Dacă n-ai dat ochii cu lucrarile lui Gaudí in Barcelona, cauta creatiile sale deosebite în orășelul spaniol Comillas , din comunitatea autonomă Cantabria.
Aici vei admira una din operele sale timpurii, Vila Quijano, fosta reședință a unui om de afaceri care s-a imbogatit ulterior in America. Până în anul 2010 edificiul a adăpostit un restaurant sofisticat si scump. În cele din urmă, clădirea a fost transformată în muzeu și deschisă publicului în iulie 2010. De atunci a primit aproape 500000 de vizitatori. De ce oare a ales Gaudí sa proiecteze o vila intr-un oras cu numai 2500 de locuitori e un mister pentru toata lumea, dar explicatia sta in supranumele numele cladirii: El Capricio de Gaudi (Capriciul lui Gaudi).Edificiul a fost construit între anii 1883 - 1885 sub conducerea lui Cristobal Cascante, asistent al arhitectului Reus, la comanda lui Máximo Díaz de Quijano. Este una dintre puținele lucrări pe care Gaudí le-a proiectat în afara Cataloniei. Această lucrare aparține perioadei orientaliste a lui Gaudí (1883-1888), perioadă în care arhitectul a realizat o serie de lucrări inspirate din arta Orientului Apropiat și îndepărtata (India, Persia, Japonia) și arta islamică. În anul 1969 clădirea a fost declarată bun de interes cultural. El Capricho este situat pe un teren în pantă, care adăpostea anterior o pădure de castani, într-o vale ale cărei versanți coboară spre mare. Arhitectul a trebuit să țină cont de toate aceste aspecte, pe care le-a rezolvat cu un proiect orizontal volumetric, orientând fațada zonelor destinate zilei spre nord. Nivelarea terenului a fost obținută printr-o golire parțială a terenului fermei care conține panta cu un perete în grădina din spate. Gaudí a încorporat în lucrarea sa două construcții anterioare aflate pe amplasament, o seră și un templu, pe care le-a transformat în corpul central al clădirii și, respectiv, la baza turnului-minaret. Pe de altă parte, lângă clădire a proiectat și grădinile domeniului, în care a inclus o grotă artificială. Clădirea are un plan alungit în forma literei U, cu o suprafață de 720 m² și un plan de 15 x 36 metri . Conține un demisol, un etaj principal și o mansardă, conectate prin două scări în spirală și cu un turn cilindric în formă de minaret persan, complet acoperit cu ceramică. În construcția sa au fost folosite diverse materiale, precum piatră, cărămidă, țiglă, fier și țiglă, combinate în diferite nuanțe, ceea ce conferă o mare bogăție cromatică întregului. Fațada principală este structurată pe baza unei serii de dungi orizontale de carcase galben-ocru cu dungi verzi decorate cu flori galbene de floarea soarelui. Pereții sunt realizați din cărămidă expusă pe un soclu de piatră într-o formă căptușită și acoperit de o cornișă de cartușe colorate; acoperișul în două ape este acoperit cu țigle ceramice.În planimetria sa, se evidențiază linia curbată, cu diferite corpuri semicirculare suprapuse care se evidențiază din întreg, și chiar și colțurile au formă de curbe concavă. Balcoanele au un design original, deoarece balustrada din fier forjat devine un scaun în partea centrală, în timp ce partea superioară prezintă un desing asemănător pergolei. Intrarea principală în casă se află pe latura de nord, într-un portic monumental pe care se află turnul-minaret, cu patru coloane și arcade lintelate, cu capiteluri decorate cu păsări și frunze de palmier. Fereastra ușii principale are o formă în trepte și este căptușită cu plăci verzi pe plafon și în formă de floarea-soarelui pe fațadă. Orizontalitatea corpului central al clădirii este contrastată de verticalitatea turnului, înalt de 20 de metri, similar cu un minaret islamic, care acționează ca punct de observare, deoarece de la înălțimea sa poate vedea Marea Cantabrică. Are un plan cilindric și este alcătuit din trei părți: o terasă situată pe porticul de intrare, la nivelul cornișei clădirii; corpul central, acoperit cu plăci verzi și floarea-soarelui, aranjat într-un model în carouri; și punctul de vedere, cu o platformă cu o balustradă din fier forjat cu motive muzicale - în special clavele înalte - acoperit cu un templu de forme geometrice susținut de patru coloane de fier. Fațadele laterale ale clădirii au o planimetrie diferită: cea vestică este cea care conține, împreună cu fațada principală, porticul și turnul și a fost concepută pentru a primi vizitatori, deoarece se află vizavi de calea de acces. Se află în partea cea mai înaltă a terenului, astfel încât baza clădirii de aici are doar 80 cm înălțime. La rândul său, fațada estică este situată în partea de jos a terenului, astfel încât baza de pe această parte are o înălțime de 3,5 metri. În această parte se află dormitorul principal, precum și o sală de jocuri, care uneori servea drept dormitor auxiliar. Sub terasa dormitorului matrimonial se află garajul care, datorită pantei terenului, este situat la demisol. Grădinile proprietății au o suprafață de 2500 m² și au fost proiectate de Gaudi însuși. Această zonă nu a suferit modificări, astfel că își păstrează practic designul original. Ca și în alte lucrări ale sale, arhitectul a arătat un mare respect pentru mediu, folosind materiale indigene pentru proiectul său. Principala modificare a terenului s-a datorat denivelării sale, care l-a determinat să extragă pietre din zona cea mai înaltă, pe care a folosit-o pentru a construi poteci, pereți și scări. Designul interior al casei răspunde în principal faptului că a fost proiectat pentru o singură persoană și cu un scop recreativ, deoarece a fost o clădire concepută pentru odihnă și vacanțe. Interiorul este distribuit pe trei etaje: la subsol erau bucătăria, cămarile și încăperile de depozitare, la etajul principal reședința și mansarda erau folosite pentru serviciu. Etajul principal are cinci camere, holul și baia. Majoritatea motivelor decorative sunt de natură geometrică și vegetală precum florile și frunzele, dar și unele animale, în principal ornitologice. Sala, care se află în spatele porticului de la poalele turnului-minaret, are suprafața de 12 m², sub formă de hexagon și acționează ca un distribuitor între cele trei etaje. Pavajul este alcătuit din plăci circulare de marmură, în timp ce tavanul are un tavan cu casetă din lemn, cu o bandă de cinci grinzi în centru și două grupuri de șapte grinzi care traversează camera. Această cameră are un vitraliu cu margini de forme geometrice și motive vegetale ornamentale. Între hol și holul principal se află camera de 16 m². Această cameră îndeplinea o dublă funcție: aceea de hol într-un context mai formal și cea de acces la restul casei la un nivel mai informal, deoarece se conecta la galeria de distribuție care comunica toate camerele prin seră, unde în principiu au acces doar familia și prietenii. Principalul material utilizat în această cameră este lemnul care acoperă podeaua, tavanul, plinte, uși și ferestre, precum și șemineul. Majoritatea motivelor ornamentale sunt de natură geometrică. Livingul principal are 35 m² și are o înălțime dublă care ajunge la acoperișul clădirii împărțind mansarda în două părți. Deoarece este situat în golful de nord, este contrapunctul serii, orientat spre sud. Este o cameră confortabilă și luminoasă, dar cu o anumită sobrietate, așa cum dorea proprietarul. Acoperișul este în formă de naos inversat, posibil conceput pentru a conține un acoperiș din sticlă, așa cum era moda la acea vreme, care însă nu a fost niciodată construită. În cameră iese în evidență o fereastră mare cu ferestre prevăzute cu un sistem de alunecare care se mișcă cu contragreutăți. În mod similar, în zona interioară există patru ferestre în formă de arcuri solare care privesc coridorul și permit intrarea luminii de la amiază. Pe de altă parte,Cele două balcoane în formă de balustradă de bancă din fier forjat, orientate spre exterior, corespund acestei camere. Alături de acest living se află sufrageria, de dimensiuni modeste, situată lângă scara de serviciu care duce la bucătărie, la demisol. Lângă sala principală se află sala de jocuri, o cameră de 37 m² orientată spre vest. Era o cameră polivalentă concepută în scopuri recreative, dar care putea servi și ca dormitor secundar. Include o galerie semicirculară de 6 m² ca mediu suplimentar destinat în principal unei camere pentru fumători, de inspirație arabă. Podeaua acestei camere este parchet, care se armonizează cu tavanul casetat din lemn, decorat cu flori, de asemenea, sculptate în lemn. Decorul, cel mai bogat din casă, este realizat din lemn, ceramică și fier, cu motive vegetale și animale. Pe fațada de est se află dormitorul matrimonial, care cu cei 42 m² este cea mai mare cameră după seră, chiar mai mare decât camera de zi principală, ceea ce evidențiază importanța acordată de proprietar intimității sale. Lângă dormitor se află baia de 14 m², cu podea din marmură, gresie pentru zona de duș, plinte din lemn și marmură și tavan cu casetă din lemn. Ferestrele au vitralii cu motive vegetale și ornitologice, posibil un model pentru celelalte încăperi care nu a fost realizat în cele din urmă. La etajul superior se află mansarda, împărțită în două de holul principal, deoarece înălțimea sa ajunge la acoperișul clădirii, cu acces prin două scări în spirală.
Are o suprafață totală de 140 m², cu un acoperiș în două ape, cu o structură de grinzi de lemn cu unghiuri de deschidere diferite. Mansarda a îndeplinit și obiectivul de reglare termică, izolând podeaua nobilă de temperaturile exterioare.
***
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2021/01/minuni-ale-arhitecturii-lumii-36.html
-->
Răspunsuri