Documentele din evidenţa Arhivelor Statului din Oradea şi de la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai” atesta că în oraşul Oradea şi în judeţul Bihor au existat preocupări şi tradiţii vechi în ceea ce priveşte prevenirea şi stingerea incendiilor. Aceasta deoarece focul, unul din cele trei elemente indispensabile ale vieţii noastre pe Pământ, a constituit, atât în timp de pace, în perioade de linişte, dar mai ales în timpul războaielor, unul din cei mai perfizi şi periculoşi duşmani ai omului. Şi populaţia oraşului Oradea s-a confruntat de nenumărate ori cu flăcările pustiitoare, care în câteva minute i-a distrus agoniseala de o viaţă, uneori căpătând proporţii uriaşe, nimicind totul în calea lor şi cauzând importante pagube materiale şi spirituale. Însă, abia în anul 1758, prin grija primarului Gheorghe Constantin au fost luate primele măsuri în această problemă. Primăria oraşului Oradea – Mare adopta dispoziţii care au format cadrul juridic pentru înfiinţarea formaţiunii de pompieri „prin obligativitate”. În cadrul acestui sistem, pe fiecare stradă au fost alese 20 de persoane (numai bărbaţi) cu obligativitatea de a se deplasa imediat la locul incendiului cu găleţi sau securi şi să participe la stingerea lui. De asemenea, pe fiecare stradă au fost numiţi câte doi bărbaţi care răspundeau de observarea şi alarmarea populaţiei în caz de incendiu. A fost înfiinţată „comisia pentru prevenirea, stingerea şi înlăturarea urmărilor incendiului”, cu misiuni specifice pe întregul cuprins al comitatului Bihor. În anul 1774, aceasta întocmeşte un proiect în domeniu şi a fost înfiinţată „Casa incendiaria” (casieria incendiilor), primul organ însărcinat cu asigurarea fondurilor băneşti necesare procurării şi reparării materialelor folosite la stingerea incendiilor. Sumele proveneau din taxele anuale plătite de cetăţeni, din taxele percepute la vânzări – cumpărări de imobile, precum şi din amenzi contravenţionale. În fiecare localitate din comitat s-au înfiinţat formaţiuni de pompieri „prin obligativitate”, fiind dotate cu sacale pe roti, pompe de incendiu, scări, găleţi din pânză, căngi, cazmale si topoare. În anul 1775, printr-o hotărâre a Primăriei, oraşul Oradea a fost împărţit din punct de vedere al intervenţiei la stingerea incendiilor, în patru sectoare. Tot atunci, în fiecare sector a fost numit câte un inspector de incendiu.În anul 1776 pompierii din Oradea erau dotaţi cu: o saca pe roti, 4 sacale manuale, 9 scări de incendiu, 14 găleţi din pânză, 6 căngi, 5 cazmale şi 16 topoare. Asemenea dotări erau pentru toate localităţile din comitat, atât urbane şi rurale, lucru ce denota preocuparea pentru prevenire şi stingerea incendiilor. La 19 iunie 1836, un puternic incendiu, care a durat trei zile, a avut urmări catastrofale pentru locuitorii orasului. El a izbucnit in centrul oraşului şi a cuprins clădirea Primăriei, Fabrica de mătase, fabrica de bere, hotelul „Vulturul Negru”, Depozitul de sare, Fabrica de cărămida şi câteva biserici. Acestea au fost distruse parţial sau în totalitate. Pe lângă acestea, focul a mistuit şi 414 case cu clădirile anexe, întinzându-se până la zidurile Cetăţii, cuprinzând şi cartierul Velenţa. La data de 1 noiembrie 1872 a fost aprobat Statului de funcţionare al „Asociaţiei pompierilor voluntari din Oradea” cu un număr de 165 de membri, concomitent cu formarea primului „Corp al pompierilor plătiţi”, iniţial cu un efectiv de 13 pompieri profesionişti. Cei 165 de membri trebuia să fie bărbaţi care împliniseră vârsta de 18 ani şi erau împărţiţi în căţărători, pompagii şi păzitori de