În data de 5 august 2024, Banca Națională a României va lansa în circuitul numismatic mondila o monedă din argint cu tema 125 de ani de la nașterea lui George Matei Cantacuzino. Aversul monedei prezintă Palatul Mogoșoaia, la a cărui restaurare a participat George Matei Cantacuzino, inscripția „ROMANIA” în arc de cerc, stema României, valoarea nominală „10 LEI” și anul de emisiune „2024”. Reversul monedei redă portretul, numele lui George Matei Cantacuzino, anii între care a trăit acesta „1899” și „1960” și inscripția „125 DE ANI DE LA NASTERE”. Caracteristicile monedei sunt următoarele:
- data emiterii – 5 august 2024
- emitent – Monetăria Statului la comanda BNR (Băncii Naționale a României)
- tema – 125 de ani de la nașterea lui George Matei Cantacuzino
- valoara – 10 lei
- material compoziție – argint
- titlu – 99,9%
- forma - rotundă
- diametrul – 37 milimetri
- greutatea – 31,103 grame
- cant – zimțat
- calitate – proof
- tiraj – 5000 exemplare
- preț unitar de achiziție de la magazinele BNR din București, Cluj, Craiova, Iași și Timițoara – 500 lei (fără TVA)
George Matei Cantacuzino a fost un arhitect, pictor și scriitor român, un reprezentant al modernismului moderat și cel mai prolific teoretician al arhitecturii din România, care s-a născut la data de 23 mai 1899 la Viena ca fiu al lui Nicolae Barbu Cantacuzino, diplomat de carieră, și al Marcelei Bibescu, nepoată a domnitorului Gheorghe Bibescu și a decedat la data de 1 noiembrie 1960 la Iași (în urma unui accident). A studiat la școala elementară din Montreux - Elveția între anii 1909-1914, colegiul Sfântu Sava din București și Ecole des Beaux Arts din Paris (arhitectura). A participat ca voluntar în primul război mondial. În 1923 și-a deschis un birou de arhitectură la București. În perioada 1931 – 1937 a fost deputat în parlamentul României, ca reprezentant al tinerilor liberali conduși de George Brătianu (așa numiții "georgiști"). În perioada 1942 – 1948 a fost profesor universitar și apoi arestat și închis la Jilava și Aiud (1948 - 1953). Este înmormântat la Cimitirul ieșean Eternitatea. În 1939 a primit titlul de cetățean de onoare al orașului american New York. În drumurile sale la Paris l-a vizitat deseori marele artist Constantin Brâncuși. Fiind proiectantul blocului Carlton din capitală, prăbușit la cutremurul de la 1940, este arestat din ordinul generalului Antonescu, dar s-a dovedit că executantul construcției nu a respectat planurile arhitectului. În semn de prețuire și recunoaștere a activității sale Facultatea de arhitectură a Universității din Iași îi poartă numele. După planurile sale au fost construite următoarele clădiri, în stil renascentist:
- palatul Băncii Crissoveloni (împreună cu August Schmiedigen, București, Strada Lipscani 8;1928-1933)
- fostul sediul Uniunii Arhitecților (transformarea acestuia), mai târziu restaurantul Mărul de Aur (1925-1928)
- imobilul Crețulescu din Calea Victoriei (1934-1939)
- clădirea de birouri din Piața Universității (1934-1939)
- clădirea în care își avea sediul Institutul de Studii și Proiectări Energetice de pe Strada Vasile Lascăr (fostă Galați) 5-7;1947-1948.
Palatul Mogoșoaia este o clădire istorică situată în localitatea Mogoșoaia, în județul Ilfov, aflată la circa 15 kilometri de centrul orașului București. Complexul conține clădirea propriu-zisă, curtea acestuia cu turnul de veghe, cuhnia (bucătăria), casa de oaspeți, ghețăria și cavoul familiei Bibescu, precum și biserica „Sfântul Gheorghe” aflată lângă zidurile curții. Palatul poartă numele văduvei boierului Mogoș care deținea pământul pe care a fost construit. Palatul Mogoșoaia a fost în posesia familiei Brâncoveanu timp de aproximativ 119 de ani, pentru ca apoi să treacă în proprietatea familiei Bibescu. Palatul a fost construit până în anul 1702 de către Constantin Brâncoveanu în stil brâncovenesc, stil utilizat anterior și la un alt palat al voievodului, construit la Potlogi. Lucrarea a fost terminată în ziua de 20 septembrie 1702, conform pisaniei de pe latura de răsărit a palatului. Data începerii construcției nu este cunoscută, dar se știe că Brâncoveanu a început să cumpere pământ în zonă din 1681. După 1714, când Constantin Brâncoveanu a fost executat la Constantinopol, împreună cu întreaga sa familie, toată averea familiei a fost confiscată de otomani iar palatul a fost transformat în han. Răscumpărat de domnitorul Ștefan Cantacuzino, el a revenit apoi marelui ban Constantin Brâncoveanu, nepotul domnitorului, și a rămas în posesia familiei până la începutul secolului al XIX-lea. Palatul a fost devastat de otomani în timpul războiului ruso-turc din anii 1768 – 1774, deoarece marele ban Nicolae Brâncoveanu ținuse partea rușilor în conflict. O nouă distrugere a palatului a avut loc cu ocazia Revoluției de la 1821, când ultimul urmaș al Brâncovenilor, Grigore Brâncoveanu, a fugit la Brașov, iar clădirea a fost ocupată de panduri. După moartea lui Grigore, în anul 1832, palatul a rămas moștenire fiicei sale adoptive, Zoe Mavrocordat și, prin căsătoria acesteia cu domnitorul Gheorghe Bibescu, a trecut în familia acestuia și a fost renovat între anii 1860–1880 de Nicolae Bibescu, care a construit și cavoul familiei în parcul palatului, și vila Elchingen din apropiere. Palatul a fost administrat în continuare de familia Bibescu care, însă, s-a mutat în vila cea nouă iar clădirea veche a rămas nelocuită. Aceasta până în 1911, când Maria-Nicole Darvari a vândut palatul vărului ei George-Valentin Bibescu, care l-a oferit drept cadou de nuntă soției acestuia, Martha. Martha Bibescu s-a ocupat cu renovarea palatului începând cu anul 1912. În timpul primului război mondial, lucrările de renovare au fost frânate de alte distrugeri suferite în urma bombardamentelor germane. În perioada ocupației germane a Bucureștiului și a sudului României, prințesa Martha Bibescu a rămas în capitală, ocupându-se de spitalul reginei Maria și locuind o vreme chiar în palat. Revenită în țară după ce plecase la Londra, acuzată fiind de colaborarea cu trupele germane, Martha Bibescu a reluat lucrările de renovare după 1920, cheltuind mare parte din averea adunată din cărțile pe care le-a scris. Palatul a fost reinaugurat, astfel, în 1927, unele lucrări interioare continuând, însă, până în 1935. În timpul celui de-al doilea război mondial palatul a fost loc de întâlnire al diplomaților aliați, fiind, pentru câteva luni, închiriat legației elvețiene din România. După 6 martie 1945, moșia a fost naționalizată forțat de guvernul comunist. Martha Bibescu obținând de la autorități declararea ca monument istoric a palatului, pe care încă îl mai deținea. Prințesa a plecat însă definitiv din țară în septembrie 1945, lăsând palatul fiicei sale Valentina și soțului ei, Dimitrie Ghika - Comănești. În 1949, palatul a fost și el naționalizat, Valentina și Dimitrie Ghika-Comănești fiind arestați. Până în 1957, clădirea a fost devastată și devalizată, colecțiile de artă fiind furate și dezmembrate. Abia în 1957 palatul a devenit sediul secției feudale a Muzeului Național de Artă, fiind restaurat începând cu 1977. În prezent, Palatul Mogoșoaia adăpostește Muzeul de Artă Brâncovenească și este un important punct de atracție turistică.
- Palatul, principala clădire a complexului de la Mogoșoaia, este construit de Constantin Brâncoveanu, având apartamentele familiei princiare la primul etaj, unde se ajunge direct din curte pe o scară exterioară ce dă într-un balcon amplasat pe fațadă. Parterul palatului conține camerele servitorilor, iar la subsol se află o pivniță cu un tavan format din patru domuri. Fațada dinspre lac este și ea una aparte cu o logie de inspirație venețiană, cu trei arcade.
- Cuhnia (bucătăria brâncovenească) se află în curtea palatului, având patru turnuri de aerisire.
- Turnul porții străjuiește intrarea în curte. În el se poate urca pe o scară exterioară. Atât turnul porții, cât și cuhnia au fost restaurate de Martha Bibescu între 1922 și 1930.
- Capela Gheorghe Bibescu, construită după 1880 adăpostește mormintele familiei Bibescu, inclusiv ale prinților Mihai și George Basarab-Brâncoveanu, aviatori morți în timpul celui de-al doilea război mondial.
- Serele Mogoșoaia au fost construite după 1890, de arhitecți francezi și sunt încă folosite pentru cultura florilor și ca atelier de educație plastică pentru copii.
- Ghețăria servea la stocarea pe timpul verii a gheții aduse din lacul Mogoșoaia, aflat în apropiere.
- Biserica „Sfântul Gheorghe” se află în afara zidurilor palatului, lângă turnul porții. Ctitorită de Constantin Brâncoveanu și terminată în 1688, cu puțin timp înainte ca ctitorul ei să devină domnitor, ea adăpostește mormântul lui George-Valentin Bibescu, precum și tabloul votiv ce-i reprezintă pe Constantin Brâncoveanu și pe cei patru fii ai săi.
Răspunsuri