Clădirea Primăriei Oradea este emblema arhitectonică a municpiului de pe Crișul Repede. În urmă cu un secol ochiul ager al pompierului de serviciu, supraveghea orașul de incendii sau alte pericole ce puteau să apară. Turnul cu ceas, o mândrețe de construcție, înaltă de 50 de metri a pierit în flăcări împreună cu acoperișul Primăriei în anul 1944 în luptele de eliberare a orașului. Ulterior, acoperișul și turnul și-au recăpătat strălucirea de odinioară prin restaurare. Compoziţia arthitecturală se concentrează în jurul a trei curţi interioare, clădirea desfășurându-se pe o suprafaţă de 5508 metri pătrați. Faţada principală şi cea dinspre Criş sunt cele mai spectaculoase ca şi traseu vizual, clădirea şi apa punându-se reciproc în valoare. Rimanóczy Kalman jr. a fost un arhitect cu o viziune complexă. A practicat o arhitectură de reprezentare exprimată stilistic printr-un eclectism cu dominantă neoclasică. Primăria primeşte un aer impozant datorită rezalitului central, ce concentrează efectele decorative cu cel mai mare impact vizual. Cele trei registre au ca şi elemente cheie trei ferestre monumentale încheiate pe traseu semicircular asemeni unor simbolice arcuri de triumf, ferestre ce marchează marea Sală de şedinţe, în fapt Sala de Onoare. Monumentalitatea acestor ferestre este subliniată de coloane angajate cu capitel compozit. Efectul de eleganţă monumentală este amplificat de coloanele duble ce flanchează rezalitul central. Un important efect spaţial îl constituie amplificarea rezalitului la nivelul parterului printr-un pasaj carosabil, elegant şi funcţional deopotrivă. Nivelul al treilea atinge maximum de efect plastic prin prezenţa celor patru figuri alegorice şi a grupului statuar ce încununează maiestuos întrega compoziţie arhitecturală. Urcarea treptelor Turnului Primăriei este o veritabilă probă sportivă dar care și recompensează ochiul privitorului: episoade triste și victorioase cu soldați români, luptând sau odihnindu-se, imagini cu Oradea secolului al XIX-lea , din perioada interbelică și bine înțeles din timpul comunismului. La etajul trei al turnului se poate admira mecanismul ceasului și stemele orașului din perioada imperiului Austro-Ungar și până în prezent. Orologiul turnului cântă la ore fixe „Marşul lui Iancu" şi a fost construit la începutul secolului XX, în anul 1904 de către un lăcătuş ceasornicar pe nume Mezey Dezső. În prezent ceasul din Turnul Primăriei este îngrijit de Nagy Csaba Sándor. Datorită lui, modul de funcţionare a ceasului s-a schimbat din 1992. Dacă până în 1992 inerţia greutăţii acţiona ceasul şi pendulul, acum pendulul este acţionat electronic, ducând mişcările prin axe şi roţi dinţate până la arătătoarele cadranelor. Orologiul este alcătuit din patru părţi - cadrane, situate în partea superioară pe fiecare latură a obiectivului. Cadranul din faţă, cel care priveşte spre Criş, a fost confecţionat din sticlă groasă, numită sticlă de lapte şi era iluminat din spate. După război, în 1944, cadranul din faţă a fost schimbat, sticla fiind înlocuită cu tablă, la fel s-a procedat şi pentru celelalte cadrane. Orologiul a supravieţuit celor două războaie mondiale, iar acoperişul şi zidul turnului au supravieţuit celor două incendii, primul în 1917, iar la doilea în 1944. Cadranul ceasului păstrează şi azi urme de gloanţe din timpul războiului din 1944. La ultimul etaj al turnului sunt montate niște plăcuțe pe care sunt inscripționate distanțe și săgeți către capitale din Europa și de pe toate continentele – de la câțiva kilometri până la 15000 de kilometri. Palatul Primăriei din Oradea este una dintre cele mai reprezentative clădiri ale oraşului Oradea, care determină totodată silueta caracteristică a zonei centrale, fiind situat în Piața Unirii, la nr.1 și dominând spaţiul urban din vecinătatea râului Crişul Repede. Pe acest amplasament a existat până în 1901 o clădire cu o istorie complexă: primul palat episcopal baroc al oraşului, ridicat de episcopul Csáky Miklós în jurul anului 1742. După anul 1776 edificiul cu o faţadă relativ modestă, cu un singur nivel şi dispus în jurul unei curţi interioare, a găzduit gimnaziul superior catolic, apoi între anii 1780-1874 academia orădeană, între anii 1874-1896 Arhigimnaziul de stat, în sfârşit în mod provizoriu şi palatul justiţiei.
