Produsul medalisitic de mai sus s-a realizat în anul 1925 cu ocazia Expoziției Moldovei reîntregite. Este o medalie rotundă de bronz, operă a gravorului Kristescu. În centrul câmpului aversului este redat un grup alegoric format din: țara personificată printr-o mamă având în mâna dreaptă drapelul victorios, cu mâna stângă protejându-și fiica, un soldat cu arma în mână, bogățiile țării din agricultură și industrie și o cetate ce străjuiește în fundal. Periferic, circular, este aplicată inscripția: “REGATUL ROMÂNIEI. EXPOZIȚIA GENER. A BASSARABIEI CHIȘINĂU SEPT. 1925”, iar în partea de jos: “PE VECIE”. Pe revers este redată statuia lui Ștefan cel Mare din Iași, zidurile Cetății de scaun Sucevei și un grup alegoric cu scutul Moldovei. Periferic circular este aplicată inscripția: “DUPĂ VEACURI PRIBEGE APUSE COPRINSE AMU ÎNTR-O FRĂȚEASCĂ ÎMBRĂȚIȘARE”. În partea stângă jos, este aplicată următoarea inscripție pe opt rânduri orizontale: “MOLDOVA / LUI ȘTEFAN / REÎNTREGITĂ / AZI SUB REGELE / FERDINAND / FĂURITORUL / ROMÂNIE / MARI”.
***
Cetatea Sucevei, denumire alternativă Cetatea de Scaun a Sucevei, este o cetate medievală aflată la marginea de est a municipiului Suceava. Ea se află localizată pe un pinten terminal al unui platou aflat la o înălțime de 70 m față de lunca Sucevei. De aici, se poate vedea întreaga vale a Sucevei. Este preferată folosirea termenului de Cetatea de Scaun a Sucevei și nu a celui de Cetatea Sucevei, deoarece în Suceava au existat două cetăți: Cetatea de Scaun și Cetatea de Apus (Cetatea Șcheia)), ambele fiind construite de voievodul Petru I Mușat (cca.1375 - cca.1391). Cetatea Sucevei făcea parte din sistemul de fortificații construit în Moldova la sfârșitul secolului al XIV-lea, în momentul apariției pericolului otoman. Sistemul de fortificații medievale cuprindea așezări fortificate (curți domnești, mănăstiri cu ziduri înalte, precum și cetăți de importanță strategică) în scop de apărare, întărite cu ziduri de piatră, valuri de pământ sau având șanțuri adânci. Cetatea a fost construită la sfârșitul secolului al XIV-lea de Petru I Mușat, a fost fortificată în secolul al XV-lea de Ștefan cel Mare și distrusă în secolul al XVII-lea (1675) de Dumitrașcu Cantacuzino. În prezent, Cetatea Sucevei se află în stadiul de ruine.Cetatea Sucevei este menționată pentru prima dată într-un document din 10 februarie 1388 al voievodului moldovean Petru I, în care este vorba de împrumutul (3000 de ruble de argint frâncesc) cerut de regele Poloniei, care a oferit drept garanție de restituire a banilor provincia Pocuția. Petru I Mușat a construit în Suceava un castel fortificat pentru a-i servi ca reședință voievodală. Castelul avea forma unui patrulater regulat, cu laturile opuse de lungimi egale (laturile de est și de vest aveau 40 m, iar cele de sud și de nord 36 m). În exterior, la fiecare colț al cetății, dar și pe mijlocul fiecărei laturi, erau dispuse turnuri pătrate de apărare (bastioane) cu latura de 4 m. Zidurile aveau o grosime de aproximativ 2 metri, fiind construite din piatră nefasonată, între pietre aflându-se umplutură de piatră legată cu mortar, în care s-a mai pus piatră și cărămidă sfărâmată. Au mai fost întrebuințate în masa de zidărie și bârne din lemn de stejar pentru a evita fisurarea zidurilor în urma tasării. Pe latura de est, la o distanță de aproximativ 4 metri de ziduri, a fost săpat un șanț de apărare cu o adâncime variabilă, în jur de 10 metri. În castel se intra printr-o poartă semicirculară (cu raza de 1,5 m) aflată pe latura de sud. Castelul avea în mijloc o curte interioară largă. În interiorul cetății, pe latura de est, se afla camera de gardă. De-a lungul zidurilor erau săpate pivnițe boltite ample, deasupra cărora se înșirau mai multe încăperi: camera domnitorului, camera doamnei, baia domnească, depozitul de alimente, un paraclis și o închisoare. Pentru a proteja intrarea în cetate de pericolul atacării cetății cu mijloace de artilerie, domnitorul Alexandru cel Bun (1400-1432) a dezvoltat sistemul de apărare a cetății. El a construit în partea de sud un zid paralel cu zidul cetății, cu scopul de a proteja intrarea în cetate. De asemenea, a pavat curtea interioară și căile de acces spre cetate. Voievodul Ștefan cel Mare (1457-1504) a înțeles cel mai bine necesitățile construirii de clădiri fortificate pentru a apăra Principatul Moldovei de atacurile turcilor, tătarilor, ungurilor sau polonilor. Considerând că Cetatea Sucevei nu este suficient întărită pentru a rezista atacurilor inamicilor Moldovei, el a construit un zid de incintă care a înconjurat fortul mușatin, asemenea unui inel. În construirea zidului de incintă, pot fi distinse două etape. În prima etapă, anterioară anului 1476, a fost construit, la aproximativ 20–25 m de zidul fortului mușatin, un zid de incintă cu o lățime de 1,5 m, întărit cu trei turnuri pătrate (pe colțurile de nord-vest, sud-vest și sud-est), care înconjurau laturile de vest, sud și est ale primei fortificații; latura de nord se afla pe un pinten de deal, iar zidurile de pe această latură erau deja pe marginea dealului. Zidul de incintă avea înălțimea de 15 m față de fundul șanțului de apărare, fiind prevăzut cu creneluri (goluri de tragere) plasate în partea inferioară.Un zid lega bastionul din sud-vest a fortului mușatin cu bastionul din colțul de sud-vest a zidului de incintă construit de Ștefan cel Mare. Pentru a evita prăbușirea peretelui șanțului de apărare de pe latura de est, a fost construită o contraescarpă (un zid de piatră, cu rol de sprijin). Urmare a unui atac turces din anul 1476 cetatea este avariată dar nu cucerită. Acest asediu a demonstrat vulnerabilitatea zidurilor de incintă și a turnurilor pătrate în fața tirurilor de artilerie cu ghiulele de fier. Ca urmare a celor constatate, începe a doua etapă de construcție a cetății din timpul lui Ștefan cel Mare. Pentru a întări și mai mult cetatea, domnitorul a dispus adăugarea la primul zid de incintă a unui al doilea zid, cu grosimea de 2 metri, care s-a unit pe latura de nord cu zidul fortificației lui Petru Mușat. Noul zid de incintă cu o grosime apreciabilă (de cel puțin 3,5 m) a fost prevăzut cu șapte bastioane semicirculare: câte unul pe laturile de nord-vest, sud-vest, sud, sud-est și nord-est și două pe latura de est. Cele trei bastioane pătrate din prima etapă au fost menținute fiind dublate cu ziduri semicirculare.Șanțul de apărare a fost mult lărgit, fiind extins și pe laturile de sud și vest, intrarea în cetate a fost mutată pe latura de nord-est, unde a fost construit peste șanțul săpat cu aproape un secol în urmă un pod cu o parte fixă și una mobilă, suspendat pe doi piloni. Odată trecut podul, vizitatorii nepoftiți dădeau de o capcană unde puteau să-și piardă viața. După capcană, au fost construite două camere de gardă de o parte și de alta a intrării. De asemenea, în interiorul cetății, tot în perioada lui Ștefan cel Mare, au fost dezvoltate și construcțiile cu parter și etaj datând din epoca anterioară. Pe latura de est a fortului care avea trei etaje se aflau încăperile destinate voievodului și familiei sale, atunci când locuiau în cetate. Pardoseala încăperilor era din cărămizi smălțuite, iar pereții și sobele au fost îmbrăcate în teracotă. Pe latura de est, în dreptul bastionului, a fost construită o încăpere destinată a fi pulberărie (depozit de praf de pușcă). Pe platou, la 1 km distanță de cetate, au fost construite întărituri pentru apărare, constând din gropi și șanțuri mari care au fost nivelate în timp. Urmașii lui Ștefan cel Mare au efectuat unele lucrări de mică amploare de refacere a cetății, la zidul de incintă și în interiorul fortului.