Cetatea Devei este considerată una dintre cele mai importante fortificaţii medivale din Transilvania. Edificiul este un monument istoric și de arhitectură construit pe un deal (con vulcanic) cu altitudinea de 378 metri. Cetatea a fost stăpânită de voievozi, de principi, de conti şi de ducese. A fost dată în dar, vândută sau bombardată. Fiecare a lăsat ceva în urma sa. Mai un zid de de apărare, mai o încăpere, mai o sală de bal sau chiar au extins cetatea cu un etaj întreg. Şi-au dorit ca ea să nu fie utilizată doar pentru apărare şi întâlniri ocazionale, ci să servească drept locuinţă. Nu una austeră, ci una de lux. Astăzi, ruinele sale sunt vizibile de la depărtare, graţie poziţionării sale strategice, pe un vârf de deal care domină Valea Mureşului şi principala arteră de legătură a României cu centrul şi vestul Europei.
Cetatea a fost ridicată în secolul al XIII-lea, dar urmele de locuire sunt mult mai vechi: există descoperiri care datează din neolitic sau epoca bronzului. Prima menţiune documentară care face referire la Cetatea Devei datează din anul 1269. Legendele cu zâne şi fete cu părul de aur, neapărat surori, care au stăpânit cele mai frumoase locuri din judeţul Hunedoara nu au ocolit nici Cetatea Devei. Dar asta se întâmpla în vremuri demult apuse. Iar faptele lor, erau povestite de bunici nepoţilor, iarna, la gura sobei. Mărturii palpabile despre urme de locuire pe Dealul Cetăţii, avem din neolitic şi epoca bronzului. Apoi, cu siguranţă, dacii şi-au avut aici fortificaţii de apărare şi un punct de observaţie de unde puteau cuprinde cu privirea Valea Mureşului, o parte din Valea Streiului şi Ţinutul Pădurenilor. Cuceritorii romani au intuit potenţialul şi au întărit fortificaţiile din vârful Dealului Cetăţii. Nici nu e de mirare, pentru că drumul comercial care făcea legătura cu restul imperiului, numit şi drumul sării, trecea chiar pe la poalele Dealului. Iar bazinul Mureşului a cunoscut în epocă o maximă prosperitate economică. Valurile de migratori care au distrus totul în calea lor, i-au alungat pe locuitori în locuri mai ferite, iar despre soarta Devei nu s-a mai ştiut nimic. Asta până în a doua jumătate a secolului al XIII-lea. În anul 1269, Cetatea Devei apare menţionată într-un act de donaţie al tânărului rege Ştefan, fiul lui Bela al IV-lea, care face o donaţie unui conte valah pentru vitejia arătată în lupta purtată sub zidurile Cetăţii Deva. Apoi, în 1444, Iancu de Hunedoara primeşte stăpânire Cetatea Devei cu toate bogăţiile sale: 56 de sate şi mine de aur. Tot în timpul său este menţionat pentru prima dată într-un document scris şi târgul Devei, aşezare aflată la baza dealului. Familia Corvinilor îşi încheie stăpânire asupra cetăţii şi domeniului Devei în 1504. De aici încolo, Cetatea Devei începe să ocupe un loc important în istoria Transilvaniei. Voievozi şi principi ardeleni au locuit efectiv aici sau au fost pentru câteva zile oaspeţi ai cetăţii. În a doua jumătatea a secolului al XVII-lea, principele Gabriel Bethlen construişte în cetate un bastion care servea drept închisoare şi loc de tortură. La baza sa, ridică în stil renascentist un adevărat palat de locuit: Palatul Magna Curia. În 2 mai 1773, Iosif, viitorul împărat al Imperiului Habsburgic, a vizitat Cetatea Devei în peregrinările sale prin Transilvania. Zece ani mai târziu, revine la Deva în calitate de suveran spre a afla starea lucrurilor şi care este atmosfera printre locuitorii de aici. Un an mai târziu, în 1784, avea să izbucnească răscoala condusă de Horea, Cloşca şi Crişan, iar Cetatea Devei devine loc de refugiu şi apărare pentru nobilii fugiţi de pe domenii de frica ţăranilor şi minerilor îndârjiţi. S-au dat lupte crâncene între garnizoana imperială şi cetele de răzvrătiţi. Prin 1817, îmăpăratul Francisc I şi soţia sa aflaţi în vizită în Transilvania, impresionaţi de frumuseţea locului, au poruncit refacerea Cetăţii Devei. 