Produsul medalistic de mai jos este o plachetă realizată de o companie privată, se pare că străină, ce prezintă pe una din fețe chipul reginei Maria a României. Piesa s-a realizat în 2000 de exemplare, este confecționată din argint cu puritatea de 99,9%, este de calitate proof, cântărește 10 grame, are forma dreptunghiulară cu colțurile rotunjitr și dimensiunile de 25 x 40 milimetri. Alături de chipul reginei Maria se prezintă Castelul Peleș din Sinaia și un peisaj cu brazi. La partea superioară, pe două rânduri orizontale, este aplicată inscripția: “REGINA MARIA A ROMÂNIEI”. Pe revers, în interiorul unei linii periferice continui este o reprezentată o stemă stilizată, care nu știu ce ar putea să semnifice, și sunt aplicate înscrisurile: DACIA, 10 DENAR (o valoare - de unde și până unde iar nu pricep) și 10 G FINE SILVER 999 (probabil argint cu puritate 99,9%?!). majestatea Sa Maria, Regină a României, Principesă a Romaniei, Principesă de Edinburg și de Saxa Coburg și Gotha, născută Marie Alexandra Victoria, din Casa de Saxa – Coburg și Gotha (născută la data de 29 octombrie 1875 în localitatea Eastwell Park, ducatul Kent din Anglia şi decedată la data de 18 iulie 1938 în Sinaia), a fost mare prinesă a Marii Britanii şi Irlandei, consoarta regelui Ferdinand şi regină a României. A fost nepoata reginei Victoria a Marii Britanii. Este mama regelui Carol al II-lea al României. Viitoarea regină Maria a României s-a născut pe 3 octombrie 1875, fiind fiica ducelui de Edinburgh, Alfred, al doilea fiu al reginei Victoria (devenit după 1893 duce de Saxa-Coburg-Gotha), şi a marii ducese ruse Maria Alexandrovna Maria, principesă de Edinburgh, s-a căsătorit cu Ferdinand, principele moştenitor al coroanei României, în decembrie 1892. A avut şase copii: Carol (1893 - 1953), Elisabeta (1894 - 1961), Mărioara (1899 - 1961), Nicolae (1903 - 1978), Ileana (1908 - 1991) şi Mircea (1913 - 1916). Personalitate puternică, femeie foarte frumoasă, extrem de iubită de armată, se pare că Maria a îndrăgit cu adevărat România. În al doilea război balcanic a îngrijit în lagărul de holerici de la Zimnicea bolnavii întorşi din Bulgaria. Se pare că a avut un rol important în luarea deciziei României din 1916 de a intra în război alături de Antantă. Regina Maria a încetat din viaţă pe 18 iulie 1938, inima ei fiind depusă la Balcic iar trupul în gropniţa domnească de la Curtea de Argeş. „Înainte de a fi condusă de la Palatul Cotroceni pe ultimul ei drum, regina a fost salutată de militari cu baionetele înfipte în pămînt şi cu patul armei în sus, gest unic pe care Armata nu l-a oferit niciodată unui alt om.”
TESTAMENTUL REGINEI MARIA
Ţării mele şi Poporului meu,
Când veţi ceti aceste slove, Poporul meu,
eu voi fi trecut pragul Tăcerii veşnice,
care rămâne pentru noi o mare taină.
Şi totuşi, din marea dragoste ce ţi-am purtat-o,
aş dori ca vocea mea să te mai ajungă încă odată,
chiar de dincolo de liniştea mormântului.
Abia împlinisem 17 ani, când am venit la tine; eram tânără şi neştiutoare, însă foarte mândră de ţara mea de baştină, şi am îmbrăţişat o nouă naţionalitate m-am străduit să devin o bună Româncă. La început n-a fost uşor. Eram străină, într-o ţară străină, singură între străini. Dar prea puţini sunt aceia cari se reculeg să cugete cât de greu este calea, pe care o Principesă străină trebuie s-o parcurgă ca să devie una cu noua ţară în care a fost chemată. Am devenit a voastră prin bucurie şi prin durere. Privind înapoi e greu de spus ce a fost mai mare: bucuria ori durerea? – cred că bucuria a fost mai mare, dar mai lungă a fost durerea. Nimeni nu e judecat pe drept cât trăieşte: abia după moarte este pomenit sau dat uitării. Poate de mine vă veţi aminti deoarece v-am iubit cu toată puterea inimei mele şi dragostea mea a fost puternică, plină de avânt: mai târziu a devenit răbdătoare, foarte răbdătoare. Mi-a fost dat să trăiesc cu tine, Poporul meu, vremuri de restrişte şi vremuri de mari îndepliniri. Pentru un timp mi-a fost dat să-ţi fiu călăuză, să-ţi fiu inspiratoare, să fiu aceia care a păstrat flacăra vie, aceia care a devenit centrul de îndârjire în zilele cele mai negre. Aceasta ţi-o pot spune astăzi căci nu mai sunt în viaţă. În acele zile mi-ai dat un nume ce mi-a fost drag; m-ai numit “Mama tuturor” şi aş vrea să rămân în amintirea ta aceia care putea totdeauna să fie găsită în clipele de durere sau pericol. A venit mai târziu o vreme când m-aţi negat, dar aceasta este soarta mamelor, am primit aceasta, şi v-am iubit mai departe, cu toate că nu vă puteam ajuta aşa de mult ca în zilele când credeaţi în mine. Dar aceasta e uitată. Atât timp am fost în mijlocul tău, încât mi se pare, abia cu putinţă că trebuie să te părăsesc; totuşi, orice om ajunge la capătul drumului său. Eu am ajuns la capătul drumului meu. Dar înainte de a tăcea pentru veşnicie vreau să-mi ridic, pentru ultima dată, mâinile pentru o binecuvântare. Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită. Fii tu veşnic îmbelşugată, fii tu mare şi plină de cinste, să stai veşnic falnică printre naţiuni, să fii cinstită, iubită şi pricepută. Am credinţa că v-am priceput: n-am judecat, am iubit… Niciodată nu mi-au plăcut formele şi formulele, nu prea luam uneori seamă la cuvintele ce le rosteam. Am iubit adevărul şi am visat să trăiesc în lumina soarelui, însă fiecare trăieşte cum poate nu cum ar dori. Dar când îţi vei aminti de mine, Poporul meu, gândeşte-te ca la una care a îndrăgit viaţa şi frumuseţea, care a fost prea cinstită ca să fie cu băgare de seamă, prea miloasă să fie învingătoare, prea iubitoare ca să judece. N-am nici o avuţie să vă las, ceiace cu atâta mărinimie mi-aţi dăruit am cheltuit între voi: am înfrumuseţat acele locuri unde mi-a fost dat să trăiesc. Dacă toate cele frumoase iţi vor aminti de mine atunci voi fi îndeplin răsplătită de dragostea ce ţi-am dăruit-o, fiindcă frumosul mi-a fost un crez. Am redeşteptat la o viaţă nouă micul castel părăsit de la Bran, dar Tenha-Juva ( Balcicul ) a fost locul cel înfăptuit, acolo mi-a fost dat să fac din vis adevăr, şi fiindcă aceasta a însemnat pentru mine mai mult decât aşi putea tălmăci vreodată, am cerut fiului meu Regele Carol II ca inima mea să fie adusă şi aşezată la Stella Maris, biserica ce am cladit-o la marginea mării. Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş lângă iubitul meu soţ Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o. În decursul unei lungi vieţi atâţia au venit la inima mea încât moartă chiar, aşi dori să mai poată veni la ea dealungul potecii cu crini ce mi-a fost mândria şi bucuria. Vreau să odihnesc acolo în mijlocul frumuseţilor făurite de mine, în mijlocul florilor ce le-am sădit. Şi cum acolo se găseşte inima mea eu nu vreau să fie un loc de jale ci dinpotrivă de pace şi de farmec cum a fost când eram în viaţă. Încredinţez copiii mei, inimei Poporului meu, fiind muritori pot greşi, dar inimile lor calde aşa cum a fost a mea: iubiţii şi fiţi folositori unul altuia căci aşa trebuie să fie. Şi acum vă zic rămas bun pe veci: de acum înainte nu vă voi putea trimite nici un semn: dar mai presus de toate aminteşte-ţi, Poporul meu, că te-am iubit şi că te binecuvântez cu ultima mea suflare. Necunoscând vremea ce-mi este hărăzită pe pământ hotărăsc prin acest testament ultimele mele voinţe. Binecuvântez Ţara, pe copiii şi nepoţiii mei. Rog pe copii mei să nu uite niciodată că încrederea în Dumnezeu este o călăuză în fericire şi mângâere în suferinţă. Îi rog să fie uniţi, să susţie Ţara şi să se susţie între ei. Îi mai rog să se supuie fără discordii ultimelor mele voinţe. Iubirea mea de Mamă pentru ei, este aceiaşi şi dacă dispun de partea disponibilă numai în favoarea unuia din ei, este numai pentru că este mai lipsit de nevoile vieţii. Aş fi vrut să pot lăsa mai multe iubitei mele Ţări în semn de dragoste necurmată ce i-am purtat şi pe care o las izvor nesecat moştenitorilor mei. Dorinţa mea fierbinte ar fi fost să înalţ o biserică mică pe fostul front de la Oneşti şi să înfiinţez un cămin cu numele meu pentru studentele de la Universitatea din Iaşi, ca amintire a zilelor grele petrecute acolo în timpul marelui războiu pentru întregirea neamului. Resimt o vie întristare că modesta mea avere, datorată generozităţii iubitului meu soţ Regele Ferdinand, şi redusă încă prin greutăţile din ultimul timp nu-mi îngăduie să fac binele ce aş dori. Iert pe cei cari m-au făcut să sufăr. Rog pe cei cărora involuntar le-aş fi greşit să mă ierte căci nu am voit să fac rău nimănui. ( … )
Acest testament a fost făcut, scris, datat şi semnat cu mâna mea la Tenka – Juvah, Balcic, astăzi Joi 29 iunie 1933. - MARIA, REGINA ROMÂNIEI
Coroana purtată de regina Maria la încoronarea de pe 15 octombrie 1922 de la Alba Iulia a fost executată la Paris, de casa de bijuterii „Falize”, după desenele pictorului Costin Petrescu. Acesta a folosit ca sursă de inspiraţie coroana purtată de Doamna Elena - Despina (soţia lui Neagoe Basarab, domnitor al Ţării Româneşti între 1512 şi 1521, fiica despotului sârb Iovan Brancovici), aşa cum apare ea zugrăvită în tabloul votiv al bisericii episcopale de la Curtea de Argeş. Braţele coroanei sunt evazate, fiind terminate în vârfuri cu crini. Coroana este bătută cu pietre scumpe. Pe laterale are câte un pandantiv, cu câte un disc de care atârnă câte trei şiruri de mărgele, terminate cu câte o cruce gamată. Pe cele două discuri sunt reprezentate stema României şi a Marii Britanii (aceasta din urmă ca un omagiu adus originii britanice a reginei Maria). În vârful coroanei se găseşte o cruce gamată. Din punct de vedere artistic, coroana aparţine aşa-zisului „stil 1900”. Coroana are aproape 2 kilograme, cu diametrul la bază de 17,5 centimetri şi cu înălţimea de 18 centimetri. În prezent ea este expusă în sala Tezaur a Muzeului Naţional de Istorie, la Bucureşti. Această coroană a costat la timpul ei aproximativ 65000 de franci fiind asigurată în prezent pentru suma de 25 milioane de euro.
Castelul Peleș a fost construit la iniţiativa Regelui Carol I, pentru a-i servi drept reşedinţă de vară, investită cu funcţii politice, culturale şi simbolice. După 1914, castelul Peleş şi-a exersat în continuare funcţia de reprezentare şi de muzeu, fără a mai fi însă locuit timp 6 luni pe an, aşa cum obişnuia suveranul fondator. Până în 1947, devine spaţiu aulic pentru vizitele oficiale sau găzduieşte ceremonii cu caracter militar. Cel mai important eveniment organizat la Sinaia şi găzduit de castelul Peleş până la abdicarea Regelui Mihai, în decembrie 1947, a fost legat de sărbătorirea semicentenarului castelului în anul 1933 de către Regele Carol al II-lea (1930-1940). În perioada ianuarie – martie 1948, castelul este închis din ordinul autorităţilor comuniste, iar bunurile de patrimoniu sunt inventariate. Cea mai mare parte a colecţiilor de pictură, mobilier, textile, piese de artă decorativă şi cărţi au fost transferate la Muzeul de Artă din capitală. Din luna mai a aceluiaşi an, alte piese au intrat în custodia diferitor instituţii de cultură din marile oraşe ale României, Bucureşti, Braşov, Sibiu etc. Din anul 1953, castelul devine Muzeu Naţional, deschis publicului larg, în timp ce celelalte imobile situate pe domeniul Peleş, precum castelele Pelişor, reşedinţa particulară a celui de-al doilea cuplu regal, Ferdinand I, Maria şi Foişor, fosta Casă de vânătoare a primului Rege al României şi reşedinţă a regilor Carol al II-lea şi Mihai I vor deveni case de creaţie şi odihnă pentru scriitorii, muzicologii şi artiştii plastici agreaţi de regimul comunist. Două decenii mai târziu, în anul 1975, starea de conservare tot mai critică a imobilului determină măsura închiderii acestuia şi evacuarea unei părţi importante a patrimoniului muzeal în depozitele amenajate într-un vechi conac boieresc al familiei Bibescu din Posada, localitate situată la cca 20 de km sud de Sinaia. Între anii 1966 şi 1982, într-o fostă dependinţă a castelului regal, situată în apropierea acestuia, a fost amenajat Muzeul de Artă Decorativă (Ceramica), ce valorifica piese reprezentative din vechile colecţii regale. Concomitent cu lucrările masive de restaurare, castelul găzduieşte până în 1989, anul înlăturării regimului comunist în România, o serie de vizite de şefi de stat. Din 1990, respectiv 1993 şi până azi, castelele Peleş şi Pelişor sunt redeschise spre vizitare. În anul 2007, după cinci ani de negocieri între Statul român şi Casa regală, se ajunge la un acord, prin care castelul Peleş, castelul Pelişor, precum şi întregul domeniu Peleş alcătuit din fostele dependinţe regale, au reintrat în proprietatea Regelui Mihai I (1927-1930, 1940-1947), dar continuă să fie administrate de statul român. Excepţie face castelul Foişor, clădire inaugurată în anul 1881. Acordul cu Casa regală, expirat în anul 2009, în cazul castelului Pelişor şi în 2010, în cazul castelului Peleş, a fost din nou prelungit. În 1932, Foişorul a căzut pradă unui incendiu devastator. A fost reconstruit un an mai târziu în perioada Regelui Carol al II-lea (1930-1940). În anii 1970, clădirii iniţiale i s-a adăugat o aripă nouă şi interioarele au suferit modificări semnificative. După 1989, clădirea a devenit vilă de protocol a preşedinţiei României, statut pe care continuă să îl păstreze. Elaborarea planurilor iniţiale ale castelului Peleş i-au fost încredinţate arhitectului Wilhelm von Doderer (1825-1900), profesor la Technische Hochschule din Viena. Doderer a înaintat suveranului trei propuneri de proiecte arhitectonice, inspirate din arhitectura castelelor renascentiste franceze de