Castelul Oului (în limba italiană - Castel dell'Ovo) este situat în Napoli, pe malul mării, unde se afla insula Megaride, transformată în peninsulă între timp. Acesta este cel mai vechi castel din orașul Napoli. Construit probabil de către primii colonizatori greci în secolul al XVII-lea î.Hr., castelul devine Castrum Lucullanum, castelul lui Lucullus, în perioada romană (secolul I î.Hr.), mai precis făcea parte din locuința lui Lucullus, ce se presupune că se întindea pe câțiva kilometri. Castelul devine locaş de cult în 902 d. H, sarazinii amenință oraşul şi se decide distrugerea castelului (datorită amplasamentului său, era un punct nevralgic). Castelul a fost reconstruit ulterior. Nenumărate legende sunt legate de acest castel.
- Prima este legată deSe pare că atunci când a creat sirenele pentru Odiseea, s-a inspirat din povestea sirenei Partenope. Se spune că Partenope, dezamăgită, nu a reuşit să-l amăgească pe Ulise, s-ar fi sinucis în mare iar corpul său ar fi răsărit acolo unde astăzi este Castel dell’Ovo, adică pe stâncile insuliței Megaride. Mitul sirenei Partenope este unul dintre cele mai importante mituri fondatoare ale acestui oraș, iar în zilele noastre, napoletanii sunt numiți partenopei.
- A doua legendă este legată de Virgiliu. Virgiliu a scris Eneida în bilioteca lui Lucullus. Dacă nu ar fi existat Eneida, Dante poate că nu ar fi scris Infernul ( să nu uităm că în Infernul lui Dante, ghidul este Virgiliu). Virgiliu era considerat de către popor un taumaturg, adică un făcător de minuni. Legenda spune că Virgiliu a ascuns un ou în interiorul castelului. Oul era depus într-o carafă de cristal, care la rândul ei, era depusă într-o cuşcă aurită. Legenda spune că acest ou nu trebuie să se spargă, pentru că spargerea să ar declanşa distrugerea castelului şi implicit distrugerea oraşului. Frica cea mai mare a napoletanilor în timpul celui de-al doilea război mondial era să nu cadă vreo bombă peste castel.
- altă legendă povestește despre Niccolò, un tânăr pe jumătate om, pe jumătate pește. Se spune că avea degete palmate, branhii și piele solzoasă și trăia pe fundul mării. Niccolò ar fi fost prieten cu regele Napoliului, căruia i-ar fi adus multe bogății de pe fundul mării, acolo unde se aflau și cadavre, și corăbii scufundate. După ce a adus mai multe sipete cu pietre prețioase, Niccolò ar fi dispărut. Nici regele, nici altcineva n-a mai știut nimic despre el. Cum nu s-a spus niciodată că a murit, legenda spune că el e încă sub ape, foarte supărat pe oameni și așteaptă un moment prielnic să iasă la suprafață.
- altă legendă vorbește despre Patrizia, născută în secolul al VI-lea d.Hr. C., urmașa lui Constantin ce a hotărât să-și dedice viața altor oameni. Ea a jurat să rămână castă, împotriva voinței împăratului care îi promisese c-o ia de soție. Apoi a fugit la Roma cu ajutorul slujnicelor sale, dar din cauza unei furtuni violente a naufragiat pe coastele orașului Napoli și s-a oprit pe insula Megaride, unde a locuit o vreme în peșteri împreună cu surorile ei. Ajunsă la Napoli, Patrizia și-a dat toate bunurile săracilor, dar în curând a murit de o boală fulminantă. În 1846, rămășițele sfintei au fost duse la mănăstirea San Gregorio Armeno care adăpostește și racla cu sângele ei care, ca și cel al San Gennaro, devine în mod miraculos lichid.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2024/06/monumente-ale-arhitecturii-italiene-1.html
ÎȚI MULȚUMESC
-->
Răspunsuri