Jertfele românilor, de-a lungul existenței lor, sunt uriașe. Aproape că nu există palmă de pământ care să nu fi fost apărată prin jertfă de sânge. Prin moartea lor, eroii ne-au apărat ființa, limba, cultura și glia străbună. Iată de ce merită să-i cunoaștem și să-i venerăm. Instituția care și-a asumat nobila misiune de cinstire a memoriei și faptelor eroilor a fost Societatea Mormintelor Eroilor Căzuți în Război. Înființată la data de 12 septembrie 1919 prin Înaltul Decret Lege nr. 4106 semnat de către Regele Ferdinand, acest organism era chemat ”să vorbească viitorimii despre jertfele și izbânzile noastre, despre frumusețea virtuților ostășești și despre nezdruncinata tărie a sufletului românesc”. Societatea a funcționat sub înaltul patronaj al Reginei Maria, ca președinte de onoare, și al I.P.S. Mitropolitului Primat Miron Cristea, ca președinte executiv. În anul 1927 aceasta și-a schimbat numele în Societatea “Cultul Eroilor”, iar în anul 1940 a devenit Așezământul Național “Regina Maria” pentru Cultul Eroilor. După abdicarea Regelui Mihai I și proclamarea Republicii, prin decretul nr.48 din 29 mai 1948 acesta a fost desființat, patrimoniul și atribuțiunile fiind transferate Ministerului Apărării Naționale. Hegemonia U.R.S.S. adusă de cel de-al doilea război mondial a condus la împânzirea teritoriului țării cu monumente dedicate ostașilor sovietici “eliberatori”, în detrimentul eroilor români. Abia în anul 1975, în condițiile emancipării de sub tutela Uniunii Sovietice, când s-a elaborat Decretul Lege al Consiliului de Stat nr.117, având ca obiect reglementarea operelor comemorative de război, începe să se manifeste, destul de modest, cultul față de eroii neamului. După decembrie 1989, la inițiativa unui grup de ofițeri, s-a înființat Comitetul național pentru restaurarea și îngrijirea monumentelor și cimitirelor eroilor (C.N.R.I.M.C.E.). Prin Sentința civilă nr.664 din 19 noiembrie 1991, asociația a dobândit personalitate juridică, iar în baza ordinului ministrului apărării naționale, Nicolae Spiroiu, a primit acordul de a funcționa sub patronajul M.Ap.N. și un sediul al comitetului de conducere, în palatul Cercului militar național din București. Prin Hotărârea Sfântului Sinod al BOR, nr.3036 din 19 - 20 iunie 1992 asociația a intrat sub oblăduirea Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române. La Conferința națională din 28 august 1997, C.N.R.I.M.C.E. a revenit la denumirea Asociația Națională
“Cultul Eroilor”, asumându-și misiunea de a prelua obiectivele “Așezământului Național “Regina Maria” pentru Cultul Eroilor”.
Medalia de mai sus celebrează Centenarul semnării Tratatului de la Trianon (Palatul Versailles), actul care a consfinţit recunoaşterea, de către marile puteri, a Unirii Transilvaniei și a unei părți a Banatului cu România, un lucru împlinit deja prin actul Unirii de la 1 decembrie 1918, dar care nu fusese recunoscut de către Ungaria. Semnarea Tratatului de la Trianon, la 4 iunie 1920, a consfinţit la nivel juridic internaţional încheierea păcii Puterilor Aliate şi Asociate cu Ungaria la finalul Primului Război Mondial. Tratatul a fost semnat de către 16 Puteri Aliate învingătoare în Primul Război Mondial, inclusiv România, pe de-o parte, și Ungaria, în calitate de stat succesor al Imperiului Austro-Ungar, ieşit învins în urma războiului. În Preambulul Tratatului de pace s-a consemnat că documentul a fost semnat de Statele Unite ale Americii, Imperiul Britanic, Franţa, Italia şi Japonia, ”puteri desemnate în Tratatul de faţă ca principalele puteri aliate şi asociate” şi de alte douăsprezece state, printre care România, Cehoslovacia, Statul sârbo-croato-sloven, acestea din urmă ”constituind împreună cu Principalele puteri (…) puterile aliate şi asociate de o parte şi Ungaria de altă parte”. Din partea României documentul a fost semnat de doctorul Ion Cantacuzino, ministru de stat, şi Nicolae Titulescu, fost ministru, secretar de stat, iar din partea Ungariei, de Gaston de Bernard, ministrul muncii şi ocrotirii sociale, şi Alfred Drasche Lazar de Thorda, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar. Tratatul a fost semnat pentru a stabili frontierele noului stat – Ungaria – cu vecinii săi – Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (mai târziu, în 1929, devenit Iugoslavia), Austria, Cehoslovacia şi România, a consfințit existența unui stat maghiar independent – un ideal încă din vremea Revoluţiei din 1848 – dar nu în frontierele pe care aceştia le doreau. Tocmai de aceea, Tratatul de la Trianon avea să devină, în mentalul colectiv ungar, drept o catastrofă pentru naţiunea maghiară şi este, an de an în jurul datei de 4 iunie, prilej de nostalgii pentru poporul vecin. Documentul conţinea 364 de articole grupate în 14 părţi, care conţineau la rândul lor alte capitole şi anexe şi se încheia cu un protocol şi o declaraţie. Primele 26 de articole cuprindeau Statutul Societăţii Naţiunilor, articolele 27-35 vizau frontierele Ungariei cu Austria, statul sârbo-croato-sloven, România şi Cehoslovacia. Secţiunea a III-a din Partea a II-a, intitulată ”fruntariile Ungariei”, cuprindea trei articole privitoare la România, respectiv articolele 45, 46, 47. Tratatul de pace cu Ungaria, semnat de România alături de Principalele Puteri Aliate şi Asociate la Trianon, a fost votat în cele două camere ale Parlamentului de la Bucureşti, în 17 şi 26 august 1920, iar legea pentru ratificare a fost promulgată prin decret regal la 30 august 1920, documentul intrând în vigoare la 26 iulie 1921. La 11-13 noiembrie 1920 Parlamentul Ungariei a dezbătut şi a votat legea pentru ratificarea Tratatului de la Trianon. Prin acest tratat internaţional s-a recunoscut ceea ce românii din Transilvania şi Banat au hotărât la 1 decembrie 1918 la Alba Iulia, unirea cu ţara mamă, România.
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2021/02/tableta-cu-stiri-neconventionale-136.html
-->
Răspunsuri