În anul 1538, oastea otomană (cu 150.000-200.000 soldați, după unele izvoare) condusă de însuși sultanul Soliman năvălește în Moldova cu gândul să o ocupe. În același timp, tătarii din Crimeea atacă hotarul de est, în timp ce oștile Țării Românești și Ungariei atacă dinspre vest. În drumul spre Suceava, otomanii beneficiază de sprijinul unor boieri moldoveni, nemulțumiți de politica autoritară a domnitorului Petru Rareș. Întruniți la Curtea domnească din Bădeuți, boierii trădători, în frunte cu hatmanul Mihu și cu logofătul Trotușanu decid să predea Cetatea Sucevei sultanului. În data de 14 septembrie 1538 sultanul Soliman intră în cetate cu mare alai și fără a întâmpina rezistență, numindu-l ca domnitor pe Ștefan Lăcustă. În anul 1540, boierii moldoveni îl asasinează pe Ștefan Lăcustă într-un foișor din cetate, în timp ce acesta dormea. Domnitorul Despot Vodă (1561-1563) își stabilește și el reședința la Suceava. Cetatea este asediată din nou în anul 1563, timp de trei luni, de către hatmanul Ștefan Tomșa, iar mercenarii unguri care o apărau predau cetatea oștii lui Tomșa. Asediul din 1563 a provocat distrugeri grave cetății. La solicitarea turcilor care-l aduseseră pe tron în a doua sa domnie, domnitorul Alexandru Lăpușneanu, acesta mută capitala Moldovei de la Suceava la Iași și este obligat să dărâme toate cetățile, pentru ca țara să fie incapabilă să se apere. La sfârșitul secolului al XVI-lea, Cetatea Sucevei devine reședința domnitorilor Aron Vodă, Ștefan Răzvan și Ieremia Movilă, care s-au ridicat la luptă împotriva Imperiului Otoman. În anul 1596, zidurile vechii cetăți sunt fortificate de Ieremia Movilă, după cum atestă un fragment de cărămidă descoperită în cetate și inscripționată. În mai 1600, Mihai Viteazu întreprinde o campanie militară în Moldova iar la 16 mai apărătorii Cetății Sucevei îi deschid porțile și se predau fără luptă. Unul dintre căpitanii lui Mihai Viteazul, Ioan Kapturi, a fost numit noul pârcălab al cetății. La 29 mai 1600, el a jurat credință, în calitate de pârcălab, noului domnitor. Mihai Viteazul a lăsat în cetate o garnizoană. La 6 septembrie 1600 cetatea este atacată de polonezi, garnizoana lăsată de Mihai Viteazu nu face față iar Ieremia Movilă era reînscăunat ca domn al Moldovei. Domnitorul Vasile Lupu întreprinde lucrări de restaurare a Cetății Suceava. În timpul său, sunt refăcute zidurile din cărămidă, este înconjurată curtea interioară de o loggiaâe susținută de pilaștri de cărămidă, sunt reamenajate pivnițele de pe latura de vest, iar sobele din cetate sunt placate cu plăci de Iznik și cahle pentru sobe de influență lituaniană. Pe latura sudică este construită o încăpere pentru îmbăierea domnitorului și se amenajează o închisoare în turnul de pe mijlocul laturii sudice a fortului mușatin. În anul 1653, cetatea este apărată de cazacii lui Timuș Helnițki, ginerele lui Vasile Lupu, în timpul luptelor pentru tron dintre oștile domnitorului Vasile Lupu și cele ale logofătului Gheorghe Ștefan, pretendent la tronul Moldovei. Cetatea suferă grave avarii, iar hatmanul cazac este rănit grav și moare sub zidurile cetății la 15 septembrie 1653. În anul 1673, în cetate se instalează o garnizoană poloneză cu acordul voievodului Ștefan Petriceicu. După șase luni de luptă, oștile turcești reușesc să-i alunge pe polonezi și îi poruncesc domnitorului Dumitrașcu Cantacuzino, să dărâme cetatea. Timp de peste două secole, Cetatea Sucevei s-a aflat în părăsire, ruinându-se și mai mult. Abia la începutul secolului al XX-lea, arhitectul austriac Karl A. Romstrofer a efectuat lucrări de restaurare a Cetății de Scaun. El a efectuat primele săpături arheologice (1895-1904), a degajat ruinele și a consolidat părțile amenințate de prăbușire (1897-1903). Printre altele, arhitectul austriac este autorul primei monografii a Cetății Sucevei, intitulată "Cetatea Sucevii descrisă pe temeiul propriilor cercetări făcute între anii 1895-1904" . În anul 1951, la inițiativa Academiei Române a fost organizat primul șantier școală de arheologie medievală din România, sub conducerea profesorului Ion Nestor de la Facultatea de Istorie din București, cercetări arheologice care au condus la stabilirea etapelor de edificare ale Cetății de Scaun. În perioada 1961-1970 s-au întreprins ample lucrări de protejare, consolidare și restaurare parțială a cetății. În