pe valea Loirei, ca şi din stilul edificiilor vieneze de pe Ringstrasse. Proiectele sunt respinse de către Carol I în 1876, iar conducerea lucrărilor este încredinţată arhitectului german, Johannes Schultz, care elaborează planurile castelului în prima sa fază de construcţie (1879 – 1883). Clădirea cu aspect de chalet elveţian, compusă din două etaje propusă de Schultz, era decorată la exterior în stil german, Fachwerk. La 1890, este construită pe locul terasei acoperite de pe aripa de sud, Sala Maură, după proiecte atribuite arhitectului francez, Émile André Lecomte du Noüy, discipolul celebrului arhitect francez, Violet Le Duc. În anul 1894, la conducerea lucrărilor este numit arhitectul ceh, Karel Liman (1860 ? – 1928). Sub coordonarea sa, între 1895-1897 sunt amenajate Capela reginei Elisabeta de la etaj, Apartamentele principeselor de Wied şi Hohenzollern de pe latura de nord şi Mezaninul. În anul 1884 este instalată reţeaua electrică, castelul dispunând de un grup electrogen propriu, iar la 1897 este construită centrala electrică. Între anii 1903 – 1906, Liman proiectează Galeria de marmură, Sala de concerte, Sala mică de muzică şi Baia reginei şi amenajează încăperi la nivelul al II-lea, corespondentul primei Mansarde: camera doamnei Mavrogheni, marea doamnă a Palatului şi apartamentele oaspeţilor din aripa de nord a castelului. Între 1906-1914, se întreprind lucrările de amenajare a teraselor exterioare. La 1906 este înălţat turnul central al castelului, unde un an mai târziu a fost montat ceasul cu trei cadrane, creaţie a Fabricii de ceasuri de turn a Curţii regale din Bavaria, Johann Mannhardt.Totodată, sunt amenajate Sala veche de muzică, Sala Florentină şi Sala Coloanelor, pe locul primei Camere de şah, iar Sufrageria regală este extinsă. La etaj, pe aripa de nord, este construit Apartamentul primului ministru. Între anii 1905 – 1906, sunt concepute vastul Apartament imperial, compus din Salon mare, Salon mic, Dormitor, Budoir, Baie şi Camera valetului şi Apartamentul principilor moştenitori, Ferdinand – Maria. În anul 1906, au loc modificări ale Sălii de teatru de la Parter. Tot acum, sala este adaptată proiecţiilor cinematografice, prin amenajarea cabinei de proiecţie. Aparatura cinematografică a fost modernizată în 1939, de Societatea Concordia din Bucureşti, la cererea expresă a regelui Carol al II-lea. Între anii 1908 – 1911, este definitivată construcţia Sălilor de arme, ca şi decoraţia Sălii Florentine, după planurile arhitecţilor Karel Liman şi Ferdinand de Tiersch, acesta din urmă, consilier al regelui Ludovic al II-lea al Bavariei. Între anii 1907 şi 1911, este amenajat Holul de onoare pe locul celei de-a doua curţi interioare, principala sală de recepţie a castelului. Holul este decorat în stilul Renaşterii germane, cu subtile accente baroce, de către Bernhard Ludwig din Viena, care colaborează strâns cu arhitectul Liman. Modelul de inspiraţie al sălii îl constituie Sala Fredenhagen a Palatului Camerei de Comerţ din Lübeck. În paralel, sunt construite la Parter, Sala de şah şi Sala de biliard, în continuarea Sălii maure. În sfârşit, între anii 1911-1914 este amenajată terasa cu busturi de împăraţi romani, iar pe aripa de sud-est, este proiectată Sala consiliilor de către arhitectul Liman şi decoratorul vienez, Bernhard Ludwig. Moartea regelui Carol I la 27 septembrie 1914, marchează finalul vastului proiect arhitectonic coordonat de suveran. Dintre furnizorii principali, pentru prima etapă de construcţie, amintim casa Heymann din Hamburg şi atelierul condus de August Bembé din Köln-Mainz. Dintre cei care