Produsul de mai sus este o medalie care celebrează Centenarul încoronării Regelui Ferdinand I ca rege al României Mari. Ea a fost realizată de o companie străină în anul 2022, este confecționată din aliaj de argint și are forma rotundă. Reprezentarea grafică principală de pe avers este chipul Regelui Ferdinand, din profil spre stânga, având coroana regală pe cap. Periferic circular sunt aplicate inscripțiile: “FERDINAND I AL ROMÂNIEI MARI” (pe partea stângă), “1856 - 1927” (anii de viață ai regelui – pe partea dreaptă) și “100 ANI DE LA ÎNCORONARE” (la partea inferioară pe două rânduri). Reprezentarea grafică principală de pe revers este o pajură stilizată cu o cruce în cioc, coroană pe cap, cu aripile deschise și având în gheare o sabie și un sceptru, ce se verea a fi stema României, dar care mai mult seamănă cu pajura de pe stema Germaniei, fapt ce a dat naștere unor comentarii. Pe burta pajurii apare inscripția curbată: “ROMÂNIA”. Această reprezentare grafică este încadrată de stemele principalelor provincii istirce românești: sus în stânga - Țara Românească, sus în dreapta – Moldova, jos în stânga – Banatul și jos în dreapta – Transilvania. Periferic circular pe părțile stângă, inferioară și dreapta este marcată inscripșia: “CELE MAI MARI PERSONALITĂȚI ALE ROMÂNIEI”.
***
Ferdinand I este unul dintre cei mai importanți regi ai României, personalitatea sa fiind strâns legată de realizarea Marii Uniri, visul de veacuri al românilor, despre care ne aducem aminte cu emotie. Om de o vastă cultură, poliglot și botanist pasionat, Regele Ferdinand a fost sincer devotat românilor, sub domnia sa înregistrându-se cea mai înfloritoare perioadă a statului românesc modern. Născut la data de 24 august 1865, Prințul Ferdinand Viktor Albert Meinrad von Hohenzollern-Sigmaringen, pe numele său nobiliar complet, era de fapt fiul Principelui Leopold de Hohenzollern-Sigmaringen, fratele mai mare al Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul rege al României. Ferdinand a ajuns la tron printr-o conjuctură de familie avantajoasă, peste care s-a suprapus și importanța continuității statului roman sub formă de regat într-un context politic internațional instabil. Când avea 19 ani a făcut prima sa vizită în România, ulterior a revenit în Germania pentru a-și desăvârși studiile liceale și universitare. Anul 1893 l-a găsit absolvind prestigioasa Universitate din Leipzig si Scoala Superioara de Stiinte Politice si Economice din Tubingen. Chiar în același an s-a stabilit la Bucuresti pentru a-și îndeplini menirea de moștenitor al tronului României. El devenise de fapt moștenitor al tronului Regatului Românie după ce atât tatăl său cât și fratele mai mare au renunțat la tron. Odată sosit la București, tânărul prinț german se declara cucerit de flora României, o adevarată provocare științifică pentru un botanist pasionat cum era Ferdinand. Nu rămâne insensibil nici la frumusețea proverbială a româncelor, fiind cucerit de Elena Văcărescu. Aventura celor doi idealiști a fost oprită brusc din considerente politice. Ferdinand a fost nevoit să-și întrerupă relația cu Elena Văcărescu la intervenția și insistențele Consiliului de Miniștri al României, care i-a reamintit principelui ca niciun membru al Familiei Regale nu se poate căsători decât cu femei de sânge regal. Ferdinand nu are încotro și pe data de 10 ianuarie 1893 se însoară cu Maria de Edinburgh, nimeni alta decât verișoara sa de gradul trei. Ferdinand și Maria au avut împreună 6 copii, trei fete și trei băieți. Cel mai mare dintre băieți a devenit urmîtorul rege al României, Carol al II-lea.La vârsta de 49 ani, Ferdinand I devine rege al României depunând jurământul solemn și luându-și în fața țării angajamentul că va fi un "bun român". Ferdinand a iubit România și poporul roman. Din admirație și respect pentru religia națională a românilor, Ferdinand renunță la cultul catolic și se botează creștin-ortodox. Atașamentul și dragostea lui Ferdinand pentru mica și fermecătoarea, la acea dată, tara din Est nu aveau să se limiteze la acest gest. Istoria menționează că datorită admirației sale pentru România, Regele Ferdinand avea sa fie supranumit fie "Lealul", sau "Întregitorul". Visul lui Ferdinand a fost în egală măsură același cu al românilor - crearea României Mari. La acea dată Ardealul se afla sub stăpânire austro-ungară, acolo unde românii nu aveau nici cele mai elementare drepturi. Momentul prielnic s-a ivit odată cu declanșarea primului război mondial. Deși era german a ales să acționeze în acel război de partea Antantei (14 august 1916) luptând împotriva Puterilor Centrale conduse de Germania. La Castelul Hohenzolernilor din Prusia era mare derută și nemulțumire, Ferdinand a fost renegat iar steagul heraldic al familiei a fost coborât în doliu. În ciuda entuziasmului și speranțelor românilor, situația pe front era dezastruoasă, armata română, slab echipată și înarmata înregistra mari pierderi. Puterile Centrale au ocupat și Dobrogea și Bucureștiul a intrat sub ocupație germană. Ferdinand și întregul guvern român a fost nevoit să se refugieze la Iasi. Luptele eroice de la Mărăști, Mărășești și Oituz, purtate de Armata Română au schimbat cursul evenimentelor. Jertfa și eforturile românilor au dus la oprirea înaintării germane în Moldova. În momentul în care bolșevicii au pus mâna pe putere în Rusia și au cerut instituirea păcii (1918), România se afla înconjurata de armatele Puterilor Centrale. Regatul Romaniei a fost forțat de Germania să semneze la București un tratat de pace dezavantajos pentru țara noastră, tratat pe care Ferdinand a refuzat să-l semneze. Când trupele Triplei Alianței au avansat pe frontul din Salonic dezmembrând armata bulgară, România a reintrat în razboi. Imperiile Rus și Austro-ungar se dezintegrau. Avantul militar al trupelor române nu mai putea fi stopat, eforturile acestora ducând la mult așteptata unire cu Bucovina, Basarabia si Transilvania. În urma înfrangerii Republicii Sovietice Ungare conduse de agentul bolșevic Bela Kun, trupele române au ajuns să ocupe Budapesta, iar Ferdinand se întoarcea ca un învingător în fruntea armatei, într-un București entuziasmat. În anul 1922, pe data de 15 octombrie, Ferdinand este încoronat Rege al României Mari la Alba Iulia. Viața politică din timpul domniei sale a fost dominată de Partidul Național Liberal, condus pe atunci de frații Ion și Vintilă Brătianu. Unirea cu Ardealul a lărgit, în mod ironic, baza electorală a opoziției ale cărei partide principale s-au unit în anul 1926 pentru a forma Partidul Național Țărănesc. Regele a fost cu adevărat un "bun român" așa cum a jurat. Unii istorici îl consideră ca cel mai strălucit rege, în ciuda faptului că era o persoană relativ timidă și introvertită. Ferdinand I a fost martorul realizării României Mari cu provinciile Basarabia, Transilvania și Bucovina de Nord. A înfăptuit reforma agrară împărțind pământ țăranilor, prioritate având veteranii de război și familiile celor căzuți în războiul pentru reîntregirea țării. În ciuda succesului în război și al creării României Mari, Ferdinand se confrunta cu mari probleme de ordin personal. Fiul său cel mare, prințul Carol al II-lea, mare amator de lux și desfrâu, trăia o viață scandaloasa, căsătorindu-se clandestin cu Ioana "Zizi" Lambrino, cu care avea un copil nelegitim. Prințul a ajuns totuși să se căsătorească cu Elena, fiica regelui Constantin al Greciei și acest mariaj eșuând repede. Carol fuge cu amanta sa, Elena Lupescu, la Paris. Regele se vede nevoit să îl desemneze drept urmaș la tron pe nepotul său, prințul Mihai de România, pe atunci un copil, Carol al II-lea, tatăl lui Mihai, fiind dezmoștenit de Regele Ferdinand. La doar 62 de ani, după o domnie ce s-a întins peste 13 ani tumultuoși pentru istoria României, Ferdinand moare în urma unui cancer de colon, fiind înmormantat la Curtea de Argeș alături de Regele Carol I și Regina Elisabeta. În timpul scurtei sale domnii, România a atins un nivel de dezvoltare nemaiîntâlnit până atunci. Agricultura era o forță, țara noastră fiind supranumită "Grânarul Europei". S-a dezvoltat comerțul concomitent cu exploatarea zăcămintelor de petrol, economia țării noastre fiind printre cele mai puternice și stabile din întreaga lume, totul sub conducerea unui rege care, între problemele personale și războaiele care au răvășit țara, a găsit totuși timp să se dedice și știintei și cunoașterii, fiind președinte și protector al Academiei Române din 1914 până la trecerea sa la cele veșnice (20 iulie 1927).
Coroana de oţel a regilor României, acest simbol al independenţei şi al întregirii ţării, îşi are începuturile în anul 1881. În acel an, Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice a instituit o comisie în componenţa căreia, alături de Theodor Aman, se regăseau istoricii Bogdan Petriceicu Haşdeu, Alexandru Odobescu şi Grigore Tocilescu. Misiunea fundamentală a acelei comisii a fost aceea de a stabili forma pe care urmau să o primească însemnele regalităţii, inclusiv coroana regală. Ulterior, Theodor Aman a fost însărcinat cu desenarea coroanei şi sceptrului primului suveran al României; schiţa în tuş în care sunt reprezentate însemnele regalităţii se află în patrimoniul muzeului din Bucureşti care poartă numele artistului, scrie Muzeul Național de Istorie a României pe pagina de socializare a instituției. Coroana de oțel a fost folosită pentru prima dată de Carol I cu prilejul încoronării ca rege şi a proclamării Regatului României în ziua de 10/22 mai 1881. Primul rege al României şi-a manifestat dorinţa ca această coroană să fie confecţionată la Arsenalul Armatei, din oţelul unuia dintre tunurile capturate de armata română în confruntarea cu trupele turceşti la Plevna, în anul 1877. Un fapt care trebuie amintit este acela că la încoronarea din 1881 coroana de oțel a avut mai mult un rol simbolic: a fost sfințită, la Mitropolie, pe 9/21 mai, dar regele Carol I nu a purtat-o! De altfel, încoronarea în sine poate fi considerată atipică: nu s-a desfășurat în biserica Mitropoliei, ci într-un spațiu special amenajat în afara acesteia; Mitropolitul Primat și cel al Moldovei au dat binecuvântarea solemnă, dar suveranul nu a dorit, din motive religioase (era catolic convins), să fie încoronat și uns de un înalt prelat ortodox. Gestul său avea și un alt substrat, Carol I dorind să arate că a ajuns rege prin forțele proprii. Ulterior, coroana de oțel și cea a reginei Elisabeta au fost aduse, de preşedinţii Corpurilor legiuitoare, în Sala Tronului. În discursul său, Regele a declarat „…Cu mândrie dar primesc această Coroană, care a fost făcută din metalul unui tun stropit cu sângele eroilor noştri şi care a fost sfinţită de biserică. O primesc ca simbol al independenţii şi puterii României”. În nicio imagine din perioada domniei sale (fie că vorbim de fotografii, cărți poștale sau alte reprezentări artistice), primul rege al României nu apare cu coroana de oțel pe cap. Un aspect semnificativ a fi menţionat este acela că amintita coroană s-a regăsit, încă din prima zi a proclamării Regatului României şi până în momentul abdicării Regelui Mihai la 30 decembrie 1947, pe stema naţională a ţării noastre. Coroana regală, respectând normele heraldice, are în compunere un cerc frontal de oţel, ornamentat cu pietre oblonge, rombice şi perle tot din oţel. În partea superioară a cercului au fost aplicate opt ornamente mari, sculptate în formă de frunză (fleuroane), alternate prin opt figuri mai mici având în partea superioară perle. Din vârfurile fleuroanelor pleacă spre mijlocul coroanei opt lame înguste, de formă arcuită, împodobite cu mărgăritare, care se unesc într-un glob în care este montată crucea „Trecerii Dunării”. Toate elementele coroanei sunt din oţel, chiar şi perlele, numai căptuşeala interioară este din catifea purpurie.
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2022/07/nove-mesto-na-morave-cehia.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri