Undeva pe coasta de est a portului italian Napoli, printre containere, depozite și linii de cale ferată, în vecinătatea Pieței de Pește, te întâmpină o construcție solidă și îndrăzneață realizată la comanda Companiei Unificate a Lucrătorilor Portuari din orașul Napoli. Clădirea reper vizibil dinspre mare, este un volum gigantic din beton armat ale cărui forme organice se referă la forme zoomorfe și marine. Construcția clădirii s-a realizat între anii 1968-1978 și este opera renumitului arhitect italian Aldo Loris Rossi (1933 - 2018), profesor de design la Facultatea de Arhitectură din Napoli și academician emerit al artelor designului din Florența. În anul 1997 arhitectul Paolo Giordano a declarat: „Aldo Loris Rossi propune o arhitectură în care componenta formală, printr-o configurație plurisemn exasperată, este împinsă la limitele extreme ale ortodoxiei utopice”. Edificiul Casa muncitorului portuar (în limba italiană – Casa del Portuale) constă într-o bază alungită și un turn cu zece etaje la care adera doisprezece cilindri verticali care structurează clădirea, la care se atașeaza și alte cladiri, de forme și funcții diferite, transparente sau opace. La cel mai de jos nivel erau birourile, zonele de servicii și echipamentele; alte birouri și locuințe ocupau nivelurile intermediare, în timp ce restaurantul era la nivelul superior. Monumentalitatea operei, formele ei futuriste, poetica brutalistă a acestei clădiri sunt motivele pentru care este considerată una dintre cele mai importante construcții ale celei de-a doua jumătăți a secolului 20 la Napoli. Arhitectura lui Rossi este printre cele mai originale în contextul contemporan și se realizează prin articularea volumelor în jurul unui nucleu central, care sunt aproape explodate la exterior ca printr-o forță centrifugă, deși în cadrul unui control geometric și structural riguros. Astăzi, vizitarea Casei del Portuale este o călătorie către abandon. Clădirea este multifațetă, dar conceptul ei este simplu: o serie de cilindri plus o prismă, goală și structurală, vizibile din exterior, care adăpostesc sisteme și ascensoare. Aceste elemente duc la agățarea pieselor independente în console și apoi extinderea sau micșorarea la diferite niveluri în funcție de funcții și nevoi statice: tăvi circulare și semităvi, prisme vitrate și piese convexe. Interiorul clădirii este la fel de bizar, el amintind de formele unor nave spațiale alteori de interioarele unor nave maritime. Acest proiect al lui Aldo Loris Rossi a devenit un simbol al aprecierii actuale reînnoite pentru arhitectura brutalistă. Criticul de arhitectură Bruno Zevi a descris această clădire drept „un obiect de pionierat, spectaculos, subversiv, care pare să pretindă o salvare a mediului”. Arhitectura lui Rossi a fost întotdeauna greu de încadrat în retorica oficială a arhitecturii moderne. Betonul și sticla sunt singurele două materiale folosite în clădire, dar betonul, cu calitățile sale plastice, creează varietatea expresivă a formelor care fac Casa del Portuale celebră la nivel internațional. Această clădire a fost selectată printre cele mai reprezentative 100 de clădiri din beton ale secolului XX. Pe măsură ce trec anii acest frumos edificiu rămâne un uriaș blocat în zona portuară, dar ce-i păcat este faptul este faptul că își pierde viața de altădată.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.ro/2013/02/saint-john.html
ÎȚI MULȚUMESC!
-->
Răspunsuri