anul 2004, cu prilejul comemorării a 500 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare, s-au finanțat din bugetul statului unele lucrări de restaurare parțială a cetății, fiind aplicată pe zidul fortului, în apropierea intrării, o placă memorială din marmură. Lucrările efectuate au vizat acoperirea pivniței cu o placă din beton, consolidarea arcadelor interioare, restaurarea podului de acces în cetate etc. Planul Cetății de Scaun a Sucevei pe un panou aflat înainte de intrarea în cetate. Etapele de construcție ale cetății sunt marcate cu culori diferite. Cu roșu este marcată perioada lui Petru al II-lea Mușat, cu verde faza lui Alexandru cel Bun, cu portocaliu prima etapă a lui Ștefan cel Mare și cu negru etapa a doua a lui Ștefan cel Mare. Zidurile prăbușite sunt marcate cu linii întrerupte. Cetatea de Scaun a Sucevei este formată din mai multe elemente componente. Între cetate și restul platoului se află un șanț de apărare, ale cărui pereți dinspre platou de pe latura de est au fost consolidate cu o contraescarpă. O astfel de construcție a existat și pe latura de sud, dar s-a prăbușit. Pe latura de vest și pe cea de sud-vest a fost construit un val de apărare artificial.În cetate se pătrundea printr-un pod de acces cu o parte fixă și o alta mobilă, sprijinit în doi piloni înalți din piatră. Partea mobilă se putea ridica în caz de primejdie, dar odată trecut de ea exista o capcană în care puteau cădea vizitatorii nepoftiți. Trecut și de partea fixă a podului, se ajunge în curtea interioară a cetății. De acolo pentru a intra în clădirea fortului se trecea printr-un sistem de trei porți, apărate de soldați ce stăteau în camere de gardă, special amenajate. Fortul mușatin are un plan dreptunghiular, având laturile de nord și sud de 36 m și laturile de est și vest de circa 40 m, cu ziduri groase de circa 1,50 m, întărite din loc în loc cu turnuri de apărare, de formă pătrată. În mijlocul fortului se afla o curte interioară largă, înconjurată de încăperi cu diferite întrebuințări . Pe latura de est care avea trei etaje, se aflau apartamentele domnești (ale voievodului și ale familiei sale, când locuiau în cetate), un depozit de alimente și un paraclis. Ferestrele încăperilor domnești aveau dimensiuni mai mari, având ancadramente sculptate în piatră. În paraclis se pătrundea din curtea interioară prin intermediul unei scări de piatră în spirală. Pereții paraclisului erau acoperiți cu pictură în frescă. În dreptul intrării de pe latura de nord-est, în zona porților, se aflau o cameră pentru corpul de gardă, care păzea intrările. Pe latura de vest se afla la subsol o pivniță întinsă, sub formă de hală, în care se pătrundea din curtea interioară printr-o scară care cobora. Pivnița era împărțită în două nave prin stâlpi masivi, dreptunghiulari, legați, pe de o parte, între ei prin arcuri semicirculare formate din bolțari, iar pe de altă parte, prin arcuri corespunzătoare, transversale, cu pereții laterali. La parter exista o sală de mari dimensiuni, în care se întrunea Sfatul Domnesc. Sala avea console în stil gotic, console în stilul Renașterii, chei de boltă dintre care una cu stema Moldovei (capul de bour cu o stea cu cinci raze între coarne, încadrat în dreapta de o rozetă cu cinci petale și la stânga de o semilună). Multe din încăperile din cetate era destinat soldaților, cetatea având rol de apărare, ea nefiind locuită de domnitor, familia sa și de sfetnici apropiați decât în caz de pericol, în restul timpului fiind folosită Curtea domnească din oraș. Încăperile din cetate aveau sobe din teracotă smălțuită, decorate cu motive geometrice, steme ale Moldovei, animale fantastice sau personaje mitologice. În exterior, pereții erau decorați cu șiruri de discuri și butoni ornamentali. Zidurile de incintă au șapte bastioane semirculare, trei dintre ele având pereții interiori de formă pătrată. Pe latura de est a zidurilor s-a construit depozitul de praf de pușcă, iar pe latura de sud s-a amenajat un loc de execuție.
Statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare din Iași este un monument de bronz închinat domnitorului moldovean Ștefan cel Mare (1457-1504), care a fost realizat de către sculptorul francez Emmanuel Frémiet și inaugurat în anul 1883 în municipiul Iași. Inițial monumentul era amplasat în fața Palatului Administrativ din Iași, iar actualmente se află în fața Palatului Culturii care a fost construit după demolarea vechiului palat. Statuia lui Stefan cel Mare, are o înălțime de 4,5 metri și este confecționată din bronz, Piedestalulul statuii este executat din marmură roz de Carrara. Pe părțile laterale ale piedestalului, se află două altoreliefuri din bronz, reprezentând Lupta de la Codrii Cosminului - 1497 (cel din stânga) și Lupta de la Podu Înalt - 1475 (cel din dreapta). Inițial statuia era înconjurată de un gard de fier, care a fost înlăturat ulterior după lărgirea pieței. Ideea ridicarii statuii marelui voievod la Iasi a aparut in 1856, din dorinta caimacamului Theodor Bals de a se opune Unirii Principatelor. Conducatorul Moldovei spera ca prin exacerbarea nationalismului local, de principat moldav, sa creeze din Stefan cel Mare un simbol al trainiciei si puterii principatului, care ar fi demonstrat inutilitatea unirii cu Tara Romaneasca. Caimacamul a numit o comisie formata din spatarul Mihai Cantacuzino, postelnicul Gheorghe Asachi si postelnicul Nicolae Istrati. Comisia a demarat strangerea de fonduri, iar Gheorghe Asachi s-a apucat sa schiteze portretul marelui voievod. Din descrierile lui Grigore Ureche in Letopisetul Tarii Moldovei si dupa pictura lui Stefan cel Mare de la Biserica Badauti a rezultat un voievod cu barba, de statura medie. (Erorile au aparut din simplul fapt ca picturile lui Stefan cel Mare, zugravite chiar in timpul vietii sale, se aflau la manastirile din Bucovina, provincie care intrase in Imperiul Austro-Ungar. "Barba lui Stefan a aparut dupa restaurarea picturii originale de la Biserica Badauti, pictorii secolului al XIX-lea adaugandu-i voievodului barba. Cand a fost comandata statuia, se credea ca Stefan a purtat barba, iar pana a fost gata, s-a descoperit tetraevangheliarul de la Humor in care s-a vazut ca Stefan avea doar mustata. Atunci s-a crezut ca sculptorul a trimis o alta statuie, dar s-au lamurit prin corespondenta). La proiectul constructiei statuii s-a renuntat dupa moartea caimacamului in 1857, discutiile referitoare la monument reluandu-se abia in 1871, cand la Putna se sarbatoreau 370 de ani de la moartea voievodului moldav. Dupa Razboiul de Independenta se face o subscriptie publica a comitetului printului Grigore Ghica, de 135000 de franci, si in 1879 se inainteaza comanda sculptorului Emille Fremiet, un artist in mare voga in Parisul acelor vremi. Documentatia prezentata sculptorului este cea executata de postelnicul Gheorghe Asachi, artistul francez apucandu-se de treaba in atelierul sau din Rue L'Universite, din Paris. Episcopul Melchisedec a descoperit infatisarea reala a lui Stefan dupa o vizita in Bucovina la mijlocul anului 1881 el a scos la iveala adevaratul chip al voievodului Stefan cel Mare. El aparea la Biserica Sfantul Ilie de la Voronet, ridicata chiar de Stefan, dar si in Evangheliarul de la Humor. La intoarcerea in tara, episcopul Melchisedec a sesizat Academia Romana despre