Domul Santa Maria del Fiore (în limba italiană - Basilica di Santa Maria del Fiore) din orașul italian Florența este recunoscut pentru stilul său arhitectonic (cubist baroc și renascentist). Edificiul este situat in partea de nord a fluviului Arno, ce strabate orasul de la est la vest, si reprezinta miezul centrului istoric al Florentei si punctul de plecare in explorarea frumusetilor medievale si renascentiste ale orasului care a revolutionat cultura occidentala. Este cea de-a doua biserică ca mărime din Italia, după Bazilica Sfântu Petru din Roma. Numele său, Biserica Sfintei Maria a Florilor, se referă la floarea de liliac, care este simbolul Florenței, sau la însuși numele vechi al orașului, Fiorenza. Cunoscand o perioada infloritoare spre sfarsitul secolului al XII-lea, in orasele medievale, intre care exista si o mare rivalitate, se construiau edificii impunatoare, fiecare incercand sa-si afirme suprematia. In acea perioada catedrala Florentei era Santa Reparata fondata in secolul VII, pe care florentinii o considerau banala si inadecvata pentru maretia orasului lor. Astfel au decis si l-au insarcinat pe arhitectul Arnolfo di Cambio (1245 - 1302) sa proiecteze o noua structura care sa intreaca prin frumusete si vastitate edificiile create de greci si romani, dar mai ales pe cele costruite de marii rivali, Siena si Pisa. Piatra de temelie a Domului din Florenta a fost pusa pe 8 septembrie 1296, iar bisericii i-a fost dat numele de Santa Maria del Fiore. Edificiul a fost construit peste ruinele bisericii Santa Reparata, care fusese de-a lungul timpului catedrala Florentei, dupa Baptisteriu si Biserica San Lorenzo. Lucrarile au fost intrerupte la moartea lui Arnolfo di Cambio in 1302, iar in 1331, Giotto, considerat unul dintre cei mai revolutinari artisti ai epocii, a fost insarcinat sa finalizeze proiectul titanic al noii catedrale. Dupa Giotto, care s-a occupat mai mult de construirea Clopotnitei (Campanile) din Piata Domului, de lucrari s-au ocupat mai multi arhitecti, intr-o perioada in care Europa era devastata de ciuma si de tubulente economice si politice, iar finantarea proiectului devenise o problema. Dificultati in realizarea constructiei au fost intampinate la cupola, care exercita o greutate si forte laterale mult prea mari pe zidurile de sustinere. Cel care a reusit sa o finalizeze a fost Filippo Brunelleschi in anul 1436. Construirea Domului din Florenta a durat 140 de ani, dar fatada actuala a aparut abia in 1887 si este opera arhitectului Emilio de Fabris. Catedrala a putut fi apoi sfințită de către Papa Eugen al IV-lea. Suprafața utilă a acestui edificiu este de 3600 metri pătrați, iar înălțimea sa este de 114,5 metri. In arhitectura Domului predomina stilul gotic, iar fatada cu ornamente bogate si viu colorata contrasteaza puternic cu interiorul auster al catedralei, in care vizitatorul poate admira capodopere ale unora dintre cei mai mari artisti ai epocii – fresce pictate de Vasari, Paolo Uccello si Andrea del Castagno. De asemnea puteti vizita relicvelele antice si ale constructiilor anteriore excavate sub catedrala. Cupola Domului din Florenta, capodopera arhitecturala si inginereasca a lui Brunelleschi, reprezinta un punct de referinta in istoria arhitecturii si a fost sursa de inspiratie pentru Michelangelo cand a proiectat cupola Bazilicii Sfântu Petru din Roma. Pentru a ajunge in varful Domului, pe cupola, trebuie sa urcati 463 de trepte printre cei doi pereti ai cupolei. Urcarea este extenuanta si nu e recomandata celor care sufera de claustrofobie sau nu sunt prea in forma, insa privelsitea de pe varful cupolei va va taia respiratia. De aici puteti admira Piata Domului cu Baptisteriul si Clopotnita, iar panorama Florentei este minunata.
Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog de mai jos:
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2024/06/monumente-ale-arhitecturii-italiene-1.html
ÎȚI MULȚUMESC
Vizualizări: 2
-->
Răspunsuri