au lucrat constant la decorarea şi furnizarea de piese de artă decorativă pentru castel, din 1883 până în 1914, îi menţionăm pe Joseph Dollitschek, arhitect şi decorator din Viena, Anton Pössenbacher din München, creator de decoraţiuni şi de piese de mobilier şi L. Bernheimer, din acelaşi oraş, furnizor de decoraţiuni interioare, mobilier, covoare orientale, Habie&Polako, din Viena, furnizori de covoare gen Smyrna, atelierele Zettler din München, 1882, creatorii de vitralii. Acestea au fost lucrate de patruzeci de artişti şi tehnicieni timp de trei ani după schiţele color executate de profesorii E. Widmann si Julius Juers. F. X. Barth. Celălalt autor de vitralii al castelului Peleş a fost A. Zwölfer, titularul unui celebru atelier vienez, cu filiala la Bucureşti. Colecţiile de artă decorativă s-au constituit prin cooptarea unor celebre firme occidentale din epocă: Odiot, din Paris, Eduard Wollenweber, München şi Paul Telge, din Berlin, creatori şi furnizori de produse de orfevrărie. Lor li s-au alăturat Josef Resch, celebru magazin de bijuterii din Paris şi J.A Eysser, fabricant faimos de mobilier din Nürenberg. Castelul Peleș este un simbol al României care pare scos dintr-un basm. Daniela Voitescu, șeful Secției Relații publice din cadrul Muzeului Național Peleș, precizează că Peleșul, care are 160 de camere, dintre care 80 de dormitoare și 30 de săli de baie foarte moderne, a fost un „factor civilizator”, prin construcția sa fiind marcate mai multe premiere. „Peleșul a fost prima locuință privată din România care a beneficiat de curent electric și primul castel electrificat integral din Europa. Regele a construit o micro-hidrocentrală pe pârâul Peleș, chiar din 1883, care asigura iluminatul casnic, dar și al becurilor din parc. Ea funcționează și acum și alimentează cu energie electrică Complexul Economat. De asemenea, a avut încălzire centrală cu calorifere de la 1883, ele funcționând și acum. La 1883, a fost instalat la Castelul Peleș, pentru prima dată în lume, sistemul de încălzire cu aer cald prin inducție prin pereți și prin podele. De asemenea, era dotat cu lift electric pentru două persoane, băi moderne și apă curentă caldă și rece la sălile de baie”, explică Voitescu. La scurt timp după finalizarea lucrărilor de construcție a castelului, foarte multe familii bogate și-au construit în cartierul Furnica din Sinaia locuințe care au împrumutat facilitățile tehnice, dar și din arhitectura exterioară a castelului, susține reprezentantul muzeului. La Peleș, timpul pare să fi înghețat în așteptarea vechilor proprietari. Sentimentul este dat de faptul că și acum se păstrează amenajarea camerelor de pe vremea Regelui, acesta fiind un alt aspect care deosebește castelul de altele din categoria sa. „Camerele sunt amenajate ca pe vremea foștilor proprietari. Reamenajarea s-a făcut pe principiile muzeotehnicii, dar după fotografiile și schițele pe care le avem în arhivă din epoca respectivă. Sunt puține castele în Europa în care găsești obiectele în locul pentru care au fost făcute sau comandate. Un castel atât de bine decorat încât poți spune că poate fi mâine locuit fără nicio problemă nu cred că mai găsim în Europa în categoria castelelor care au o sută de ani, cum are Peleșul”, a afirmat Voitescu. Castelul Peleș adăpostește 60.000 de obiecte de artă, care fac parte din patrimoniul cultural național românesc, ele nefăcând obiectul negocierilor cu Casa Regală. Acestea se constituie în mai multe colecții, Peleșul fiind unul dintre muzeele cu cele mai diverse colecții din țară. Astfel, aici există colecția de arme, cea mai