În anul 1895 au demarat pregătirile în Consiliul Local în ideea de a face loc unui nou edificiu iar în 1896 a fost organizat un concurs de arhitectură pentru Noua primărie a urbei. Premiul întâi al concursului a fost câştigat în egală măsură de arhitectul Rimanóczy Kálmán jr. şi de alţi doi concurenţi, primului fiind încredinţată sarcina de a realiza o sinteză a celor trei proiecte. După elaborarea acesteia lucrările de execuţie au fost licitate şi câştigate de acelaşi arhitect în calitate de antreprenor general. Executantul acestui măreț proiect a fost Sztarill Ferenc. Lucrările de construcţie au început pe 26 februarie 1902 şi au fost terminate în octombrie 1903, fiind efectuate aproape exclusiv de firme locale. Şedinţa solemnă de inaugurare a clădirii a avut loc pe 10 ianuarie 1904, pe când șa conducerea orașului se afla Rimler Karoly, primarul cu cea mai lungă perioadă aflat în funcție din istoria orașului. Clădirea a fost construită în stil eclectic, cu faţadele ce întrunesc o serie de elemente preponderent neorenascentiste. Faţadele ansamblului se dezvoltă de-alungul a două străzi şi a pieţei centrale, compoziţional fiind dominate de rezalitul cu acoperiş în mansardă şi de turnul de pe latura dinspre Criş. Aripile clădirii se structurează în jurul a două curţi, simetria planimetrică a jumătăţii dinspre piaţă fiind dezechilibrată de dezvoltarea aripii nordice, care se frânge într-un unghi obtuz, urmărind parcelarea veche, până la casa parohială romano-catolică. Clădirea are un regim de înălţime S+P+2, cu excepţia rezalitului, care găzduieşte sala festivă ce se dezvoltă pe înălţimea a două etaje, iar deasupra ei se află spaţiul podului, luminat de ferestre. Dominarea sălii festive în configuraţia spaţială interioară se proiectează şi pe faţada principală, acolo unde deasupra celor trei arcade semicirculare ce delimitează un vestibul deschis, cele trei ferestre mari ocupă aproape toată suprafaţa dintre coloanele angajate, ce susţin antablamentul. Parterul clădirii este prevăzut cu bosaje, ce accentuează orizontalitatea, iar în antiteză, elementele de ritmare ale celor două etaje, pilaştri cu capiteluri corintice susţin verticalitatea. Registrul de mijloc cu ferestrele mari ale sălii festive este flancat de două rezalite mai mici, delimitate de perechi de coloane cu capiteluri ionice şi cu câte un balcon la nivelul etajului întâi. Ferestrele parterului sunt simple, dreptunghiulare, fiind marcate la partea superioară de desenul bosajelor, ce sugerează pseudoarce de descărcare. Ferestrele etajului întâi sunt încoronate de sprâncene arcuite şi cornişe drepte, în timp ce la etajul secund întâlnim ferestre simple sau duble, cu terminaţii semicirculare. Rezalitul faţadei principale este încoronat cu un atic complex, format dintr-o balustradă, elemente de tip edicula şi sculpturi alegorice: o acvilă flancată de personaje simbolizând comerţul şi industria, iar în rândul inferior alegoriile ştiinţei, artei, justiţiei şi agriculturii. Turnul, înalt de 50 metri a servit o vreme ca punct de observaţie a incendiilor. Din holul principal accesul la etajul întâi se face în axul clădirii, printr-o scară monumentală cu trei rampe. Pictura murală a casei scării a fost realizată de Ferenc Udvardy. Sala festivă are pereţii bogat decoraţi cu pilaştri, lesene, frize şi elemente tectonice cu caracter renascentist, fiind prevăzută şi cu un balcon în consolă arcuită, ce se dezvoltă pe latura vestică. În mijlocul bolţii se ridică o cupolă eliptică, şi ea bogat decorată. Sala a fost folosită nu doar pentru şedinţele Consiliului Local ci a găzduit şi numeroase alte festivităţi.
https://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2019/11/mai-jos-admiri-si-alte-fotografii.html
-->
Răspunsuri