12 ani au durat lucrările, făcute cu mari cheltuieli şi cu multă jertfă din partea localnicilor. Dar în dimineaţa zilei de 13 august 1849 o puternică explozie, produsă la magazia cu praf de puşcă, a distrus în mare parte semeaţa construcţie. Odată cu o parte din ziduri, au pierit şi soldaţii revoluţionari care o păzeau. De atunci încoace, Cetatea care domină oraşul a fost punct de atracţie pentru localnici şi călători, care au urcat dealul la pas spre a descoperi ce se ascunde înauntrul zidurilor rămase în picioare sau atraşi de panorama extraordinară care se înfăţişează privirii. Astăzi, accesul spre Cetate este posibil atât pe jos, pe drumul vechi sau pe potecile bătute de localnici, dar şi contra-cost cu ajutorul unei telecabine, în fapt un lift monoliner, unic în această zonă a Europei. Cetatea Devei se află în plin proces de restaurare, fiind inclusă într-un proiect finanţat din fonduri europene, proiect care se va finaliza la începutul anului 2015. Cetatea constă în trei incinte cu forme diferite, ocupând vârful și o parte din latura de nord a înălțimii: prima incintă – formă ovoidală; incinta a doua – traseu ovoidal neregulat și incinta a treia – traseu aproximativ semicircular.
Statuia ecvestră a lui Decebal din municipiul Deva este situată în Piața Victoriei, în fața Casei de Cultură, fiind dezvelită în data de 28 februarie 1976. Deși în Deva mai există o monument al regelui Decebal, conducerea de partid de atunci a aprobat și realizarea acestui monument, deși au existat unele dispute privind sexul calului și încălțările lui Decebal. În mod normal Decebal trebuia încălțat în opinci, dar până la urmă s-a decis că trebuie cizme, deși pe vremea dacilor nu existau cizme. Finanțarea realizării statuii a fost asigurată de UGSR (Uniunea Generală a Sindicatelor din România), instituție care administra și Casa de Cultură. Lucrarea realizată din bronz, a fost turnată la Combinatul Fondului Plastic din București. Monumentul a fost realizat de sculptorul Ion Jalea, cu o singură mână, celălalt braț pierdut pe câmpul de luptă.
Decebal a fost regele Daciei în perioada anilor 87 - 106. Fiu al lui Scorillo si succesor al lui Duras -Diurpaneus, Decebal ocupa tronul Daciei intr-un moment in care tendintele expansioniste ale Imperiului Roman, care-si stabilise durabil frontiera pe linia Dunarii, se accentuau rapid. La inceputul secolului 3, la aproape 150 de ani de la afirmarea lui Decebal, istoricul Dio Cassius ii facea urmatorul portret leogios: “Era foarte priceput in ale razboiului si iscusit la fapta, stiind sa aleaga prilejul pentru a-l ataca pe dusman si a se retrage la timp. Abil in a intinde curse, era viteaz in lupta, stiind a se folosi cu dibacie de o victorie si de a scapa cu bine dintr-o infrangere, pentru care lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut al romanilor”. Din primul an de domnie Decebal este confruntat cu o situatie dificila. In urma expeditiei dace din iarna anului 85/86 in sudul Dunarii, in timpul careia insusi C. Oppius Sabinus, guvernatorul Mosesiei, isi gasise moartea, Roma organizeaza prima campanie in inima Daciei. In vara anului 87 o armata de 5 - 6 legiuni, secondata de numeroase unitati auxiliare si comandata de prefectul pretoriului Cornelius Fuscus, traverseaza Dunarea inaintand probabil pe Valea Oltului. Intr-un defileu (poate la Turnu Rosu) Decebal suprinde intr-o capcana fortele romane, in lupta cazand insusi comandantul roman: prizonieri, trofee si stindardul legiunii a V-a Alaude sunt duse de Decebal in Muntii Orastie. Stralucita victorie ii ofera lui Decebal un ragaz de un an, timp in care neobositul