bunuri. Averea asociaţiei se compunea din fondurile încasate de la populaţie, din taxele de înscriere a membrilor fondatori (cel puţin 100 de forinţi), a membrilor patroni (contribuiau trei ani consecutiv la veniturile asociaţiei cu cel puţin 3 forinţi anual), din taxele plătite de membri susţinători sau donaţii ori sume încasate cu ocazia organizării de serbări. O perioadă, comandantul pompierilor voluntari conducea activitatea ambelor formaţii de pompieri. Încă de la înfiinţare, aveau sediul comun, intr-o clădire situată în gospodăria orăşenească din Oradea – pe actuala strada Avram Iancu, locul unde este amplasată astăzi clădirea nouă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana”. În anul 1910, prezentând o analiză temeinică a lipsei de personal din cadrul pompierilor profesionişti, care primiseră misiunea de a participa şi la activitatea de salvare în caz de diferite accidente, comandantul şef al pompierilor a cerut suplimentarea acestui efectiv. Astfel, numărul pompierilor profesionişti a fost mărit la 31 de persoane. Bihorul intra sub administrare românească începând cu aprilie 1919, când sunt desfiinţate o serie de instituţii anacronice, dar, în acelaşi timp, păstrându-se cele care îşi motivau existenţa prin necesitatea lor funcţională. Printre cele care s-au păstrat se numără şi instituţia pompierilor, care, indiferent de împrejurări trebuia să-şi continue activitatea. Reorganizarea pompierilor orădeni s-a făcut în 1920, când s-a constituit „Corpul Pompierilor Publici”, formaţiune integrată Primăriei oraşului şi subordonată, prin comandantul ei, direct primarului. Care primar avea obligaţia să se îngrijească de pregătire, dotarea şi retribuirea acestora.Ca urmare a faptului că apărarea militară nu mai putea să protejeze complet cetăţenii şi funcţionarea serviciilor publice, Marele Stat Major al Armatei a înfiinţat în 1929 prima organizaţie paramilitară de protecţie a populaţiei, iar prin Decret Regal nr. 468 din 28 februarie 1933, s-a aprobat „Regulamentul de funcţionare a Apărării Pasive Contra Atacurilor Aeriene”, document ce avea să constituie actul de naştere al Protecţiei Civile din ROMÂNIA. Apărarea Pasivă avea ca scop limitarea efectelor pe care atacurile aeriene le au asupra populaţiei şi teritoriului. Mijloacele, fie protecţie directă, fie măsuri antiaeriene, erau menite să reducă eficienţa atacurilor asupra obiectivului. Încadrarea intr-un sistem unitar al tuturor serviciilor de pompieri din România a fost posibilă odată cu votarea de către legislativul ţării a „Legii pentru organizarea pompierilor”, promulgata prin Înaltul Decret nr. 815 din 3 aprilie 1936, şi publicată în „Monitorul Oficial”, nr.80 din 4 aprilie acelaşi an. În 1937 continua acţiunea de înfiinţare a noi unităţi de pompieri militari şi în celelalte localităţi din Transilvania. La 1 aprilie 1937, Comandamentul Pompierilor Militari împarte unităţile şi subunităţile din Transilvania în şapte grupuri zonale. Compania Oradea fiind încadrată in Grupul 6-Cluj. Tragicele evenimente din vara anului 1940 stopează evoluţia Companiei de Pompieri Militari Oradea. În aceste condiţii grele pentru locuitorii Transilvaniei, Beiuşul devenise sediul administrativ al teritoriului bihorean rămas în afara zonei evacuate. La primirea ordinului de evacuare, împrumutând 15 cai de la Legiunea de Jandarmi, Compania Oradea, apoi Secţia Salonta s-au pus în marş spre Beiuş, unde s-au contopit. Spre sfârşitul anului 1940 se înfiinţează Secţia de Pompieri Beiuş, încadrată în Grupul de Pompieri Timiş, având un subofiţer comandant şi 18 militari în termen.
