Unul dintre cele mai remarcabile monumente care au rămas în urma regilor normanzi este, fără putință de tăgadă, Catedrala Monreale din orașul Palermo, o superbă moștenire arhitectonică specifică regalității normande, care arată atenția îndreptată cu precădere spre detalii și, în special, spre bogăția decorațiunilor. Edificiul a fost ridicat în anul 1170 de către William al II-lea, însă, inițial, nu a fost decât un lăcaș sfânt de dimensiuni reduse, și nu impresionanta catedrală pe care astăzi o putem admira cu toții. Cel care a ridicat-o, în anul 1182, la statutul de catedrală metropolitană a fost însa papa Lucius al III-lea, după această numire, lăcașul sfânt, servind drept sediu al arhiepiscopului metropolitan din Sicilia. Mai mult, în anul 1200, lucrările de construcție la clădirile mănăstirești și la palatul arhiepiscopal fuseseră finalizate. Atunci când William al II-lea a decis să construiască o catedrală în Palermo, și-a propus mai multe obiective. Înainte de toate, el și-a dorit să fie înscăunat ca suveran, iar apoi, demn de un asemenea conducător, să-și impresioneze supușii prin etalarea puterii și bogăției sale; și, de fapt, în spatele acestui obiectiv din urmă se află dorința de a reprima orice posibilă revoltă ce ar fi putut surveni ca urmare a înscăunării sale ca suveran. Pe de alta parte, William al II-lea a sperat, prin demararea lucrărilor de construcție la această catedrală, că va reuși să instaureze romano-catolicismul ca religie oficială de stat în Sicilia. Într-o oarecare măsură, dorința sa s-a împlinit, dar un lucru este, în schimb, cert, și anume că William a creat o catedrală măreață din toate punctele de vedere, care s-a păstrat chiar și zilele noastre. Prin urmare, indiferent de motivele care au stat la baza construirii unui astfel de lăcaș sfânt, Catedrala Monreale a rămas un giuvaier arhitectonic. La prima vedere, catedrala pare simplă, însă chiar și așa, odată ce pășim înăuntru, vom înțelege în ce anume constă măreția acestui splendid lăcaș sfânt. Iar ceea ce impresionează pentru prima oară sunt impozantele căi de acces, iar apoi, stilurile neobișnuite, aparținând mai degrabă unui ecletism bizar și nemaiîntâlnit la nicio altă structură de acest fel. De fapt, constructorul a combinat stilurile normand, bizantin și maur. Catedrala este un monument national al Italiei si una dintre cele mai importante atractii ale Siciliei. Dimensiunile sale sunt: 102 metri lungime, 40 de metri lățime și o suprafață de aproximativ 2200 metri pătrați. Edificiul este prevăzut cu arcade ascuțite sprijinite pe 216 perechi de coloane din marmură albă. Capitelurile din marmură sunt fiecare sculptate cu frunziș, scene biblice și alegorii, niciunul nu seamănă. Planul bisericii se bazează pe modele de origine cluniană din nordul Franței. Fațada flancată de două turnuri, în timp ce corul mare cu trei abside este similar cu una dintre primele biserici cu trei abside. Nava bazilicană este lată, cu coridoare înguste . Pe fiecare parte, coloane monolitice din granit oriental gri (cu excepția uneia, care este din marmură cipolin) susțin opt arcade ascuțite mult stilate. Peste tot, acoperișurile sunt din lemn deschis, cu o înclinație foarte scăzută, simple din punct de vedere constructiv, dar bogat decorate cu culori, acum în mare parte restaurate. La capătul vestic al navei sunt două turnuri proeminente, cu un pronaos (intrare) între ele. Principalele caracteristici interne sunt mozaicurile de sticlă (6500 metri pătrați), executate în stil bizantin între sfârșitul secolului al XII-lea și mijlocul secolului al XIII-lea, atât de către maeștri locali, cât și de către venețieni.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2024/06/monumente-ale-arhitecturii-italiene-1.html
ÎȚI MULȚUMESC
-->
Răspunsuri