rege incheie aliante cu popoarele de la hotarele Daciei, cu sarmantii, iazigi si roxolani, cu marcomanii si quazii germanici. La un an de la infrangerea lui Fuscus, Decebal trebuie sa faca fata unei noi ofensive romane. Imparatul Domitian, venit in Moseia, in vecinatatea teatrului de operatiuni, numeste un fruntea legiunilor pe incercatul guvernator Tettius Iulianus (fost consul in anul 83, apoi guvernator al provinciei Moesia). Patrunzand in Dacia prin Banat, tettius Iulianus este intampinat de Decebal in defileul de la Tapae; confruntarea indarjita se incheie cu victoria romana. Dificultatile intampinate de armatele imperiale in Pannonia in lupta cu quazii si marcomanii, care-l sprijinisera pe regele dac, il determina pe Domitian sa accepte ofertele de pace facute de Decebal . Se incheie astfel in anul 89 o pace de compromis intre Imperiul Roman si Regatul Dac; in schimbul unor subsidii in bani si ingineri, instructori militari, Decebal se recunoaste rege clientelar, continuand in urmatorii 12 ani de pace sa-si consolideze puterea si statul. Procesul de centralizare a statului dac este accelerat, armata este echipata si instruita, se initiaza un vast program de constructii civile si militare, indeosebi in regiunea Muntilor Orastie, soli incearca sa stabileasca relatii cu popoarele si statele inamice Romei. Dupa aproape 3 ani de pregatiri la hotarele meridionale ale Daciei, incepute imdeiat dupa urcarea pe tron, imparatul Traian (in timpul caruia Imperiul Roman atinge apogeul puterii si expansiunii sale teritoriale) concentreaza la inceputul anului 101 in Moesia Superior 13 - 14 legiuni si numeroase unitati auxiliare (in total circa 150000 de soldati), in vederea ingenuncherii regatului lui Decebal. La 25 martie 101 imparatul paraseste Roma, traverseaza Dunarea pe poduri de vase la Laederata (Ramna) si Dierna (Orsova) patrunzand prin Banat in Dacia. La Tapae, in vara anului 101, Decebal incearca sa opreasca inaintarea romana. Crancena si indelungata batalie se incheie insa cu victoria romana. Spre sfarsitul anului 101 importante forte dace, aliate cu sarmati si bastarni, traverseaza Dunarea si patrund in Moesia, obligandu-l pe imparatul Traian sa se deplaseze spre noul teatru de razboi deschis de Decebal. Ingeniosul plan strategic, care-l face pe Traian sa nu poata exploata succesul de la Tapae, se prabuseste insa dupa infrangerea fortelor lui Decebal in iarna si primavara anului 102 (la Nicopolis ad Istrum si in Dobrogea la Adamclisi), initiativa militara trecand definitiv in tabara adversa. In toamna anului 102, indarjita rezistenta a lui Decebal il obliga pe Traian sa incheie pacea cu regele dac, pace inteleasa insa de ambele tabere doar ca un simplu armistitiu. Din ordinul lui Traian, Apolodor din Damasc, cel mai vestit inginer al epocii, inalta, intre Dobreta si Pontes, in ani 103-105, un durabil pod peste Dunare, pe care legiunile romane il trec in vara anului 105, initiind cel de-al doilea Razboi dacic. Abandonat de aliati, atacat prin Banat, Valea Oltului si Moldova, constrans continuu la defensiva, Decebal se retrage in citadela din Muntii Orastie. Dupa cucerirea puternicelor cetati care pazeau accesul spre capitala (Blidaru, Costesti, Piatra Rosie, Banita, Capalna, Tilisca), legiunile romane incep asediul Sarmiszegetusei. In ciuda eroicei rezistente dace, cetatea este cucerita si distrusa din temelii. O parte dintre aparatori, printre care si Decebal, reusesc sa paraseasca cetatea incercand sa continue rezistenta impotriva romanilor in interiorul tarii. Urmarit de cavaleria romana, pentru a nu cadea viu in mainile romanilor, Decebal se sinucide.
***
https://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2020/05/monede-euro-finlandeze-de-colectie-14.html
-->
Răspunsuri