Principele Mircea (13 Ianuarie 1913 – 2 Noiembrie 1916) a fost oficial cel de al treilea băiat, şi cel mai mic copil al Reginei Maria şi al Regelui Ferdinand I, principele Mircea a decedat din cauza febrei tifoide la 2.11.1916 în plină tragedie naţională, când armata română a trebuit să se retragă în Moldova, lăsând capitala în mâinile inamicului. Ceilalţi copii ai Reginei Maria sunt: Prinţul Carol; Prinţul Nicolae; Principesa Elisabeta; Principesa Maria şi Principesa Ileana. Unii ziarişti ai epocii şi unii istorici consideră că tatăl biologic al Principelui Mircea ar fi fost Prinţul Barbu Ştirbei, cunoscut ca un apropiat al Casei Regale şi un intim al Reginei Maria şi Regelui Ferdinand I. Aceste zvonuri se bazează pe faptul că Prinţul Mircea şi „tatăl său”, Barbu Ştirbei aveau ochi de culoare neagră, pe când regele şi regina la fel ca ceilalţi copii, aveau ochi albaştri. Decesul Principelui Mircea s-a produs la Buftea în data de 2.11. 1916 în apropierea Bucureştiului.Datorită faptului că în apropiera Bucureştiului se dădeau lupe grele iar Casa Regală era pe picior de plecare, trupul micuţului prinţ a fost înhumat în grabă în curtea Palatului Cotroceni. Târziu , în 1941, la cererea expresă a Principesei Ileana, osemintele acestuia au fost mutate la Castelul Bran, de unde au fost aduse mai târziu la Catedrala Patriarhală de la Curtea de Argeş. Acelaşi drum lipsit de interes din punct de vedere dinastic l-a avut şi fiul lui Carol al II-lea născut în 1920 din căsătoria acestuia cu Zizi Lambrino, care a primit numele de Mircea, probabil în memoria micuţului principe decedat cu patru ani înainte.
Insigna are o formă hexagonală cu patru laturi de 15 mm şi cele două laturi verticale de 10 mm. Pe marginea hexagonală, într-un chenar ce urmăreşte conturul piesei, începând din partea stângă a privitorului avem cu litere mari textul: „SOC. PRINCIPELE MIRCEA P. PROTECŢIA COPIILOR ÎN ROMÂNIA .” Imaginea centrală a insignei reprezintă o femeie cu bustul gol care apără cu veşmântul său doi copii goi. Piesa este realizată din tablă de alamă, subţire, ambutisată, pe margini putându-se observa uşoare striaţii. Sistemul de prindere este realizat de un ac simplu lipit prin cositorire.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2023/11/prerov-cehia.html
ÎȚI MULȚUMESC!
Răspunsuri