Începând cu data de 30 decembrie 2024, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic mondial o monedă din aur cu tema 400 de ani de la nașterea Mitropolitului Dosoftei. Aversul monedei prezintă Mănăstirea Probota unde s-a călugărit Mitropolitul Dosoftei, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, valoarea nominală „100 LEI”, stema României și anul de emisiune „2024”, iar reversul redă portretul Sfântului Ierarh, Mitropolitul Dosoftei și inscripția „400 DE ANI DE LA NASTEREA MITROPOLITULUI DOSOFTEI”. Caracteristicile tehnice ale monedei sunt următoarele:
- Data emiterii – 30 decembrie 2024
- Emitent – Monetăria Statului la comanda BNR (Băncii Naționale a României)
- Valoarea – 100 lei
- Material compoziție – aur
- Titlu – 90%
- Forma – rotundă
- Greutatea – 6,452 grame
- Diametrul – 21 milimetri
- Cant – zimșat
- Calitate – proof
- Tiraj – 1000 exemplare
- Preț unitar de achiziție, fără TVA, la magazinele BNR din București, Cluj, Constanța, Craiova, Iași și Timișoara – 4200 lei
Mănăstirea Probota este o mănăstire ortodoxă cu statut de monument istoric, construită în anul 1530 în satul Probota (care aparține în prezent de orașul Dolhasca, județul Suceava, fiind ctitoria dominorului Petru Rareș. Complexul mănăstiresc Probota se compune din:
- Biserica „Sf. Nicolae” - datând din 1530
- Clisiarnița, azi mic muzeu - datând din 1530
- Ruinele caselor domnești - datând din 1530
- Ruinele clădirilor din incintă - datând din sec. XVI-XVII
- Turnurile de colț - datând din sec. XVI
- Zidul de incintă, înalt de 6 m si gros de 1,1 m - datând din 1550
Din 1993 împreună cu alte șapte mănăstiri din nordul Moldovei, a fost insclusă în Patrimoniul Mondial UNESCO. Mănăstirea Probota a beneficiat de o atenție deosebită din partea domnitorului Petru Rareș. Acesta i-a întărit toate daniile mai vechi, adăugându-i sate noi și înzestrând-o cu odoare de preț. După moartea voievodului, în anul 1550, Doamna Elena și trei copii ai săi (Iliaș Voievod, Ștefan și Constantin) închideau biserica cu un zid gros de incintă, cu trei turnuri de apărare pe latura estică, mănăstirea semănând astfel cu o cetate medievală. Iliaș Rareș a construit în incintă locuințe domnești. Pe la mijlocul secolului al XVI-lea, mai precis în anii imediat următori ridicării zidului de incintă (1550), au fost construite în incinta mănăstirii patru clădiri din zidărie masivă de piatră legată cu mortar de var/nisip (o clădire cu rol de stăreție în partea sudică, o clădire cu rol de cuhnie și brutărie lipită de zidul de incintă sudic, o clădire cu rol de trapeză a obștii monahale ridicată în partea de sud-est a incintei, și o anexă gospodărească aflată în colțul sud-vestic. În secolul al XVII-lea au avut loc ample modificări ale structurilor clădite. A avut loc o amplă refacere a zidurilor de incintă (parțial zidurile de pe laturile de est și vest și în întregime cel de pe latura sudică). S-a renunțat la trapeza din partea de sud-est a incintei și la anexa gospodărească din colțul sud-vestic și s-a renunțat la partea supraterană a clădirii cu rol de stăreție (pivnițele au mai fost folosite până spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, când au fost definitiv abandonate și umplute cu pământ). Clădirea cu rol de cuhnie și brutărie lipită de zidul de incintă sudic a fost refăcută și a preluat și rolul de trapeză. S-a construit în partea sudică o clădire nouă, care a preluat funcțiile celorlalte construcții dezafectate, un corp de chilii lângă zidul de incintă estic și o construcție care adăpostea două sau trei spații locuibile și spații de depozitare, în partea de nord a incinte. O mare parte a acestor lucrări au fost săvârșite în perioada 1676-1677 din dispoziția mitropolitului Dosoftei Barilă. Mănăstirea Probota a fost un valoros centru de cultură românească medievală. Aici și-au desfășurat activitatea patru mitropoliți cărturari ai Moldovei: Grigorie Roșca, Gheorghe Movilă, Teodosie Barbovschi și Dosoftei Bărilă (1671-1674 și 1675-1686). În anul 1677, mitropolitul Dosoftei a închinat Mănăstirea Probota și moșiile ei Bisericii Sfântului Mormânt de la Ierusalim.Aici s-au instalat călugări greci care nu s-au îngrijit de conservarea ansamblului mănăstiresc, nepăsarea lor ducând la degradarea în timp a ctitoriei lui Petru Rareș. La 15 septembrie 1863, prin efectul Legii secularizării averilor mănăstirești, domeniile și bunurile mănăstirii trec în proprietatea statului. Mănăstirea Probota este desființată, iar biserica "Sf. Nicolae" devină biserică parohială a satului. După decenii în care a stat în uitare, Mănăstirea Probota a revenit în atenția publică în 1904, când s-au împlinit 400 de ani de la moartea lui Ștefan cel Mare. Între anii 1934-1937, Comisiunea Monumentelor Istorice a efectuat unele lucrări de restaurare a bisericii și clisiarniței, sub coordonarea arhitectului Horia Teodoru. În 1986, s-au desfășurat lucrări de consolidare a bisericii, fiind înlocuit acoperișul de șiță cu unul nou care respecta însă formele învelitorilor tradiționale, compartimentate ale bisericilor din Moldova, după cum apăreau în tablourile votive. În anul 1993, arhiepiscopul Pimen al Sucevei și Rădăuților a reînființat Mănăstirea Probota, dar cu obște de maici. Biserica "Sf. Nicolae" este o capodoperă a arhitecturii medievale românești și se remarcă prin silueta elegantă, bogăția de forme și elemente arhitecturale, rafinamentul artistic, măiestria și complexitatea ornamentației, ca și prin strălucita execuție a picturilor care redă cu naturalețe și realism zbuciumul sufletesc al personajelor. Biserica este construită din piatră brută, cu asize de câte trei rânduri de cărămidă, dispuse orizontal. Planul construcției este triconc, după tradiția bizantină. Biserica este susținută de 7 contraforturi: două se află în colțurile exonartexului (pridvorului), câte două încadrează cele două abside laterale și un picior de contrafort susține absida altarului. Absidele laterale sunt pentagonale și încadrate de câte două contraforturi, iar absida altarului este heptagonală. Absidele sunt împodobite cu arcade oarbe, având deasupra lor două rânduri de ocnițe (mari și mici). Ocnițele mari se întind de la o absidă laterală la celalaltă, pe când ocnițele mici se prelungesc până în dreptul pridvorului. Acoperișul bisericii este din șindrilă și a avut două boltituri mici la capete. Ulterior, acoperișul a fost înălțat, boltiturile au fost suprimate, acoperișul turlei a fost făcut țuguiat (anterior era boltit), iar deasupra altarului a fost înălțat tot un acoperiș țuguiat. Deasupra naosului se află o turlă octogonală zveltă cu patru ferestre dreptunghiulare în cele patru puncte cardinale, așezată pe două rânduri de baze stelate suprapuse și sprijinită de patru contraforturi mici pe laturile oarbe. Deasupra arcadelor duble se află un rând de ocnițe. În interior, biserica este împărțită în cinci încăperi: pridvor, pronaos, încăperea mormintelor, naos și altar. Toate aceste încăperi (cu excepția altarului) sunt separate prin ziduri groase. La început, în pridvor se intra prin două uși. În timp, însă, ușa de pe peretele nordic a fost zidită, rămânând în funcțiune numai ușa de pe peretele sudic. Pridvorul are formă dreptunghiulară și este luminat prin opt ferestre înalte realizate în stil gotic și amplasate patru pe latura vestică, două pe latura sudică și două pe latura nordică. Deasupra pridvorului se află o boltă semicilindrică. În pronaos se intră printr-o ușă în stil gotic. Pronaosul este dreptunghiular și luminat prin patru ferestre în stil gotic (câte două pe pereții de nord și de sud). Încăperea mormintelor are o boltă semicilindrică și este luminată prin două ferestre dreptunghiulare (una pe peretele nordic și una pe cel sudic). Naosul are două abside semicirculare în interior și pentagonale la exterior. În fiecare absidă laterală se află o fereastră dreptunghiulară (de dimensiuni egale cu cele din încăperea mormintelor). Deasupra naosului se înalță turla cilindrică în interior și octogonală la exterior. Absida altarului este decroșată față de restul construcției, existând cele două nișe (proscomidiarul - la nord și diaconiconul - la sud). În axul absidei se află o fereastră dreptunghiulară identică cu cele din naos și încăperea mormintelor.
Dosoftei (la naștere: Dimitrie Barilă) a fost un cărturar român, mitropolit al Moldovei, poet și traducător, care s-a născut la data de 26 octombrie 1624 la Suceava și a decedat în data 13 decembrie 1639, în localitatea ucrainianaă de azi – Zolkiev. A studiat la Iași și Liov. Urmare a relațiilor sale cu patriarhul Moscovei și cu Nicolae Milescu, aflat acolo, a adus în țară un teasc de tipografie cu litere, cu care a tipărit la Mitropolia din Iași cărți liturgice, unele in traducere proprie. A fost unul dintre cei mai mari cărturari din istoria română, fiind primul poet național, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător din literatura dramatică universală și din cea istorică în românește, primul traducător al cărților de slujbă în românește în Moldova, primul cărturar român care a copiat documente și inscripții, unul dintre primii cunoscători și traducători din literatura patristică și post patristică și care a contribuit la formarea limbii literare românești. În anul 1975, în semn de omagiu față de marele cărturar Dosoftei, unul dintre primii care au promovat tipărirea de cărți în limba română, a fost dezvelită o statuie din bronz realizată de către sculptorul ieșean Iftimie Bârleanu. Mitropolitul și cărturarul moldovean Dosoftei Barilă (1624-1693) a fost canonizat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința sa din 5-6 iulie 2005, pentru viața pilduitoare, evlavia călugărească și înțelepciunea sfântă, în tâlcuirea cuvântului lui Dumnezeu, având data de prăznuire anuală la 13 decembrie
-->
Răspunsuri