Mihail Kogălniceanu (născut 9 septembrie 1867 la Iași și decedat la data de 1 iulie 1891 la Paris) a fost un om politic de orientare liberală, avocat, istoric șu publicist, care a devenit cel de-al treilea prim-ministru al României la 11 octombrie 1863, după Unirea Principatelor din 1859 în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, și mai târziu a servit ca ministru al Afacerilor Externe sub domnia lui Carol I. A fost de mai multe ori ministru de interne în timpul domniilor lui Cuza și Carol. A fost unul dintre cei mai influenți intelectuali români ai generației sale (situându-se pe curentul moderat al liberalismului). Fiind un liberal moderat, și-a început cariera politică în calitate de colaborator al prinșului Mihail Sturdza, în același timp ocupând funcția de director al Teatrului Național din Iași și a publicat mai multe opere împreună cu Vasile Alecsandri și Ion Ghica. A fost redactor șef al revistei Dacia Literară și profesor al Academiei Mihăilene. (Sursa – NET: Wikipedia)
***
Celebru om politic, istoric, scriitor, ziarist şi orator român. Activitatea ȋn aceste direcţii, contribuţia sa deosebită la principalele evenimente din istoria ţării noastre (anul 1848, Unirea Ţărilor Române, secularizarea averilor mânăstireşti, ȋmproprietărirea clăcaşilor ȋn 1864, cucerirea Independenţei ȋn 1877) este arhicunoscută, ȋncât nu vom mai insista ȋn acest sens. Deşi s-a născut la Iaşi, la 6 septembrie 1817, Mihail Kogălniceanu poate fi socotit - dacă nu mai mult cel puţin ȋn egală măsură atât - botoşănean, cât şi ieşan, deoarece tatăl său, vornicul Ilie Kogălniceanu, s-a născut şi a trăit mult timp la Botoşani, mutându-se la Iaşi cu puţin timp ȋnaintea naşterii fiului Mihail. Ȋn copilărie şi adolescenţă, Mihail Kogălniceanu a venit deseori la Botoşani, unde avea numeroase rude (unchi, mătuşi, verişori etc.) Ca unui veritabil botoşănean, locuitorii oraşului ȋi ȋncredinţează, ȋn 1844, lui Mihail Kogălniceanu - ajuns deja o figură proieminentă a intelectualităţii româneşti - sarcina apărării drepturilor lor asupra moşiei târgului, acaparată ȋn mod abuziv ȋn decursul a 100 ani de către călugării greci de la Mănăstirea Popăuţi. Fără succes, târgoveţii botoşăneni s-au jeluit ȋn nenumărate rânduri către Divan sau Domnie ȋmpotriva acapărării abuzive. Ȋn 1803, ei au deschis proces ȋmpotriva călugărilor de la Popăuşi, ȋnsă, conform obiceiurilor timpurilor, judecata s-a prelungit 31 de ani, ajungând abia ȋn 1844 ȋn faza finală, când Divanul Domnesc trebuia să hotărască definitiv cui aparţinea moşia,. Dar, deoarece atât Domnitorul Mihail Sturza, cât şi fii lui erau susţinători ai mănăstirii, ca unii ce ȋncheiau ȋn folosul lor diferite afaceri cu cei ce administrau moşiile clericale, era aproape sigur că târgoveţii din Botoşani vor pierde procesul. Şi totuşi, ȋntr-un chip magistral, M. Kogălniceanu reuşeşte să apere dreapta cauză a botoşănenilor. Obţinând, pentru prima dată ȋn istoria Moldovei, ca procesul să fie judecat ȋm mod public, el a dezvoltat o pledoarie atât de argumentată din punct de vedere istoric şi juridic, ȋncât a atras numeroase aplauze din partea publicului şi a silit astfel şi pe boierii din divan să respecte dreptatea; ȋnsuşi egumenul Mănăstirii Popăuţi a fost nevoit să declare că lasă dreptatea şi stăpânirea târgoveţilor botoşăneni 850 de fălci de pământ. Deşi procesul a fost câştigat pe baza unor dovezi documentare incontestabile, Domnitorul, nemulţumit de lezarea intereselor sale şi neputând să se răzbune ȋn alt mod, a dispus ca M. Kogălniceanu să fie surghinuit timp de şase luni la Mănăstirea Râşca şi să i se ridice pe viitor dreptul de a mai practica avocatura. Chiar şi mai târziu, când ajunge ȋn culmea gloriei, Mihail Kogălniceanu a menţinut strânse legături cu oraşul Botoşani, cu rudele şi prietenii de aici. A fost de multe ori oaspetele botoşănenilor şi cunoştea foarte bine oraşul - după cum afirmă el ȋnsuşi ȋn mai multe ocazii. Astfel, ȋn august1879, cerându-i-se, ȋn calitate de ministru de interne, de către Primăria Botoşani aprobarea de a se cumpăra casele şi grădina lui N. Vârnav cu scopul de a se instala acolo şcolile industriale şi de meserii, iar grădina de a se transforma ȋn Grădina Botanică şi Zoologică, Mihail Kogălniceanu răspunde: „...deşi subscrisul cunoaşte (subl. ns.) că casele se află ȋn stare bună...urmează a se ȋmplini prescripţiunile legii făcând estimaţie ȋn regulă, pe care ȋn urmă o veţi comunica Ministerului”. Ȋntr-adevăr , Mihail Kogălniceanu cunoştea personal casele lui N. Vârnav, ştia că acestea sunt ȋn stare bună, căci, cu câteva luni ȋnainte se aflase ȋntr-o vizită particulară ȋn Botoşani. Faptul este cunoscut din procesulverbal al şedinţei Consiliului Comunal din 25 aprilie 1879, ȋn care s-a făcut propunerea de a se alege „o comisiune care să meargă să-l salute de bună venire ȋn oraş”. Din dosarul Primăriei referitor la alegerile din 1883, se vede că la 21 martie, Mihai Kogălniceanu candidează la Botoşani pe lista Opoziţiei Unite coalizată ȋmpotriva Partidului Liberal al lui I.C. Brătianu, la Colegiul I al Camerei şi este ales de botoşăneni cu o majoritate de 39 voturi faţă de 4 obţinute de contracandidatul liberal, Th. Pioschi. Faptul că Mihail Kogălniceanu era considerat fiu al Botoşanilor de către botoşănenii ȋnşişi este atestat şi de alte mărturii. Astfel ziarul „Vocea Botoşanilor” din 10 octombrie 1885, salutând 33 prezenţa sa ȋn acel moment ȋn oraş scria: „a fost oaspetele ilustru al Botoşanilor, unul dintre cei mai mari fruntaşi cetăţeni ai României...din când ȋn când , marele cetăţean ȋşi aminteşte de orasul său natal şi vine şi petrece câteva zile la rude şi numeroşii săi amici politicieni”. De asemenea, aceeaşi consideraţie o ȋntâlnim şi ȋn discursul rostit de I.Th. Buzdugan, primarul oraşului Botoşani, la ceremonia funerară din Gara Burdujeni, ȋn momentul intrării ȋn ţară a vagonului cu rămăşiţele pământeşti ale lui Kogălniceanu, decedat la Paris, la 20 iunie 1891. Reprodus ȋn ziarul „Curierul Român” din 6 iulie, ȋn discurs se sublinia: „Cetatea Botoşanilor ȋşi revendică dreptul, onoarea şi mândria de a te numi fiul ei; Botoşanii ţi-au fost leagănul copilăriei, ȋn Botoşani sunt ȋngropate osemintele strămoşilor tăi. Coroana ce o depun, e stropită cu lacrimile cetăţenilor botoşăneni”. Cu ocazia ȋmplinirii a 200 ani de la naşterea celebrului om politic istoric , scriitor, ziarist şi orator român, Mihail Kogălniceanu, am realizat 200 bucăţi insigne de tip TD, pe care le-am dat unor colecţionari, unor oameni de cultură din Botoşani şi Iaşi. SURSA – Jurnal insignografic nr.20/2020 Stelian Brânzei Botoşani
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2024/01/info-numis-mondo-155.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri