Clădirea Gas Natural, cunoscută și sub denumirea de Mare Nostrum Tower, este un zgârie-nori de birouri situat în cartierul La Barceloneta, din districtul Ciudad Vella din Barcelona, Spania. Edificiul adăpostește compania de gaze Naturgy, cunoscută anterior sub numele Gas Natural și a fost construit între anii 2003 – 2005. Clădirea are 20 de etaje, este înaltă de 86 metri și a fost proiectată de arhitectul Enric Miralles de la compania Benedetta Tagliabue în stilul arhitectural de înaltă tehnologie. Edificiul are o imagine inovatoare și distinctivă, deoarece are două corpuri orizontale inferioare, care ies în afara turnului principal. Clădirea este situată în apropiere de malul mării și la sud-vest de alte două zgârie-nori din cartierul La Barceloneta: hotelul Arts și turnul Mapfre. Construcția este fragmentată în elemente inferioare și superioare, îmbrăcate în sticlă oglindă, în strânsă armonie cu spațiul public și amenajarea peisagistică. Situat la marginea nordică a cartierului La Barceloneta, având pe o parte autostrada și calea ferată iar pe cealaltă parte parcul și clubul de fotbal, designul clădirii s-a realizat în strânsă unitate cu particularitățile mediului înconjurător, ceea ce dus la realizarea acestei compoziții complexe, de forme sinuoase.
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2020/06/minuni-ale-arhitecturii-mondiale-29.html
Răspunsuri