Hagia “Sophia”, cunoscută oficial ca Marea Moschee "Ayasofya", este o
moschee din orașul Istanbul, Turcia. Lăcașul a fost la origine o biserică construită din ordinul împăratului Iustinian (527-565) și a servit drept catedrală a Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, până în anul 1453, când a fost transformată în moschee. În anul anul 1935 regimul Ataturk a transformat edificiul în muzeu. Ca un monument de mare valoare istorică și arhitectonică, Hagia Sophia a fost inclusă pe lista monumentelor patrimoniului mondial UNESCO, în 1985. Statutul clădirii a stârnit ulterior discuții, iar în iulie 2020 Consiliul de Stat al Turciei a decis că transformarea în muzeu ar fi fost ilegală. La scurt timp s-a anunțat că muzeul va fi reconvertit în moschee, stârnind numeroase critici din partea reprezentanților UNESCO, dar și a unor state precum Grecia. Prima rugăciune a avut loc într-o vineri, pe data de 24 iulie 2020, adunând mii de participanți, inclusiv președintele Turciei – Erdogan. Planul bisericii lui Iustinian cuprindea un atrium perpendicular pe axa longitudinală a edificiului, un nartex exterior (pronaos), un nartex interior, nava centrală, acoperită cu o cupolă gigantică, două nave laterale și galeriile superioare, de la etaj, galerii care înconjoară nava centrală din trei părți, sub formă de potcoavă deschisă spre altar. Din atriumul astăzi dispărut se pătrundea în nartexul exterior (exonartex) prin șapte porți gigantice, iar mai departe în nartexul interior (esonartex) prin cinci porți bătute în bronz și decorate cu cruci aurite. Din nartexul interior, alte nouă porți asigură comunicația cu spațiul central al bisericii. Trei porți de la sud erau destinate accesului poporului, iar altele trei de la nord erau destinate celor care solicitau adăpost spiritual. Porțile centrale, tot în număr de trei, erau rezervate împăratului și suitei sale. În mijloc, cea mai înaltă era Poarta împărătească, placată cu argint aurit, decorație jefuită de apuseni în 1204. Cele două nartexuri sunt săli transversale alăturate și succesive, perpendiculare pe axa mediană a locașului și lungi cât toată latura acestuia. Au lungimea de 60,90 metri și lățimea de 6,03 metri, cu plafoane sub formă de bolți alternative întrepătrunse. Nartexul exterior era încăperea rezervată celor care nu fuseseră botezați și cărora nu li se permitea intrarea în biserică. La extremitățile lui de nord și de sud otomanii au practicat niște uși de acces spre minaretele ridicate de ei. Bolțile sale întrepătrunse sunt decorate cu frescă. Nartexul interior are bolțile decorate cu mozaic pe fond auriu, iar zidurile placate în partea de jos cu marmură de diverse nuanțe, străbătută de vinișoare de culoare mai închisă în aceeași nuanță. Păstrează mozaicurile originale cu caractere geometrice și florale și avea menirea de a-i impresiona pe credincioși. Spațiul imens din nava centrală stupefiază și nu poate fi cuprins dintr-o singură privire. Centrul cupolei se înalță la 55,60 metri (echivalentul unui bloc modern cu 15 etaje), având un diametru la bază de 31,36 metri (echivalentul unui bloc modern cu 9 etaje, așezat de-a latul). Cupola parcă plutește pe cele 40 de ferestre care o înconjoară la bază. Ea pare a pluti, a se înălța, purtată de lumina ferestrelor ce-i înconjoară baza. Spațiile de la parter erau rezervate bărbaților, iar cele de la galeriile etajului erau destinate femeilor. Spațiul central al bisericii, cel mai luminat, era destinat clericilor și este mărginit pe două nivele de șiruri grațioase de coloane. La dreapta și la stânga navei centrale, la parter, se aliniază câte un rând de coloane din granit, aduse de la Efes. Nișele circulare de la colțurile spațiului central posedă opt coloane de porfir provenite de la Baalbek. Cea mai mare parte a coloanelor se termină cu capiteluri bizantine composite, ornate cu frunze de acant. Monogramele cuplului imperial, Justinian și Theodora sunt gravate pe fața și spatele capitelurilor. În total, biserica posedă 107 coloane, din care 40 la parter și 67 la etaj, la galerii. Cele mai înalte coloane de la parter măsoară 20 de metri înălțime, au un diametru de aproape 1,5 metri și o greutate de circa 7 tone. Galeriile de la etaj s-au construit deasupra navelor laterale și deasupra nartexurilor, având un plan de potcoavă cu unghiuri drepte, potcoavă deschisă spre altar. Accesul de la parter spre etaj se făcea pe la capetele nartexului interior, urmând niște serpentine largi, pavate cu cu piatră bolovănoasă, serpentine asemănătoare unei scări încolăcite, dar fără trepte. Acele căi se numeau kihlias. Cea din sud a dispărut cu ocazia lucrărilor pentru un minaret. Galeria centrală, poziționată în fața altarului, adică partea vestică a potcoavei galeriilor, era destinată numai împărătesei și suitei sale. Partea nordică a galeriei, a potcoavei, era destinată ca ginaeceum sau matroneum, fiind destinată numai femeilor care asistau la slujbe. Cea mai atractivă este galeria sudică la care se ajunge după ce se trece printr-o deschidere a unui perete subțire de marmură. Acel perete a fost adăugat mai târziu pentru a delimita Sala conciliilor, iar deschiderea a primit numele de „Poarta Paradisului și a Infernului”. Uimitoarea cupolă este unită la răsărit și la apus cu câte o semicupolă cu dimensiuni asemănător de ample, acelea concurând la amplificarea grandioasă a spațiului. Cupola centrală este unită cu alte trei semicupole mai mici, dintre care cea din mijloc acoperea absida altarului. Lungimea navei centrale, incluzând absida altarului, măsoară 79,30 metri, astfel că împreună cu nartexurile edificiul atinge lungimea de circa 100 de metri. Nava centrală măsoară 32,27 metri, iar împreună cu navele laterale oferă edificiului o lățime de 70 de metri. În total, construcția acoperă, cu unele anexe, suprafața de 7500 de m2, fără a pune la socoteală atriumul pierdut. Este o suprafață o dată și jumătate mai mare decât a unui stadion modern. Din mărturiile a numeroși autori creștini reiese că centrul cupolei era acoperit cu un imens mozaic reprezentând pe Iisus Pantocrator, iar pe cele patru pandantive de la baza cupolei erau reprezentați patru îngeri magnifici, cei de la răsărit executați în mozaic, iar cei de la apus în frescă. Până în sec. al XIX-lea toată decorația superioară a bisericii rămăsese neatinsă, dar niște restauratori din occident, frații Fosatti din Elveția, au pus la dispoziția turcilor mijloacele de a ajunge la înălțimile maxime ale bisericii. Turcii și-au realizat visul dea înlătura imaginea lui Iisus Pantocrator, înlocuind-o cu un verset din Coran. Tot atunci reprezentările îngerilor au fost înlocuite cu niște medalioane mari cu caligrafii arabe aurite pe fond negru. Zidurile laterale ale edificiului, la nord și sud, cuprinse sub arcuri mărețe, sunt străpunse de mulțime de ferestre dispuse pe mai multe rânduri. Prin ele se revarsă lumina zilei spre spațiul central de jos și spre cel de la galerii. Întregul perimetru al spațiului central, până la galerii, și nartexul interior, până la bolțile cu mozaic, sunt placate cu marmură într-o paletă coloristică discretă inimitabil de diversă. Unii autori vorbesc de peste 60 de nuanțe de marmură, cu incredibile jocuri de nervuri. Plăcile de marmură sunt prinse în panouri, cu desenele nervurilor așezate simetric. În navele laterale există panouri de marmură gravată, asemănătoare cu cele de deasupra Porții imperiale. Gravurile reprezintă delfini stilizați și Tridentul zeului Poseidon, simboluri emblematice ale Imperiului Roman de Răsărit. În diverse puncte ale bisericii s-au păstrat mozaicuri splendide cu vârstă milenară. Pe semi cupola absidei altarului se găsește o magnifică reprezentare a Fecioarei cu Pruncul în brațe încadrată de cei doi Arhangheli, dintre care numai Gabriel este foarte bine păstrat. Frumusețea chipurilor din acest tablou este încântătoare. Partea stângă a navei centrale este prevăzută cu nișe la înălțime. În acele nișe sunt reprezentate, în mozaic, diverse personaje religioase (sfinți și patriarhi). Nava laterală dinspre sud a păstrat minunat toată decorația mozaicală originală, din sec. al VI-lea d.Cr., cu motive vegetal-florare și geometrice pe fond auriu. Galeriile de la etaj dețin cele mai spectaculoase mozaicuri cu figuri umane din arta bizantină, dar și acoperiri cu mozaic pe bolte și arcuri. La parter, deasupra Porții imperiale se găsește un tablou valoros reprezentând pe Cristos așezat pe un tron opulent, făcând cu mâna dreaptă semnul botezului și ținând în mâna stângă o carte deschisă ce poartă scris: pace vouă, Eu sunt lumina lumii. La capătul de sud al nartexului interior, printr-o poartă amplă, se ajunge într-un vestibul spațios și de acolo în exterior. Se numește vestibulul războinicilor. În secolul al X-lea acest vestibul era folosit drept cale de intrare curentă în biserică. Din el se putea pătrunde într-o încăpere privată a împăratului numită Horologion, încăpere în care împăratul își schimba ținuta pentru slujbe. În acea încăpere se găsea o clepsidră de la care a derivat numele încăperii. Deasupra porții dinspre nartexul interior, privind din interiorul vestibulului, se află un mozaic reprezentativ. Este vorba de imaginea Sfintei Fecioare cu Pruncul așezată pe un tron de argint, încrustat cu pietre prețioase. La dreapta, Constantin cel Mare îi oferă macheta orașului, iar la stânga Iustinian I îi oferă macheta bisericii "Sfânta Sofia". Poarta de bronz a vestibulului, prin care se iese afară, datează din sec. II-I î.Cr. Este numită Frumoasa poartă, a fost adusă de la un templu elenistic din cetatea Tarsus, Asia Mică, cetate de care este legată viața Sfântului Paul.
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2021/09/minuni-ale-arhitecturii-mondiale-44.html
-->
Răspunsuri