grava eroare care era pe cale sa se petreaca la Iasi. Numai ca portretul prezentat de Melchisedec, zugravit de pictorul Epaminonda Bucevschi de la Cernauti, inspirat dupa picturile bisericesti, nu a avut darul sa-i induplece pe savantii acelor vremuri. Chiar Bogdan Petriceicu Hasdeu s-a opus initial noii infatisari, pentru ca, ulterior, dupa multi ani sa-i dea dreptate episcopului Melchisedec. Discutiile interminabile, interpelarile in Parlamentul Romaniei nu au avut efectul scontat si statuia a apărut asa cum o vedem si astazi. Statuia a fost definitivata si expusa la Salonul National de Sculptura din Franta, in 1882, si inaugurata la Iasi pe 5 iunie 1883, in prezenta Majestatii Sale Carol I, regele Romaniei. Ceremonia dezvelirii a fost memorabilă. Vasile Alecsandri a compus anume pentru acest prilej poezia"Odă la statuia lui Ștefan cel Mare". Poezia a fost difuzată pe foi volante tuturor participanților. Sub un baldachin de catifea roșie și cu perdele de atlaz albastru, a fost depus tronul lui Ștefan cel Mare săpat în piatră, găsit în satul Vânători-Neamț (județul Neamț), sub poalele Cetății Neamțului. Dezvelirea a fost făcută de patru plăieși. În momentul dezvelirii, mulțimea a rostit un uriaș "Ura" și s-au tras 21 salve de artilerie. Cu aceeași ocazie, Regele Carol I a dăruit două tunuri "Krupp", care flanchează și astăzi statuia marelui domnitor. Tunurile erau trofee din Războiul de Independență, cucerite de Regimentul de dorobanți din Copou. Cele două tunuri, care pot fi observate şi în ilustratele epocii, provin din Războiul de Independenţă de la 1877 şi au stat neîntrerupt la stânga şi la dreapta statuii de atunci. Regele a afirmat cu această ocazie: "Încredințez Iașilor, Leagănul Unirei, această statua, împreună cu două tunuri, udate cu sângele prețios al generației prezente, spre a le păzi ca un sfânt odor, în onoarea Neamului Românesc." Mihai Eminescu a venit la Iași special pentru marea sărbătoare, scriind celebra "Doina” ("De la Nistru pân' la Tisa"). Statuia are o înălțime de 4,5 metri și este confecționată din bronz, domnitorul fiind înfățișat cu barbă și cu o coroană catolică pe cap. Neexistând niciodată un model autentic al Coroanei Moldovei, sculptorul francez a folosit pentru statuia de la Iași un model de coroană catolică, acest fapt stârnind grave contradicții și o legendă. După unele zvonuri din epocă, se vehiculează ideea că în atelierul sculptorului Frémiet ar fi existat două comenzi, una din România și una din Polonia, iar după finalizarea lor s-a produs o confuzie și legenda spune că adevărata statuie a lui Ștefan cel Mare ar fi la Cracovia. Prof. dr. Adriana Ioniuc infirmă această teorie: "Total fals. Nu a fost vreo comandă pentru un cneaz polon în atelierul sculptorului. Această legendă a apărut tocmai din înfățișarea catolică a domnitorului moldovean". Piedestalulul statuii este executat din marmură roz de Carrara. Pe părțile laterale ale piedestalului, se află două altoreliefuri din bronz, reprezentând Lupta de la Codrii Cosminului – 1497 (cel din stânga) și Lupta de la Podu Înal - 1475 (cel din dreapta). Inițial statuia era înconjurată de un gard de fier, care a fost înlăturat ulterior după lărgirea pieței.
***
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2021/04/minuni-ale-arhitecturii-mondiale-39.html
-->
Răspunsuri