În urma semnării Convenţiei de Armistiţiu de la Moscova, din 12 septembrie 1944, unităţile şi subunităţile de pompieri militari din Transilvania De Nord se reînfiinţează. În acest sens, la 15 septembrie Marele Stat Major a emis Ordinul nr. 65819 privind „Constituirea formaţiunilor de pompieri militari care au existat în 1940 în Transilvania de Nord”. Abia la 4 ianuarie 1945, prin Ordinul de Zi nr. 469 al Comandamentului Pompierilor Militari, se reînfiinţează companiile: Cluj, Oradea şi Satu Mare, şi secţiile Târgu Mureş, Sfântu Gheorghe, Miercurea Ciuc, Odorhei, Bistriţa, Carei, Sighetul Marmaţiei, Baia Mare, Salonta şi Dej. În anul 1948, prin Ordinul Ministrului Afacerilor Interne nr. 10603 din 20 iunie, Compania Oradea şi Secţia Salonta au constituit Grupul 8 Pompieri al Regiuni Bihor, la comanda căruia a fost numit maiorul Nicolae Lăzărescu. În 1952 Apărarea Pasivă a devenit Apărarea Locală Antiaeriană. Apărarea Civilă va fi noul său nume ulterior, în 1978. De asemenea, în acel an este promulgată Legea Apărării Civile. Legea urma să pună la dispoziţie cadrul legal pentru pregătirea populaţiei şi pregătirea teritoriului şi economiei naţionale pentru orice situaţie specială (dezastru, conflict armat etc.). De asemenea, legea enunţa misiunile structurii nou create. Dar principala declaraţie conţinută de acest document este că Apărarea Civilă este parte componentă a sistemului naţional de apărare, cu tot ceea ce presupune aceasta. Toate structurile subordonate, instrumente de lucru pentru punerea în aplicare a misiunilor de protecţie civilă, îşi au originea în acest document. La fel şi metodologiile de pregătire şi intervenţie, destinate structurilor mai sus menţionate şi populaţiei. Apărarea Civilă era subordonată Ministrului Apărării Naţionale, care monitoriza şi coordona toate măsurile de protecţie, pregătire şi intervenţie. În anul 1953 a luat fiinţă grupul de pompieri al regiunii Bihor prin desprinderea serviciului regional de pompieri de Inspectoratul Ministerului Afacerilor Interne. La împlinirea a 60 de ani de existenţă a Companiei de Pompieri Oradea în faţa Unităţii a fost dezvelit „Grupul Statuar” – închinat celor ce pun mai presus viaţa semenilor lor decât propria viaţă realizat prin grija Fundaţiei 13 Septembrie şi a Facultăţii de Arte Plastice din Universitatea Oradea, lucrare realizată de către decanul acestei facultăţi, Conf.univ.drd. Corneliu T. DURGHEU. În anul 1996, Parlamentul României adoptă „Legea protecţiei civile”, o lege sintetică pe baza căreia s-a structurat protecţia civilă atât în plan departamental, cât şi local, cuprinzând cerinţele rezultate din studiul surselor de risc potenţiale de pe teritoriul României: cutremure de pământ, alunecări de teren, inundaţii, accidente şi avarii chimice, nucleare sau industriale, distrugeri de baraje hidrotehnice, etc., precum şi din confruntarea cu alte categorii de riscuri majore specifice sfârşitului de mileniu, unele cu efecte transfrontaliere. La 1 ianuarie 2001 Comandamentul Protecţiei Civile, organul de specialitate al Ministerului Apărării Naţionale până la acea dată, a trecut în subordinea Ministerului de Interne, păstrând aceleaşi caracteristici organizatorice. Din data de 15 Decembrie 2004 prin unificarea Brigăzii de Pompieri „CRIŞANA” cu Inspectoratul de Protecţie Civilă Bihor s-a înfiinţat noua instituţie: INSPECTORATUL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ „CRIŞANA” AL JUDEŢULUI BIHOR.
https://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2019/11/mai-jos-admiri-si-alte-fotografii.html
Vizualizări: 0
-->
Răspunsuri
Monumentul pompierilor din Oradea a fost dezvelit în data de 14 octombrie 1996 și este amplasat la intersecția dintre străzile Avram Iancu și Mihail Kogălniceanu.
Monumentul a fost realizat prin contribuția Fundației 13 Septembrie și a Facultății de Arte Plastice din Universitatea Oradea.