Nehoiu este un oraș din județul Buzău, care include și satele: Bâsca Rozilei, Chirlești, Curmătura, Lunca Priporului, Mlăjeț, Nehoiașu, Păltineni, Stănila și Vinețișu. Accesul către oraș se realizează pe DN10 (Buzău – Brașov) și pe calea ferată Buzău – Nehoiașu. La recensământul din anul 2011 orașul număra 10211 locuitori, în scădere față de recensământul anterior (anul 2002 – 11631 locuitori), dintre care: români – 96,31% și restul – necunoscută sau altă etnie. Componența confesională a orașului buzoian Nehoiu, astăzi se prezintă astfel: ortodocși – 94,35%, creștini după evanghelie – 1,38% și restul – nedeclarată sau altă religie. Comuna Nehoiu a fost declarată oraș în 1989. Câteva dintre atracțiile turistice ale orașului sunt:
- Biserica „Sfinții Împărați” din Lunca Priporului, monument istoric
- Biserica „Adormirea Maicii Domnului” (cu clopotnița), datând din anii 1700–1710, din zona Valea Nehoiașului.
- Două situri arheologice.
Denumirea localităţii s-ar părea că vine de la cuvântul de origine nemţească Nohai, care în traducere însemnă “fân nou“. Odată cu primele case ridicate aici, a fost înfiinţată în 1875 prima şcoală în satul Nehoiu şi a fost ridicată o bisericuţă din lemn care a funcţionat până în 1882 - 1884 când s-a construit actuala biserică. Chiar dacă factorii geografici şi istorici au făcut ca această localitate, după multiple transformări, să rămână în obârşia căpătată de secole, nu acelaşi lucru l-au făcut şi factorii politici care au influențat factorii economici, reușind într-un timp relativ scurt (aproximativ 30 de ani), să schimbe structura populaţiei datorită lipsei locurilor de muncă creind desigur, o relaxare maximă și o puritate mărită a aerului datorită dispariției toatale a unei bogății incomensurabile a orașului Nehoiu, care a fost industria. Caracterizat printr-un peisaj deosebit de pitoresc, defileul adânc şi prelungit pe mai mulţi kilometri, cu versanţi abrupţi, împăduriţi, care începe de la coada lacului Siriu şi coboară împreună cu apa Buzăului, deschide o vale care a făcut posibilă aşezarea caselor localității Nehoiu constituind un nou potenţial turistic format din factorii naturali existenţi şi de mâna omului, după terminarea barajului Siriu. Principalul vector în dezvoltarea socială şi economică a Văii Buzăului a constituit-o construcţia căii ferate Buzău – Nehoiaşu, cea mai utilizată modalitate de transport, care la vremea dării ei în folosinţă a fost considerată o necesitate vitală, acum fiind o cale ferată izolată, pe cale de dispariţie, cu gări şi halte, vândute sau părăsite, dar care încă mai rezistă în ciuda vârstei. Dezvoltarea aşezărilor, industriei lemnoase, textile, de construcţii, mineritului şi petrolului a depins în mare măsură de această cale ferată care a fost construită de Banca Marmorosch Blanc & Comp în baza concesiunii ce i s-a acordat de către Ministerul Lucrărilor Publice în martie 1907, confirmată prin Decret Regal şi publicat în Monitorul Oficial din 11 - 24 martie 1907. În anul 1909 calea ferată Buzău, având ca punct terminus gara Nehoiaşu, care se întinde de-a lungul râului Buzău pe o lungime de 74 de km, a fost terminată şi preluată pentru exploatare de la Marmorosch Banc de o societate constituită în acest scop cu denumirea “Societatea Română a Căii Ferate Buzău – Nehoiaşu”. Tot în anul 1909, odată cu terminarea acestei căi ferate, au luat fiinţă şi serviciile poştale în aproape toate gările de pe linia ferată Buzău – Nehoiaş, o mare realizare, având în vedere că exista un singur oficiu poştal care funcţiona din 1907 în Cislău. Marele avantaj al acestei localităţi îl constituia calea ferată care a asigurat un flux continuu de transport ce a permis o aprovizionare ritmică, facilitand deasemeni expedierea materialului lemnos şi nu numai, fără o pregătire prealabilă deosebită, cu cheltuieli mici realizând şi o integritate mai mare a mărfurilor, riscul de avariere fiind mult mai mic în comparaţie cu alte modalităţi de transport. În 2008 încă mai circulau 10 trenuri de călători, de fapt 5 perechi de garnituri, ca în următorul an să rămână numai una şi aceea numai pe ruta Buzău – Berca, fiind vândută unei companii private care a preluat şi transportul de marfă şi de călători, reluând traficul normal.
În curtea bisericii din satul Mlăjet, având hramul “Naşterea Maicii Domnului” a fost înălţat un monument în formă de cruce, din marmură albă, susţinut de un soclu masiv aşezat pe un postament în trepte. Pe faţada monumentului sunt reprezentate însemnele armatei, după care urmează inscripţia următoare: “S-a ridicat acest monument în anul 1990 în semn de omagiu şi recunoştinţă pentru jertfa eliberatoare a eroilor parohiei Mlăjet, judeţul Buzău, căzuţi în anii 1877- 1878, 1916-1919, 1941-1945 şi a eroilor întregii ţări din decembrie 1989. Ridicat prin binevoinţa robului lui Dumnezeu, Burhală M. Constantin cu fiii săi, Gheorghe, Traian şi Nicu preot. Sub păstorirea preotului iconom stavofor Nicolae Chivoiu". Pe o placă de marmură fixată pe soclu se află înscrişi “Eroii căzuţi în războiul din 1941-1945 pentru ţară şi credinţă”, iar în spate se găsesc eroii din Războiul de Independenţă, cel al Reîntregirii şi din timpul răscoalei din 1907. În biserică se păstrează un “Tablou în amintirea vitejilor din comuna Mlăjetu, morţi pentru ţară în războiul de neatârnare din 1877-1878. Patria recunoscătoare” şi un “Tablou cu eroii din parohia Mlăjet, judeţul Buzău, morţi în războiul pentru întregirea neamului din 1916-1919”.
***
http://epaminonda-epaminonda.blogspot.com/2022/01/monumente-ale-eroilor-buzoieni-orasul.html
-->
Răspunsuri