la naționalizare. Societatea dispune atunci de fonduri circulante în valoare de 4 milioane coroane și de mărfuri reprezentând alte 5,850 milioane coroane, având ca angajați 56 funcționari și cadre tehnice, respectiv 255 muncitori, provenind în totalitate din comuna Topleț și din satele învecinate. În anul 1926 a fost dată în folosință clădirea sediului administrativ al fabricii, iar în 1926 s-a modernizat centrala electrică, prin instalarea unei turbine moderne de tip ”Francis” de 350 KWA, cuplată cu un generator fabricat la Reșița. Către anul 1930 comenzile pentru efectuarea lucrărilor de reparații la materialul rulant de cale ferată încep să scadă simțitor, fabrica fiind nevoită să procedeze la reprofilarea activității. Astfel că este înființat un atelier de fabricat sobe, un atelier de nichelaj prin electroliză și un laminor pentru producerea fiarelor de plug care fuseseră importate până atunci din Germania. Tot în scopul reducerii și chiar al substituirii importului de utilaje de morărit în anul 1933 încep lucrările de pregătire a fabricației pentru valțurile de măcinat grâu și porumb. Spre a putea rezista puternicei concurențe din partea uzinelor cu profil similar, fabrica intră în cartelul capitalist ”SOCOMET”. Cerințele tot mai mari de utilaje pentru țesătorii, îndeosebi pentru piața internă, au determinat fabrica să solicite și să obțină o licență de la o cunoscută firmă cehoslovacă pentru războaie de țesut și mașini auxiliare (ratiere). Cu aceste mașini intreprinderea a obținut rezultate deosebite atât datorită execuției ireproșabile cât și datorită performanțelor tehnice realizate. Izbucnirea celui de-al doilea război mondial a adus schimbări fundamentale în evoluția fabricii din Topleț. Deși la începutul războiului fabrica era, în general, bine dotată și înzestrată tehnic, dispunând de o bază fermă de materii prime și materiale de forță metrică necesară, ca și de personal calificat, faptul că a fost supusă unui sever control militar, agravează necontenit situația sa economică și financiară. Din lipsă de laminate atelierul de ciocănărie își încetează activitatea la 20 Oct. 1941. Tot în acest an se încetează și activitatea turnătoriei și a fabricii de mașini de morărit. În iulie 1944 ”Industria aeronautică română” din Brașov a instalat în Topleț o secție și în colaborare cu această secție intreprinderea a început să producă , pentru nevoile armatei chesoane de infanterie , bucătării de campanie, grenade defensive din fontă, cărucioare sanitare și de muniții, piese pentru mitraliere, obuze, etc, astfel că în această perioadă producția de mașini și unelte agricole stagnează. A fost o dinamică descendentă a producției industriale a fabricii în timpul războiului. După 23 august 1944, fabrica din Topleț lucra la întreaga sa capacitate, în conlucrare cu IAR Brașov pentru necesitățile frontului antihitlerist. După 23 August 1944 și după Conferința Națională a PCR din anul 1945, fabrica din Topleț își organizează activitatea pentru repararea vagoanelor de marfă distruse în timpul războiului și revine treptat de la producția de război la fabricația tradițională, dar, abia după actul de adiționalizare avea să folosească integral capacitățile de producție. În toți acești ani au fost păstrate în profilul de fabricație produsele executate înainte de război: sape, batoze de porumb, tocătoare de nutreț, de sfeclă de zahăr, piese turnate din fontă, utilaj de morărit, etc. În anul 1948 fabrica avea 483 de salariați din care 333 de lucrători, 47 funcționari, 21 maiștrii, 36 de ucenici, 36 de oameni de pază și de serviciu, 9 subingineri și un singur inginer. După 11 iunie 1948 procesul de reconstrucție, sistematizare, modernizare și dezvoltare al fabricii – denumită după actul de naționalizare ”Intreprinderea Magheru”- constatăm că aceasta a parcurs 3 etape principale:
• prima etapă, de refacere și modernizare a capacităților și instalațiilor existente în vederea eliminării locurilor înguste apărute în procesul de producție ca urmare a trecerii la o producție planificată, în conformitate cu necesitățile economiei naționale (1948-1955);
• a doua etapă (1956-1975), constituie etapa sistematizării, modernizării și dezvoltării fabricii în baza studiului de sistematizare elaborat de IPROMET București;
• a treia etapă (1976-1986) se caracterizează printr-o puternică dezvoltare și modernizare a intreprinderii în vederea reprofilării producției de mașini de ridicat și transportat.
