12230056065?profile=RESIZE_584x

Sublocotenentul Ioan. R. Marinescu este un erou al armatei române care s-a născut la data de 27 ianuarie 1894, în satul Heci, comuna Lespezi, judeţul Iaşi, fiind al optulea din cei 12 copii ai familiei. După absolvirea Facultăţii de Silvicultură din Bucureşti, Ioan. R. Marinescu a fost încorporat, la data de 28 august 1916, cu rangul de sublocotenent (r) în Regimentul 61 Infanterie, iar la 3 septembrie 1916 a fost trimis în linia întâia a frontului din Carpaţi. Armata română a trecut Carpaţii Orientali şi Meridionali în noaptea de 27/28 august 1916, înaintând 120 kilometri în zona centrală a Transilvaniei. La data de 1 octombrie 1916 s-a declanşat Manevra de la Flămânda, în care două divizii române au trecut Dunărea şi s-au angajat în lupte pe teritoriul bulgăresc, iar alte patru divizii se pregăteau să le urmeze, cu scopul determinării retragerii armatelor germane, turce şi bulgare din Dobrogea. Sublocotenent Ioan R. Marinescu a făcut parte dintre militarii care au participat la manevră. După două zile de lupte şi pierderi uriaşe, Marele Cartier General a decis să renunţe la Campania de la sudul Dunării şi să întărească eforturile din trecătorile Carpaţilor, deoarece inamicul declanşase o ofensivă în Transilvania. Sublocotenentul Ioan Marinescu a luat parte la luptele pentru apărarea trecătorilor din Predeal, Buşteni, Sinaia şi Azuga. Ulterior, a fost transferat pe frontul pentru apărarea Bucureştiului, luând parte la Bătălia de la Neajlov-Argeş, în care armata română a fost obligată să se retragă. Rănit în luptă, sublocotenentul Ioan R. Marinescu a fost transferat la Spitalul de Campanie din incinta Seminarului Teologic Bucureşti. A murit la 16 decembrie 1916, fiind înmormântat, la 27 decembrie 1916, în Cimitirul eroilor români din B-dul Ghencea. Medalia de mai sus este un premiu acordat în zilele noastre de Asociația Națională Cultul Eroilor “Regina Maria” în urma conursului de scriere a unor lucrpri având ca temă de cercetare participarea armatei române pe câmpurile de luptă ale războaielor din 1877-1878; 1913; 1916-1919; 1941-1945 (analize ale unor bătălii; memorialistică de război, biografii ale unor personalităţi militare; soarta prizonierilor de război; militari dispăruţi pe front; monografii ale unor opere comemorative de război sau ale unor unităţi combatante – batalioane, regimente, brigăzi, divizii, nave de luptă etc).

***

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2023/05/schrems-austria.html

ÎȚI MULȚUMESC!    

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->