Unirea Bucovinei cu România reprezintă o serie de evenimente politice care au culminat cu votarea în unanimitate de către Congresul General al Bucovinei pe data de 15/28 noiembrie 1918, a unirii fostului Ducat al Bucovinei cu Regatul României. Bucovina a aparținut Imperiului Hambsuburgic din 1774 (de facto) sau din 26 aprilie / 7 mai 1775 (de jure). La 13 februarie 1848, înaintând un memorandum conducerii imperiale vieneze, o delegație a bucovinenilor cere mai multă autonomie în cadrul unirii sub coroana Austriei și crearea unui ducat românesc, iar „împăratul austriac să poată purta și titlul de mare duce al românilor”, ca o recunoaștere a românității Bucovinei. Astfel, la 4 martie 1849, ei obțin statutul de autonomie a Bucovinei în Imperiul Austriac. Este creată Dieta ducatului Bucovinei, care se întrunește pentru prima oară la 6 aprilie 1861. În cadrul acestei instituții erau reprezentate toate minoritățile, iar românii dețineau majoritatea. Președintele dietei, Eudoxiu Hurmuzachi devinind astfel mareșal al Bucovinei. În 4/17 august 1916 Ionel Brătianu a pus bazele unui acord cu Franța, Regatul Unit și Rusia prin care s-a stabilit un tratat secret în care se promis României Transilvania, Banatul și Bucovina. În decursul lunii noiembrie 1918, la sfârșitul primului răzbi mondial, în timp ce Austro-Ungaria se recunoaște înfrântă pe data de 3 noiembrie, românii din Ducatul Bucovinei revendică simultan unirea ținuturilor unde erau majoritari, cu Regatul României. În data de 14/27 octombrie 1918, la inițiativa lui Sextil Pușcariu și Iancu Flondor, la Cernăuți a fost convocată o adunare națională română numită „Adunarea Constituantă”, care, sub președinția fruntașului Dionisie Bejan a ales un Consiliu Național format din 50 membri din toate județele și păturile sociale, avându-l ca președinte pe Iancu Flondor. În tentativa de realizare a unirii românilor și ucrainienilor din Bucovina au existat și animozități – nesincronizări, ba chiar tensiuni. Un moment important în desfășurarea evenimentelor l-a constituit sosirea în Cernăuți, la 9 noiembrie, a unui detașament de 180 de militari români, sub comanda sublocotenentului Ilie Lazăr, care făceau parte din regimentul 8 husari, ce era amplasat la Trasciencz-Podolschi, la nord de Tiraspol. Din proprie inițiativă, acesta hotărăște să aducă trupele la Cernăuți și se oferă să sprijine autoritățile române. Consiliul Național Român a solicitat ajutorul guvernului român de la Iași, astfel că în dimineața zilei de 6 noiembrie primele detașamente de grăniceri și jandarmi români au intrat în orașele Suceava, Gura-Humorului și Câmpulung pentru a restabili ordinea. Pe 29 octombrie/11 noiembrie, la solicitarea Consiliului Național Român, Divizia 8 Română condusă de generalul Iacob Zadik a intrat în Bucovina, în Cernăuți „pentru a ocroti viața, avutul și libertatea locuitorilor de orice neam și credință împotriva bandelor de criminali care au început opera lor de distrugere”, conform proclamației generalului Iacob Zadik. După 11 noiembrie, unitățile armatei române au trecut râul Prut și au luat sub control întregul teritoriu al Bucovinei, dar și partea de nord-vest a județului Hotin, aflată până atunci sub ocupație austriacă. Este de menționat că România a trimis trupe în Bucovina numai după ce a primit asentimentul Aliaților prin telegrama din 6 noiembrie 1918. Trupelor ucrainene au părăsit orașul Cernăuți, fără a trage un singur foc, retrăgându-se spre Galiția unde aveau loc lupte grele între polonezi și ucrainieni. Primul steag românesc pe turnul Primăriei din Cernăuți a fost ridicat de românul maramureșean Ilie Lazăr. La 15/28 noiembrie, Consiliul Național Român convoacă Congresul General al Bucovinei. Majoritatea reprezentanților ucrainieni și evrei bucovineni au refuzat să participe la ședința Congresului General al Bucovinei, pe care îl socoteau nereprezentativ. La Congresul General al Bucovinei au asistat mai mulți oaspeți din Basarabia, Transilvania și Ungaria. Congresul a trimis o telegramă omagială regelui Ferdinand, care este numit „Rege și Domn Liberator și Purtător de grijă al Bucovinei”, rugându-l să primească sub sceptrul ocrotitor al Majestății sale, Bucovina eliberată. De asemenea, au fost trimise telegrame către puterile Antantei: Franța, Marea Britanie, Statelor Unite ale Americii și Italiei. După închiderea Congresului, un cortegiu impunător a pornit la Primărie. Aici a vorbit Iancu Flondor, anunțând alipirea Bucovinei la Patria Mumă. A vorbit apoi primarul orașului Gheorghe Șandru, care a anunțat populația că în semn de comemorare piața din fața Primăriei se va numi - Piața Unirea. Regele Ferdiand a sancționat actul unirii prin decretul nr. 3744 din 18/31 decembrie 1918, publicat în "Monitorul Oficial" nr. 217 din 19 decembrie 1918. Semnatarii actului au fost Regele Ferdinand I și Ion I. C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2024/09/monede-euro-germane-de-colectie-25.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri