13466011675?profile=RESIZE_400x

Scorțoasa (în trecut - Policiori) este o comună din județul Buzău, care include și satele: Balta Tocila, Beciu, Dâlma, Deleni, Golu Grabicina, Grabicina de Jos, Grabicina de Sus, Gura Văii, Plopeasa și Policiori. Comuna se află în depresiunea Policiori din valea răului Sărățel, pe raza ei aflându-se o parte a rezervației Vulcanii Noroioși.Ea este traversată de șoseaua județeană DJ102F care o leagă de Berca la sud și de Mânzălești la nord. La recensământul din anul 2021 comuna număra 2452 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (2011 – 3076 locuitori) dintre care: români – 90,86%, romi – 1,88% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a comunei buzoiene Scorțoasa astăzi s eprezintă aproximativ astfel: ortodocși – 91,88% și restul – nedeclarată sau altă religie. La sfârșitul secolului al XIX-lea, comuna purta numele de Policiori, făcea parte din plaiul Pârscov al județului Buzău. Pe teritoriul actual al comunei Scorțoasa mai funcționau atunci, în aceeași plasă, și comunele Beciu și Grabicina. În anul 1925, cele trei comune au fost arondate plasei Sărățelu. În 1950, comunele au fost incluse în raionul Cărpiniștea (ulterior Beceni) al regiunii Buzău și apoi (după 1952) în raionul Buzău al regiunii Ploiești. În anul 1968, comunele Beciu și Grabicina au fost desființate și incluse în comuna Scorțoasa (care fusese astfel denumită după noua sa reședință), comună revenită la județul Buzău. Două obiective din comuna Scorțoasa sunt incluse în listam monumentelor istorice de interes județean:

  • sit arheologic reprezentat de o așezare aparținând culturii Monteoru din Epoca Bronzului (mileniile al III-le–al II-lea î.e.n.) și situat lângă satul Dâlma, în zona unui fost pichet de grăniceri de pe frontiera austro-ungară a României
  • moara Palcău din satul Dâlma, datând de la 1900 și fiind clasificată ca monument de arhitectură.

13466012296?profile=RESIZE_400x

Lângă biserica satului Plopeasa de Sus, având hramul “Adormirea Maicii Domnului”, în partea dreaptă, a fost ridicată în anul 2000 o cruce-monument, decorată cu însemnele religioase şi ale armatei. Crucea este aşezată pe un soclu de formă pătrată, în trepte, avâd la colţuri stâlpi legaţi între ei cu bare de metal. Inscripţia arată că astfel sunt cinstiţi “Eroii din 1916-1918” şi “Eroii din 1941-1945”, numele acestora fiind înscrise pe cruce, la care au fost adăugaţi şi cei din satul Negoşina, ce aparţine administrativ comunei Căneşti.

13466012491?profile=RESIZE_400x

Tot lângă biserică, în partea stângă, a fost ridicată o cruce de mrmură susţinută de un soclu din ciment mozaicat pe care a fost fixată o placă ce poartă însemnele armatei şi inscripţia „Eroul înv. Tănase I. Stan, căpitan P.M.căzut în luptele (şters intenţionat în perioada regimului comunist) la 23 noiembrie 1942 la (şters).. În amintirea ta, Stănică/ Scump şi drag/ Soţ şi tată ideal!/ Vom fi veşnic cu gândul la tine”. Fotografia eroului, fixată într-un medalion pe cruce, a fost scoasă.

13466013068?profile=RESIZE_400x

În curtea bisericii satului Grabicina de Jos, având hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, aşezată pe vârful unui deal care domină împrejurimile, se înalţă un monument din piatră, în formă de obelisc, cu o cruce în vârf, susţinut de un postament de formă pătrată. Pe faţada monumentului o inscripţie ne spune că este ridicat ca să ne amintească de “Eroii morţi în războiu 1916-1918” ale căror nume sunt înscrise în piatră. În biserică se păstrează un pomelnic cu toţi eroii satelor Grabicina de Jos şi Grabicina de Sus căzuţi în cele două războaie mondiale.

13466013079?profile=RESIZE_400x

Lângă vechea biserică de lemn a satului Grabicina de Sus, având hramul „Sfinţii Voievozi”, care astăzi a rămas să vegheze singură locurile unde altădată era satul şi mormintele sătenilor, străjuie încă un monument din piatră, în formă de obelisc, cu o cruce în vârf pe care este reprezentat un porumbel, susţinută de un mic postament de formă cubică. Inscripţia ne spune că a fost ridicat pentru a cinsti pe “Eroii satului Grabicina de Sus morţi în războiul 1916-1918”, numele acestora fiind săpat în piatra monumentului. Din nefericire satul nu mai există, deoarece locuitorii au plecat din cauza alunecărilor de teren şi a interdicţiei de a mai construi case şi s-au stabilit la Golul Grabicinei.

13466013272?profile=RESIZE_400x

În curtea bisericii satului Golu Grabicinei a fost ridicat un monument din piatră şi ciment, în formă de obelisc, în trepte, cu o cruce de marmură în vârf, susţinut de un postament de beton de formă pătată. Pe laturile monumentului au fost fixate două plăci de marmură pe care au fost săpate numele eroilor satului căzuţi în cele două războaie mondiale.

***

Dacă îți place subiectul te invit să vezi, să citești și să comentezi articolul de blog;

http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2024/04/monumente-ale-eroilor-buzoieni-comuna.html

ÎȚI MULȚUMESC!

 

 

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii răspund –

Topics by Tags

Monthly Archives

-->