valoroasă din țară, ca număr și ca valoare intrinsecă a obiectelor, colecția de mobilier, cea de artă decorativă, colecția de artă plastică, de vitralii, de textile și decorațiile exterioare din piatră, marmură și ceramică (statuile și basoreliefurile de pe terase). Potrivit Danielei Voitescu, cea mai mare bogăție a acestui muzeu este reprezentată de decorația din lemn sculptat manual care se prezintă într-o stare foarte bună. Aceasta a fost lucrată în ateliere celebre din străinătate, respectiv din Austria și Germania, și nu se cunoaște secretul prelucrării lemnului care îl face ca, după o sută de ani, să fie într-o stare atât de bună. Castelul a fost naționalizat în 1948 și a funcționat ca muzeu din 1953 până în 1975 când a fost închis pentru lucrări de restaurare. El a fost redeschis publicului în 1990, iar de atunci și până în prezent peste 7.000.000 de turiști l-au vizitat. Vizitarea se face numai cu ghid însoțitor, ceea ce limitează numărul membrilor unui grup și implicit pe cel al vizitatorilor dintr-o zi de lucru. Reprezentantul muzeului arată că 25% dintre turiștii care vizitează anual acest obiectiv sunt străini. În circuitul turistic se află expoziția de bază, care include parterul castelului, unde se află spațiile oficiale, și turul opțional care înseamnă vizitarea parterului și a etajului întâi unde se află spațiile private (dormitoare, băi, camere pentru oaspeți). Turul opțional II (parter plus etajele I și II) este indisponibil până la data de 31 decembrie 2014 din motive de conservare, după cum se arată pe site-ul oficial al Muzeului Național Peleș. În fiecare lună, la castel au loc concerte susținute de tineri artiști, dar și de interpreți consacrați, fiind continuată astfel tradiția instituită de Regina Elisabeta. Împlinirea unui secol de la finalizarea construcției Castelului Peleș este marcată printr-o expoziție temporară dedicată celui mai important arhitect al Casei Regale a României, cehul Karel Líman, autorul planurilor de modernizare a acestuia și al planurilor de construcție a Castelului Pelișor. Expoziția conține, printre altele, planuri de construcție originale realizate de acest arhitect, dar și planuri de decorații interioare și exterioare, alăturat lor fiind plasate fotografiile cu ceea ce există în prezent. Spectaculos este și Castelul Pelișor, construit între anii 1899 și 1902 de arhitectul Karel Líman, el reprezentând singurul monument în stil Art Nouveau coerent din țară în ceea ce privește amenajarea spațiilor interioare și arta decorativă, a explicat Daniela Voitescu. Ea spune că decorația exterioară preia elementele Renașterii germane și anume stilul Fachwerk, caracterizat prin grinzile decorative evidente. Pelișorul a fost locuit, din 1903, de perechea princiară Ferdinand și Maria, aceasta din urmă fiind cea care și-a impus stilul personal în decorarea castelului. Se remarcă, printre altele, camera de aur, al cărei interior are valoare de unicat, ornamentația, care cuprinde o decorație parietală în stuc aurit, un plafon în boltă, mobilier aurit și vitralii policrome ce difuzează lumina, fiind concepută de Regina Maria în stilul său personal. De asemenea, dormitorul de aur are mobilier lucrat în lemn de tei aurit și decorat în stilul personal al Reginei Maria care îmbină elemente celtice și bizantine, în viziune Art Nouveau. De altfel, Castelul Pelișor deține o valoroasă colecție de artă decorativă aparținând stilului Art Nouveau. (Sursa: Net - Agerpres)
***
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2022/05/schladming-austria.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri