Avram Iancu s-a nascut în anul 1824, în localitatea Vidra de Sus, azi comuna Avram Iancu, judetul Alba. Din pacate, ziua si luna nu se cunosc, pentru ca în matricola - actul de nastere nr. 40/1824 al comunei Vidra de Sus - se afla doar mentiunea ca “S-a nascut pe vremea cireselor”. Se poate deduce ca nasterea a avut loc în luna iulie 1824. Tatal lui Avram Iancu s-a numit Alexandru Iancu, iar mama – Maria. Erau oameni harnici si gospodari, cu o stare materiala buna. Avramut, precum îl dezmierdau parintii, era un copil plin de virtuti, gânditor si scurt la vorba, cu o inima sincera si buna. Buchiile le-a învatat la Vidra si Câmpeni, clasele elementare le-a urmat la Abrud, judetul Alba, gimnaziul inferior la Zlatna, cel superior si Facultatea de Drept la Cluj. Peste tot s-a bucurat de simpatia colegilor, profesorilor si a locuitorilor. A fost un student eminent, iar matematica si istoria i-au fost materiile preferate. Dupa terminarea cursurilor juridice la Cluj, în anul 1845, cu cele mai alese aprecieri de atestare si cu calificativul “eminent”, s-a prezentat în fata Guvernului din Cluj, pentru a fi primit ca practicant fara salariu. A fost însa respins de comisie, pentru ca era plebeu, adica nu avea originea de nobil maghiar. În urma acestei nedreptati, Avram Iancu s-a dus la Târgu Mures, unde s-a înscris la “Tabla Regeasca” în calitate de cancelist, cu scopul de-a se pregati în meseria de avocat, pe care a si obtinut-o în anul 1848, cu mult succes. Avram Iancu, om al pacii, dreptatii sociale si al bunei convietuiri între popoare a deplâns hotarârea motiunii nedrepte votata la 15 martie 1848, la Budapesta, potrivnica poporului român majoritar in Transilvania, de unire fortata a acestei provincii românesti cu Ungaria. La adunarea cancelistilor mureseni de la “Tabla Regeasca”, tinuta în ziua de 25 martie 1848, data la care cancelistii unguri solicitau celor români semnaturile si acordul unirii Transilvaniei cu Ungaria, Avram Iancu, în prezenta celor 300 de cancelisti prezenti la adunare, a pronuntat plin de indignare: “În numele neamului românesc resping marinimozitatea voastra. Dreptul istoric are sa se spulbere înaintea drepturilor omului. Spre rusinea veacului al XIX-lea, am suferit robia îndelungata. Pretindem stergerea sclaviei si egalitate perfecta sau moarte!”. În testamentul sau, Avram Iancu si-a precizat idealul sau în viata: “Unicul dor al vietii mele este sa-mi vad natiunea fericita, pentru care dupa puteri am lucrat pâna acum!”. A fost unul dintre initiatorii si organizatorii adunarilor de la Blaj din 30 aprilie, 15-17 mai si 15-23 septembrie 1848, precum si conducatorul cetelor înarmate de tarani si de mineri din Muntii Apuseni. În timpul Revolutiei de la 1848 a condus aceste osti, organizând apararea lor în Muntii Apuseni. A respins numeroasele atacuri ale ostilor maghiare, superioare ca numar si ca armament, câstigându-si renumele de "Craiul muntilor". Iancu considera necesara unirea fortelor revolutionare ale celor doua popoare (român si maghiar) în lupta împotriva dusmanului comun, absolutismul habsburgic. El conditiona însa aceasta unire de satisfacerea revendicarilor sociale si nationale ale românilor. Coplesite de armatele habsburgice si de cele tariste, tradate de unii generali, trupele revolutionare române si maghiare au capitulat la Siria, în 13 august 1849. Dupa înfrângerea revolutiei, bolnav si adânc îndurerat de nedreptatile ce li se faceau taranilor, a caror eliberare reala nu o putuse vedea înfaptuita, Avram Iancu a ramas printre moti, în Muntii Apuseni. În anul 1849, fiind la Viena pentru sustinerea drepturilor nationale, a refuzat sa primeasca o decoratie imperiala, zicând: "Natiunii sa i se dea drepturile promise, atunci voi primi, altcum nu". Un an mai târziu refuza sa se întâlneasca cu împaratul Austriei, Franz Iosef, aflat în vizita prin Transilvania. În acelasi an este arestat si închis. Dupa eliberarea din închisoare, isi petrece ultimii ani ai vietii ratacind prin munti, pe Valea Ariesului, la Lupsa, dar mai cu seama la Baia de Cris, unde se adaposteste la covrigarul Ioan Stupina, supranumit Liber. Stând pe prispa casei acestuia, cânta serile din fluierul de paltin mestesugit cu multa maiestrie de el, în prezenta multimii de oameni care venea sa-l asculte. S-a stins din viata la 10 septembrie 1872, pe prispa casei acestuia. “Craiul Muntilor” a fost înmormântat cu multa evlavie în cimitirul din satul Tebea, comuna Baia de Cris, judetul Hunedoara, lânga gorunul lui Horea, potrivit dorintei sale testamentare. Avram Iancu a fost condus pe ultimul drum de un sobor de peste 30 de preoti si de peste 10000 de oameni, care i-au ramas fideli pâna în ultimaclipa.
Înscriși cu litere de aur în istorie, eroii Ardealului - Horea, Cloșca și Crișan au fost, alături de Avram Iancu, emisari de grai și arme ai celor asupriți și prigoniți. Poporul nostru i-a aşezat pe Horea, Cloşca şi Crişan în panteonul naţional al Eroilor-Martiri pentru libertate şi unitate naţională. Năzuințele de veacuri ale românilor din Transilvania de a trăi în unitate și libertate s-au făcut cunoscute lumii prin mișcarea socială declanșată în urmă cu 220 de ani. Răscoala de la 1784 a cristalizat conştiinţa naţională a românilor din Munţii Apuseni, a avut serioase implicaţii în următoarele decenii, contribuind din plin la succesul revoluţiei române din Transilvania din anul 1848 şi la Marea Unire din anul 1918.
Vasile Ursu Nicola, cunoscut ca Horea, (născut în anul 1731 la Arada, azi Horea şi decedat în anul 1785 la Alba Iulia) a făcut parte grupul de conducători ai Răscoalei de la 1784 din Transilvania, alături de Cloşca şi Crişan, fiind conducătorul acesteia. A fost un ţăran ager la minte, care a făcut serviciul militar în Austria, unde a învăţat limba germană.
Ion Oargă, cunoscut ca și Cloșca, s-a născut in anul 1747 în localitatea Cărpiniș, județul Alba. La izbucnirea răscoalei, Cloșca avea 37 ani și fusese deja la Viena de trei ori, ducând împreună cu Horea petițiile adresate de țărani împăratului Iosif al II-lea. A fost pe toată durata răscoalei cel mai apropiat colaborator și prieten al lui Horea. La data de 27 decembrie 1784 a fost capturat, prin trădare, împreună cu Horea, în pădurile din preajma satului Albac (azi comuna Horea, județul Alba). Dus în cetatea Alba Iulia și încarcerat acolo, va fi supus de către tribunalul militar la șase interogatorii, însă el nu va destăinui nimic anchetatorilor săi. A fost executat prin tragere pe roată la 28 februarie 1785 lângă cetatea Alba Iulia, împreună cu Horea. Execuția sa a oripilat prin barbarismul ei întreaga Europă civilizată, Cloșca fiind zdrobit cu 20 lovituri de roată, iar corpul său dezmembrat și expus în diferite locuri unde s-au răsculat moții, cu scopul de a-i îngrozi pe aceștia și pentru a da un exemplu celor ce ar mai fi dorit pe viitor să se mai împotrivească nobililor maghiari din Transilvania.
Gheorghe Crișan, cunoscut și sub numele Marcu Giurgiu, sau simplu Crișan, a fost unul din capii răscoalei de la 1784 din Transilvania, care s-a născut în anul 1773 în satul Vacul, azi Crișan, din comuna hunedoreană Ribița, și a decedat la data de 3 februarie 1785. A comandat acțiunile țăranilor răsculați din Zarand, activând apoi la Abrud, Câmpeni și Cricău. În data de 30 ianuarie 1785 a fost prins și închis la Alba Iulia, unde s-a sinucis, sugrumându-se cu nojițele de la opinci.
***
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2021/06/filatelie-100-de-ani-de-la-inaugurarea.html
-->
Răspunsuri