În anul 1957 este pusă în funcțiune o hală cu două trasee în care este organizat un atelier de prelucrări mecanice și un atelier de montaj final, cu o suprafață totală de 4000 mp. Sarcinile deosebite ce au revenit intreprinderii pe perioada 1976-1986, privind creșterea volumului producției și diversificării sortimentelor de mașini și utilaje pentru industria alimentară și reprofilarea pe utilaje de ridicat și transportat, impuneau o altă organizare tehnologică. Din anul 1977 s-a trecut la amenajarea spațiilor de producție destinate fabricației utilajelor de ridicat și a utilajelor pentru industria alimentară. Sunt reconstruite hala de debitare-pregătire, sculărie, tâmplărie, tinichigeria, modelăria, acoperirii metalice, mase plastice, turnătoria de fontă și anexa tehnică, curățătoria, magazia de expediție, SDV (Scule Dispozitive, Verificatoare), laboratorul și anexa tehnică, atelierul de forjă, tratamente termice și anexa tehnică , este dotat și sectorul de întreținere, realizându-se spații pentru sectoarele de autoutilizări, întreținerea electrică și laboratoare. Se execută căi de comunicație, drumuri și platforme, se lărgește centrala termică, centrala de compresoare, centrala electrică, rețelele de alimentare cu apă, cu energie și cele de canalizare. În anul 1970 întreprinderea avea următoarea structură a producției: utilaj industria alimentară – 21%, mașini și instalații (utilaje) pentru construcții de drumuri (lame buldozer) – 10%, mașini și utilaje agricole -20 %, remorcă dormitor – 34% și alte produse – 6%. La împlinirea unui veac de activitate (1880-1980), pe baza unei analize minuțioase a etapelor parcurse, se poate aprecia, cu deplină îndreptățire, că perioada cea mai fertilă, de un dinamism fără precedent în dezvoltarea capacităților de producție, în ridicarea nivelului tehnic al producției și produselor, în creșterea rodniciei muncii, în folosirea rațională a resurselor materiale și financiare, precum și în sporirea eficienței economice o reprezintă ultimul deceniu și jumătate. Această uzină a fost unul dintre punctele de reper ale industriei cărășene, mult timp fiind singurul producător de utilaje pentru morărit și panificație la nivel național, morile produse aici ajungeau nu doar în țară, ci și în străinătate, fiind recunoscute în întreaga lume! După anul 1990, ”Fabrica de Mori de la Topleț” a început să decadă treptat, atât prin pierderea pieței externe, dar și apariției a numeroase fabrici similare în țară. La aniversarea celor 130 de ani de la înființare în anul 1998, SC SEMAG SA TOPLEȚ – cum s-a numit producătorul de mori până la dispariție – era deja în dificultate, însă angajații intreprinderii tot mai sperau că lucrurile se vor așeza în favoarea lor, din acest an începea dispariția morilor fabricate în uzina din Topleț. Privatizarea acestei fabrici atât de importantă pentru zonă a însemnat actul de deces al acesteia, astfel că noii proprietari în loc să vină cu idei pentru dezvoltarea și bunul mers al fabricii ei au început să o vândă bucată cu bucată, au dat-o la fier vechi, fără să le pese de lucrurile care erau încă bune. Din nefericire Fabrica de mori din Topleț astăzi nu mai există, a rămas o legendă.
***
-->
Răspunsuri